INCHIDE
Accident grav la Suceava. Trei persoane au ajuns la spital
Trei persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier produs, marți, pe raza comunei Cornu Luncii, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, în accident au fost implicate două autoturisme.
'Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, iar trei persoane au necesitat îngrijiri medicale', au precizat oficialii ISU Suceava.
Ulterior, cele trei victime, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Subiecte asemanatoare
Misiune neobișnuită pentru pompierii ieșeni: au salvat o pisică blocată într-o mașină
7,2 milioane de lei pentru copiii Iașului! Încă opt spații de joacă intră în modernizare
Autostrada Târgu Frumos – Lețcani a devenit veriga slabă din SAFE!
12 luni pentru Centura Podu Iloaiei! Dacă nu vin banii, licitația de 96,6 milioane de lei dispare
Ieșenii merg la Berlin, după monorail!
Ghiozdane pentru copiii internați la Spitalul Pașcanu, prin campania „Primul 10”
Accident la Blăgești
Sfinții Ioachim și Ana, ocrotitorii familiei. Tradiții pe 9 septembrie
Iașul, lovit în plin de frâna imobiliară! Tranzacțiile cu apartamente s-au redus cu 11%
Umbrele pentru strada Lăpușneanu. Iașul pregătește o boltă colorată
Peste 2.000 de elevi celebrați la Iași pentru rezultatele Cambridge
RO-ALERT - O dronă se apropie de Iași dinspre Republica Moldova. Au fost suspendate toate zborurile de pe Aeroportul Iași
Un mesaj RO-ALERT – „Alertă Extremă” a fost transm ...
Misiune neobișnuită pentru pompierii ieșeni: au salvat o pisică blocată într-o mașină
Nu toate misiunile pompierilor inseamnă incendii, accidente sau inter ...
7,2 milioane de lei pentru copiii Iașului! Încă opt spații de joacă intră în modernizare
Iasul isi schimbă, pas cu pas, spatiile de joacă dintre blocuri! &Ic ...
Adevărul ascuns din spatele miturilor comune despre gaming
Adevărul ascuns din spatele miturilor comune despre gaming
Imagine ...
Argumentul pentru tratarea hobby-urilor din afara gamingului ca parte a unui buget de timp liber mai inteligent
Argumentul pentru tratarea hobby-urilor din afara gamingului ca parte ...
Autostrada Târgu Frumos – Lețcani a devenit veriga slabă din SAFE!
* tronsonul Targu Frumos - Letcani, cu 28,6 kilometri, care include se ...
12 luni pentru Centura Podu Iloaiei! Dacă nu vin banii, licitația de 96,6 milioane de lei dispare
Castigătorul este asteptat, constructorii sunt deja in linie, dar Cen ...
Ieșenii merg la Berlin, după monorail!
* reprezentantii Asociatiei HaiCaSePoate si proiectantii implicati in ...
Ghiozdane pentru copiii internați la Spitalul Pașcanu, prin campania „Primul 10”
* campania „Primul 10. Donează rechizite pentru copii” a ...
Accident la Blăgești
* un bărbat de aproximativ 60 de ani, rănit după impactul dintre un ...
Deutschland uber alles – weider sau Weidel?
Dorian OBREJA
O traducere a primei părti a titlului de mai s ...
Cat costa o zi fara imprimanta?
Se intampla mereu in aceeasi zi. Cea in care trebuie depus un dosar, p ...
România primește una dintre cele mai dure note posibile la testele PISA
* rezultatele testelor PISA: 52% dintre elevii de 15 ani nu ating nive ...
Sfinții Ioachim și Ana, ocrotitorii familiei. Tradiții pe 9 septembrie
* sfintii Ioachim si Ana sunt sărbătoriti pe 9 septembrie, la o zi d ...
Iașul, lovit în plin de frâna imobiliară! Tranzacțiile cu apartamente s-au redus cu 11%
Piata apartamentelor incetineste puternic la Iasi! Tranzactiile au sc ...
Firmele din România, îngropate în datorii: 77,6 miliarde de lei restanțe la stat!
Romania are o problemă uriasă cu banii pe care firmele ar trebui să ...
Rețeta zilei. Gogoșari umpluți cu varză, crocanți toată iarna
Gogosarii umpluti cu varză pot fi pregătiti in septembrie si păstra ...
Umbrele pentru strada Lăpușneanu. Iașul pregătește o boltă colorată
* una dintre arterele istorice ale Iasului ar putea fi acoperită din ...
Cine poate primi ajutor de încălzire în sezonul rece și ce condiții trebuie îndeplinite
Pensionarii, persoanele singure si familiile cu venituri mici pot bene ...
Peste 2.000 de elevi celebrați la Iași pentru rezultatele Cambridge
Două zile de emotie, reflectoare si aplauze pentru peste 2.000 de cop ...