Se reia licitația pentru un tronson extrem de important din Autostrada Unirii
Dimensiune font:
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins joi contestația depusă de Kido Consult Proiect Construct SRL Bucureşti asupra licitației la tronsonului Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos din din Autostrada Unirii A8.
În contestația depusă pe 30 aprilie (cu 2 zile înainte de deschiderea ofertelor) se solicita o prelungire a termenului limită, măsură pe care Compania Națională a Investițiilor Rutiere nu o considera justificată, în special din pricina unor termene de prelungire anterioare destinate pregătirii ofertelor.
Prin urmare, CNSC a respins contestația, motivul respingerii fiind neplata cauțiunii necesare, conform legii.
Firma care a contestat licitația este din Cluj, a fost înființată în 2021, are ca obiect de activitate consultanța și ingineria tehnică, iar în anul 2023 a avut o cifră de afaceri de aproape 300.000 de euro, cu un singur angajat.
Urmează ca, în cel mai scurt timp, CNIR să stabilească un nou termen pentru reluarea licitației și depunerea ofertelor.
Contractul pentru tronsonul I Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos are o valoare estimată de 6 miliarde de lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021-2027, respectiv fonduri de la Bugetul de Stat. Durata de realizare este de 46 de luni, din care 10 luni pentru etapa de proiectare, respectiv 36 de luni pentru execuția lucrărilor. „Pentru a asigura legătura între Moțca (DN 2/secțiunea III a Autostrăzii Unirii-A8, lotul Leghin - Târgu Neamț) și Autostrada Moldovei A7 (secțiunea Bacău - Pașcani), a fost inclusă în documentație acordarea unui punctaj suplimentar constructorului care își asumă și prioritizează execuția segmentului cu o lungime de 5,5 kilometri în termen de cel mult 12 luni”, susține directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) - Târgu Frumos din județul Iași va avea 36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri (pasajul de la km. 27 de 1100 metri), 4 tuneluri cu o lungime totală de 1,7 kilometri, 3 noduri rutiere (nod Moțca DN 24, Nod Pașcani DJ 208 și nod Târgu Frumos DN 28 B).
Autostrada A8, denumită şi Autostrada Unirii, va lega estul de vestul României, fiind împărțită în două mari secțiuni: Târgu Mureș – Târgu Neamț și Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau