Tunurile din fața Palatului Culturii din Iași vor fi restaurate

* două piese de patrimoniu încărcate de istorie, tunurile Krupp care veghează statuia lui Ștefan cel Mare din fața Palatului Culturii din Iași, vor fi restaurate cu grijă de specialiștii centrului de conservare din cadrul Palatului * un demers simbolic și identitar, susținut de Primăria Iași și Ateneul Național, readuce la viață ecoul eroilor care au luptat pentru independența României

Sub soarele blând al toamnei, în piața Palatului Culturii din Iași, timpul pare să se oprească o clipă. Cele două tunuri care străjuiesc statuia lui Ștefan cel Mare, martore tăcute ale istoriei moderne a României, se pregătesc să renască. După aproape un secol și jumătate de veghe, aceste relicve de bronz, grele de semnificație, vor fi restaurate în cadrul unui amplu proiect inițiat de conducerea Palatului Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și al Ateneului Național din Iași.

Restaurarea va fi realizată de experții Centrului de Conservare și Restaurare din Palat, cunoscuți pentru rigoarea și sensibilitatea cu care redau demnitatea obiectelor de patrimoniu. Este, în același timp, o lucrare de conservare a metalului și o reconstituire a memoriei colective.

Tunurile Krupp, cu un calibru de 78,5 mm și datate din 1871, au fost dăruite Iașului de către regele Carol I în vara anului 1883, cu ocazia dezvelirii statuii domnitorului Ștefan cel Mare. Ele nu sunt simple arme, ci trofee de război, cucerite de regimentul de dorobanți din Copou pe fronturile din Bulgaria, în timpul Războiului de Independență. Metalul lor poartă urmele confruntărilor, iar fiecare zgârietură spune povestea unei generații care a plătit libertatea cu sânge.

La 5 iunie 1883, Regele Carol I, aflat la Iași în cea de-a unsprezecea sa vizită, dar prima după încoronare, a rostit cuvinte ce aveau să devină testament istoric: „Încredinţez Iaşilor, leagănul Unirei, această statuie, împreună cu două tunuri udate cu sângele preţios al generaţiunei prezente, spre a le păzi ca un sfânt odor în onoarea neamului românesc.”

În acea zi, în piața Palatului Domnesc s-au adunat figuri ilustre ale vremii: Nicolae Gane, Leon Negruzzi, C.A. Rosetti și B.P. Hașdeu. Corurile au intonat „Cântec ostășesc”, compus de Teodor Burada pe versuri care, se spunea, ar fi aparținut chiar lui Ștefan cel Mare. În mulțime, printre steaguri și ecouri de fanfară, se afla și Mihai Eminescu. Poetul venise special la Iași pentru acest moment solemn, iar vibrația acelei zile avea să se aștearnă peste una dintre cele mai tulburătoare poezii ale sale – „Doina”, scrisă în același an.

Tunurile donate erau de fabricație germană, produse în uzinele lui Alfred Krupp din Essen, cel supranumit „Regele Tunurilor”. În acea perioadă, imperiul său industrial angaja zeci de mii de oameni, iar aproape 60% din producție era destinată armamentului. Interesant este faptul că, deși modelul era identic cu cel folosit de armata română, diferența esențială consta în afet: cel turcesc era din metal, în timp ce varianta românească era din lemn.

Astăzi, după aproape un secol și jumătate, aceste două tunuri nu mai sunt simboluri de luptă, ci embleme ale memoriei și ale identității românești. Restaurarea lor nu înseamnă doar readucerea la viață a unor artefacte, ci și reînnoirea unui legământ de onoare între prezent și trecut.

Prin efortul comun al instituțiilor culturale din Iași, orașul își regăsește, o dată în plus, glasul istoriei. Iar tunurile din fața Palatului nu vor mai tăcea – ele vor vorbi, din nou, despre demnitate, jertfă și neuitare.

Maura ANGHEL