Salariu mai mare decât al premierului! Ce director de stat încasează 7.000 euro pe lună și tot face pierderi uriașe
În timp ce Guvernul pregătește măsuri drastice de tăiere a posturilor și a cheltuielilor bugetare, ies tot mai des la iveală exemple revoltătoare de salarii uriașe încasate de șefii unor instituții publice.
Cazul de astăzi vizează una dintre cele mai controversate entități aflate sub autoritatea directă a Guvernului: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI).
Un salariu care îl lasă în urmă și pe premier
Adrian Victor Vevera, directorul general al ICI, încasează lunar peste 35.000 de lei net, echivalentul a aproximativ 7.000 de euro, de două ori mai mult decât salariul oficial al prim-ministrului României, care este în jur de 15.000 de lei. Deși postul său este public, informațiile despre remunerație nu se regăsesc pe site-ul oficial al instituției, așa cum cere legea transparenței. Cu toate acestea, în bugetul aprobat pentru 2024 apar date care indică un venit anual de 650.000 de lei pentru funcția de director general, adică circa 32.000 de lei lunar. La aceasta se adaugă și o indemnizație lunară de 3.200 de lei pentru calitatea de membru în Consiliul de Administrație al aceluiași institut.
Deși institutul se laudă că se autofinanțează din servicii IT și consultanță, cifrele oficiale din execuția bugetară pe anul 2023 spun altceva: venituri de 51 de milioane de lei și cheltuieli de 57 de milioane, o pierdere netă de peste 6 milioane. Cu alte cuvinte, performanța economică nu justifică în niciun fel pachetul salarial generos al directorului.
Exemplul ICI nu este singular. Stănică Nicolae Cristian, șeful Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, încasează lunar aproape 25.000 de lei net din trei surse: 9.700 lei de la CNP, 7.200 lei de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri și 7.900 lei ca președinte al Fondului Român de Contragarantare. Nici în cazul său nu există transparență completă, declarația de avere nu este publică pe site-ul oficial.
Ionel Tescaru, președintele Autorității de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, are un venit de peste 23.000 de lei net lunar, deși are rang de secretar de stat, iar salariul standard pentru această funcție este aproape la jumătate: doar 9.700 de lei.
Reformă promisă, dar cu pași incerți
Guvernul, prin vocea lui Ilie Bolojan și a șefului Cancelariei premierului, Mihai Jurca, promite reorganizarea sistemului și reducerea drastică a posturilor și cheltuielilor. În vizor ar intra toate instituțiile din subordinea Secretariatului General al Guvernului (peste 30 la număr) care gestionează structuri deseori opace și ineficiente.
O Ordonanță de Urgență ar urma să fie adoptată săptămâna viitoare, iar primele măsuri vor fi prezentate chiar astăzi, la ora 15:00, în cadrul unei conferințe de presă susținute de Mihai Jurca. Pachetul va include tăieri de posturi, limitarea sporurilor nejustificate și reducerea indemnizațiilor pentru membrii consiliilor de administrație.
Informațiile despre reorganizare și concedieri iminente au stârnit deja tensiuni în Palatul Victoria. Unele surse spun că angajaților li s-au cerut liste cu persoane care ar putea fi concediate, generând suspiciuni de presiuni interne.
În prezent, Cancelaria Prim-Ministrului are 176 de posturi, dintre care 77 sunt ocupate de secretari de stat, consilierii acestora, șoferi și alți membri din cabinetele politice. Fiecare secretar de stat are mașină de serviciu, șofer și cel puțin doi consilieri.
Rămâne de văzut dacă promisiunile de reformă vor atinge și aceste „zone călduțe”, sau dacă vom asista doar la o cosmetizare a sistemului în care câțiva câștigă enorm, în timp ce restul contribuabililor plătesc nota.
Subiecte asemanatoare
Salariu de 70.000 de euro pe an pentru un paznic de câini
Britney Spears s-a internat voluntar la dezintoxicare după arestarea din martie
Bancul Zilei
Ireal! Acestea sunt sumele găsite în casa fraților Acatrinei, cea spartă la Iași de hoți. Nu ar fi fost angajați vreo zi, dar sunt condamnați pentru trafic de persoane
Rezultate LOTO 6/49, 22 martie 2026: Numerele extrase la tragerile de duminică
Adriana Bahmuțeanu, plângere penală împotriva lui Honorius Prigoană. Ce acuzații îi aduce jurnalista
Simona Halep, din nou îndrăgostită? Detaliul care a dat-o de gol pe româncă. Chiar ea le-a transmis fanilor
La 74 de ani, practică sexul tantric și se laudă cu partide intime întinse pe 7 ore! „E cea mai pură formă de iubire!”
