Consumul de alcool poate deveni extrem de periculos
Consumul de alcool crește în perioada sărbătorilor de iarnă, susțin medicii psihiatri, iar acest fenomen este cu adevărat îngrijorător, întrucât foarte multe persoane ajung la Unitatea de Primire Urgențe după ce au făcut diverse excese. Băuturile spirtoase sunt o obișnuință în rândul ieșenilor pe perioadă sezonului rece, mai spun specialiștii, dar ele pot fi foarte periculoase dacă nu sunt consumate cu moderație.
Dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru, trage un important semnal de alarmă în rândul populației și vorbește despre efectele nocive ale consumului de alcool. „Unii oameni beau de tristeţe, alţii de bucurie, nu există o formulă universală. Alcoolul modifică starea, dispoziţia. În cantităţi mici, alcoolul este un liant social, este euforizant, te dezinhibă, poţi râde şi poţi vorbi. Dar, dacă cantităţile devin mai mari, apare efectul depresiv. Devii somnolent, incoerent, paşii devin mai grei, apar tulburările de echilibru. Este foarte important cantitatea, dar şi cadrul în care se petrece consumul de alcool. Nu este niciodată recomandat să amestecăm băuturile, pentru că lucrurile se potenţează reciproc şi pot da o mulţime de probleme. Fiind sedativ, alcoolul, dacă se consumă împreună cu alte substanţe sau tratamente, deoarece se poate ajunge într-o zonă extrem de periculoasă”, a precizat dr. Ovidiu Alexinschi, coordonator al programelor NoAddict.
Dependența se poate instala în orice moment
Pe lângă faptul că multe persoane ajung la spital din cauza consumului excesiv de alcool în perioada sărbătorilor de iarnă, medicii susțin că dependența se poate instala destul de rapid, iar efectele sunt cu adevărat devastatoare. „Dependența de alcool este o problemă reală. Ea provoacă atât probleme de sănătate, cât și probleme la nivel social. Este clar că o persoană care se confruntă cu această problemă nu va mai comunica, va fi mai retrasă, mai agitată și poate mai agresivă. În general, aceste aspecte sunt valabile pentru aproape toate dependențele”, adaugă medicul ieșean. Cristian ANDREI
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!