Primăria publică toate contractele de la un club care a primit 5 milioane de euro doar în 2025
- CS Minaur Baia Mare, clubul Primăriei, a postat lista salariilor tuturor jucătorilor, jucătoarelor și membrilor staff-ului tehnic de la cele 3 echipe pe care le deține.
- Clubul are două secții: handbal și fotbal. La prima evoluează în Liga 1, fete și băieți, echipa de fotbal e în eșalonul trei.
- Cel mai mare salariu îl are una dintre handbaliste, circa 7.000 de euro net pe lună, în vreme ce la Liga 3 la fotbal sunt jucători și cu 2.000 de euro lunar, peste antrenorul principal.
Legea obligă cluburile sportive care sunt de drept public să publice informațiile financiare. Unul dintre aceste cluburi a mers chiar mai departe și a dezvăluit chiar totul. Mai precis lista salariilor sportivilor și antrenorilor de la echipele pe care le are.
Primăria publică toate contractele de la un club care a primit 5 milioane de euro doar în 2025
Numele: CS Minaur Baia Mare, care aparține de Primăria din orașul respectiv, club care a luat ființă în urmă cu 10 ani, în 2015.
Conform descrierii de pe site, apariția acestui club a avut și are ca „scop principal preluarea brandului Minaur și readucerea lui în prim-planul activităților sportive”.
Toată lista remunerațiilor celor 3 echipe deținute de club a fost dezvăluită. Fără a individualiza, cu nume și prenumele jucătoarelor, jucătorilor sau antrenorilor, ci cu indicativ: „jucător”, „jucătoare”, „staff tehnic”.
CS Minaur Baia Mare are două discipline sportive: fotbal și handbal. Cea din urmă activează cu echipe și la fete și la băieți, ambele în prima divizie. Fotbalul e abia în Liga a 3-a.
Tabelul prezintă nu doar salariul net, ci și taxele pe care clubul le suportă, toate contractele fiind de activitate sportivă, care beneficiază de taxe mult diminuate.
De asemenea, unii sportivi și antrenori beneficiază și de bani pentru chirie și indemnizație de masă.
ECHIPA DE HANDBAL FEMININ
- Jucătoarele cu cel mai mare salariu au 6.500 - 7.000 euro net pe lună. Acestea mai primesc un surplus de câte 250 de euro pentru chirie
- Antrenorul principal, un portughez, primește 5.000 de euro lunar, tot sumă netă
- Bugetul total de cheltuieli, sumă brută, e de puțin peste 138.000 de euro pe lună, cu tot cu echipele de juniori
- Echipa e pe locul 8 în Liga Națională și va disputa play-off-ul de acces în grupele European League: adversară Horsens (Danemarca)
ECHIPA DE HANDBAL MASCULIN
- Jucătorii cu cel mai mare salariu au 6.000 - 6.600 euro net pe lună. Aceștia mai primesc un surplus de câte 250 de euro pentru chirie
- Antrenorul principal, tot un portughez, are 5.000 de euro lunar, tot sumă netă
- Bugetul total de cheltuieli, sumă brută, e de peste 133.000 de euro pe lună
- Echipa e pe locul 7 în Liga Națională, iar în grupa de European League e pe ultimul loc, după două etape, într-o serie cu echipe din Spania, Danemarca și Slovenia
ECHIPA DE FOTBAL
- Jucătorii cu cel mai mare salariu: 1.500 - 2.000 euro lunar, net. Aceștia se mai aleg cu câte 200 de euro pentru chirie. Printre jucători se află Flavius Croitoru, Raphael Stănescu, dar jucători din Ghana, Columbia, Nigeria, Franța
- Antrenorul principal, Francisc Dican are un salariu net de 1.600 de euro, în vreme ce secundul apare cu 1.000 de euro. Secund e Romulus Buia
- Bugetul total de cheltuieli, sumă brută, e de 43.000 de euro pe lună
- Echipa activează în Liga a 3-a, unde e pe primul loc, cu 10 victorii în 11 meciuri
În total, cheltuielile pentru un an se ridică la aproape 3,8 milioane de euro. În afara acestor sume, clubul cheltuie și alți bani: pentru deplasări, cazări și organizarea partidelor.
La începutul anului, Consiliul Local Baia Mare a alocat 15 milioane de lei (3 milioane de euro) pentru CS Minaur Baia Mare. Suma nu a fost suficientă.
În august s-a votat extinderea finanțării, iar primarul Doru Dăncuș a anunțat suplimentarea, pentru anul 2025, cu 10 milioane de lei (alte 2 milioane de euro).
Subiecte asemanatoare
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Indolența nu aduce satisfacții! Nici în handbal
Show de goluri în „județeană”! Tonmir Iași și Tomești au făcut instrucție cu adversarii!
Dezastru la CSM Iași 2020! Salarii uriașe, rezultate catastrofale. Conducerea caută salvarea în trecut
CSM Iași 2020 – campioană națională la șah
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Dezastru la Iași! CSM-USV pierde acasă cu Bradul Putna, iar suporterii cer demisii în lanț
USV CSM Iași, la prima înfrângere, dar locul 2 rămâne intact!
Handbal feminin, Liga Florilor. CSM Iași 2020, înfrângere fără drept de apel la Târgu Jiu!
Miroslava defilează, iar lupta din spatele liderului ia foc!
Prima înfrângere pentru CS USV-CSM Iași, care pierde primul loc
Specialiștii în executare silită se reunesc la Iași
Holistic Woman aduce la Iași patru specialiști în sănătatea femeilor
Iașul revine la eleganța Belle Époque. Bal mascat, muzică și vals
Spitalele Europei recrutează la Iași. Salarii de 10.000 de euro
Ce poți face în Iași în weekendul 24–25 octombrie. Unde ieșim
Ziua Armatei la Iași: defilare militară și retragere cu torțe
Bancul Zilei
Povestea nespusă a credinței Sfântului Mare Mucenic Areta și încercarea grea din Negran
Horoscopul zilei de sâmbătă, 24 octombrie 2026
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Podul de la Ungheni primește un nou termen: decembrie 2027. Lucrările sunt realizate doar 56%
Pas important între Iași și Ucraina! CJ vrea să deschidă drumul proiectelor comune cu regiunea Cernăuți
Cheltuieli de dezvoltare realizate în proporție de doar 39,9%, la Consiliul Județean
Tatăl, la a treia abatere. Și-a lăsat fiul de 16 ani să conducă tractorul pe drumurile publice
Accident la Popricani. O mașină a intrat în spatele unui microbuz școlar cu 14 copii. Doi oameni au ajuns la spital
Schimbare importantă la subvenții pentru facturi Ce urmează pentru milioane de români
Rogobete, în inspecție la Iași. Ministrul Sănătății merge pe șantierul Spitalului Regional
Autostrada Iașului, blocată din nou în instanță!
Cheltuielile la Centrul medico-social de la Răducăneni cresc din nou
Căldura și apa caldă au fost reluate la Iași, după șase zile de la explozia din CET1
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Iașul angajează zeci de șoferi. Ce salarii oferă firmele
Spitalele din Moldova scot la concurs un număr neobişnuit de mare de posturi pentru viitorii medici rezidenţi!
Direcția Silvică Iași: „Afirmațiile ministrului Mediului Apelor și Pădurilor sunt nereale şi dovedesc rea-credinţă”
Show de goluri în „județeană”! Tonmir Iași și Tomești au făcut instrucție cu adversarii!
Peste 1,38 milioane de români au diabet! Unul din cinci pacienți nu știe că este bolnav
Continuă pelerinajul la Cuvioasa Parascheva
Dincolo de examene: cum îi pregătim pe copii pentru viață?
Prețurile medicamentelor, înghețate până în vara lui 2027
Republica Moldova, un nou pas spre UE. Negocierile ar putea fi încheiate în 2028
Indolența nu aduce satisfacții! Nici în handbal
Ce suplimente ajută la controlul insulinei după ce mănânc carbohidrați? 7 variante pentru o rutină echilibrată în 2026
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
Criza medicamentelor, pasată de la o instituție la alta!
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Iaș„
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Cinci aparate de zbor au încălcat spațiul aerian al Moldovei. Maia Sandu acuză Rusia
AUTO
Restricții pentru camioane în Ungaria anunțate pentru o zi cu reguli speciale
O nouă parcare schimbă regulile într-un cartier din Sectorul 6
Detaliile care pot schimba totul la alegerea unui ulei de motor Mercedes-Benz
XPENG ARIDGE Portavion Terestru aduce o inovație neașteptată la Paris și promite să schimbe drumul dintre șosea și cer
O parcare supraetajată prinde contur lângă metrou în Sectorul 6 și promite o schimbare vizibilă în cartier
Ce nu știi despre anvelope iarna poate schimba totul pe drumurile cu zăpadă
Timp liber
Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026: cum se descurcă Iașul cu peste 168.000 de oameni într-o singură săptămână
Argumente pentru a-i privi pe gameri ca jucători sociali, nu ca peoutsideri solitari
Puerto Plata, Republica Dominicană: plaje, climă și ce poți vizita – ghid pentru o primă vacanță
Cele mai populare bonusuri la casino explicate