Instanța din Iași a refuzat căsătoria dintre un bărbat de 32 de ani și o fată de 16 ani. Cei doi voiau să își oficializeze relația de iubire
Piața bijuteriilor, zguduită din temelii de ANAF: Zeci de kilograme de aur și argint, confiscate
Bani câștigați din străinătate – Cine trebuie să plătească impozitul pe venit și în ce situații se plătește și CASS?
Horoscopul zilei de miercuri, 9 septembrie 2026
Rus arestat în România, după ce ar fi filmat baze militare și obiective strategice
Primăriile, spitalele și universitățile pot primi finanțare 100% pentru panouri și baterii
Alertă extremă în Nord-Estul României! Țintă aeriană detectată lângă Roman. Două F-18 au decolat. Aeroportul Iași, zboruri suspendate
RO-ALERT - O dronă se apropie de Iași dinspre Republica Moldova. Au fost suspendate toate zborurile de pe Aeroportul Iași
Misiune neobișnuită pentru pompierii ieșeni: au salvat o pisică blocată într-o mașină
7,2 milioane de lei pentru copiii Iașului! Încă opt spații de joacă intră în modernizare
Adevărul ascuns din spatele miturilor comune despre gaming
Argumentul pentru tratarea hobby-urilor din afara gamingului ca parte a unui buget de timp liber mai inteligent
Autostrada Târgu Frumos – Lețcani a devenit veriga slabă din SAFE!
12 luni pentru Centura Podu Iloaiei! Dacă nu vin banii, licitația de 96,6 milioane de lei dispare
Ieșenii merg la Berlin, după monorail!
Ghiozdane pentru copiii internați la Spitalul Pașcanu, prin campania „Primul 10”
Accident la Blăgești
Deutschland uber alles – weider sau Weidel?
Cat costa o zi fara imprimanta?
România primește una dintre cele mai dure note posibile la testele PISA
Sfinții Ioachim și Ana, ocrotitorii familiei. Tradiții pe 9 septembrie
Iașul, lovit în plin de frâna imobiliară! Tranzacțiile cu apartamente s-au redus cu 11%
Firmele din România, îngropate în datorii: 77,6 miliarde de lei restanțe la stat!
Autostrada Moldovei ar putea ajunge în Suceava în 2027. UMB promite deschidere până la Dolhasca
Apartamente tot mai scumpe în Iași, cumpărători tot mai puțini
Mitropolitul Teofan deschide anul școlar în două locuri din Iași
Handbal, Liga Florilor. Greu să câștigi cu doar nouă jucătoare de câmp
AUR cere alegeri anticipate și îl indică pe Nicușor Dan drept principalul obstacol
Programări, rețete și trimiteri pe telefon, din 1 septembrie
400 de radare fixe vor fi instalate pe drumurile din țară!
De ce abia acum se sparge Copoul?
Criza profesorilor se adâncește. Școlile ieșene caută cu disperare cadre didactice
Adio biletului de trimitere pe hârtie! Pacienții îl vor avea direct în telefon
Străzi importante, închise pentru Raliul Iașului. SuperSpeciala Râpa Galbenă dă peste cap traficul
Ieșeni la Campionatele Mondiale de Tir cu Arcul Field
Unicul proiect admisibil de țară: acela al unui popor fericit!
Autostrada Târgu Frumos – Lețcani a devenit veriga slabă din SAFE!
Bejenia BJ Iași trebuie să ia sfârșit!
Examenul auto se schimbă radical: patru manevre devin obligatorii pentru permisul categoria B
Rețeta zilei: pui rumenit la cuptor cu cartofi și usturoi
Politehnica, victorie categorică în campionatul județean
GALERIE FOTO -- Prima zi de școală la Iași: emoții și planuri noi
Micul dejun de duminică. Ce pui pe masă când nu te grăbești
Autostrada Moldovei ar putea ajunge în Suceava în 2027. UMB promite deschidere până la Dolhasca
Apartamente tot mai scumpe în Iași, cumpărători tot mai puțini
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
A8, spre Chișinău! Moldova scoate la licitație studiul pentru autostrada care va lega Ungheniul de capitală
Liga 3. Programul Seriei 1
Iașul are și el un „Nea Mihai”. Omul care gătește de un sfert de veac pe Cuza Vodă
Evoluția divertismentului digital în Moldova: Cum navighezi printre opțiuni și ce înseamnă o platformă de încredere
Un nou drum între Moldova și Transilvania! Ruta taie 92 de kilometri și deschide o nouă poartă peste munți
Budăi, mesaj exploziv pentru Bolojan: „Pentru Dumnezeu, opriți-vă!”
INCREDIBIL! Iașul ia aur la matematică în Vietnam. Opt medalii pentru patru elevi
Lifestyle
Horoscopul zilei de miercuri, 9 septembrie 2026
Cat costa o zi fara imprimanta?
Rețeta zilei. Gogoșari umpluți cu varză, crocanți toată iarna
50 de ani pe munte. Filmul „Hoinari prin munți” ajunge la Iași