INCHIDE

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2026

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2026

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2026

 

Regenerarea pădurilor, conservarea si protecția acestora, în scopul dezvoltării lor durabile, constituie principalele activități ale silvicultorilor ieșeni.

Și în această primăvară s-au realizat regenerări naturale pe suprafața de 98 hectare, împăduriri integrale pe o suprafață de 18 hectare de teren aflat în administrarea Direcției Silvice Iași din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, completări în regenerări înființate în anii anteriori pe 28 hectare și completări în regenerări naturale pe 30 hectare. Toate aceste suprafețe de regenerări noi vor intra în ”Controlul anual al regenerărilor” și împreună cu toate celelalte regenerări, aflate în control din anii anteriori, vor fi parcurse cu lucrări de pășit în jurul puieților sau în bandă sau de descopleșiri, respectiv îndepărtarea puieților din specii copleșitoare și repede crescătoare și scoaterea la lumina a puieților plantați. Pădurea valoroasă nu crește de la sine. Ea este îngrijită de silvicultori în toate fazele ei de dezvoltare, de la puietul abia plantat, la ”închiderea stadiului de masiv” când un grup de puieți formează stadiul de pădure, interacționând reciproc și formând acel microclimat specific. Apoi se fac lucrări de degajări, curățiri și rărituri, mereu cu promovarea prin identificarea exemplarelor valoroase, atât ca specie cât și ca element viguros și sănătos. După vârsta de 80 de ani, când arborii ajung la maturitatea fiziologică și produc semințe se realizează tăierile de însămânțare, cu realizarea regenerării naturale sub masiv, urmărirea acesteia și continuarea tăierilor selective până la realizarea compoziției dorite a semințișului și declanșarea tăierii finale de racordare sau definitive, viitoarea pădure fiind asigurată și în nici un caz pădurea nu dispare pe acea suprafață, așa cum susțin unii, în marea lor majoritate cu intenții ascunse.

Pentru lucrările de împăduriri din această primăvară s-au folosit un număr de peste 424 mii bucați de puieți forestieri (stejar, gorun, paltin, frasin, cires, salcâm, plop alb. etc.), asigurați aproape integral din pepinierele proprii ale Direcției Silvice Iași. Au fost transferați la direcțiile silvice vecine un număr de 172 mii bucați de puieți forestieri, au fost valorificați la terți un număr de 165 mii bucați de puieți forestieri și au fost oferiți cu titlu gratuit (sponsorizați, în principal la primării, pentru consolidarea unor terenuri degradate) un număr de 47 mii bucați de puieți forestieri.

Acestui bilanț privind activitatea de regenerarea pădurilor din această primăvară îi adăugăm și semănăturile ori butășirile din pepinierele silvice, semănături de salcâm și butășiri de salcie selecționată.

In primăvara 2026 s-au organizat acțiuni ,,Luna plantării arborilor” la toate ocoalele silvice din subordine, atât în timpul programului de lucru cât și în sâmbetele: 14.03, 21.03  28.03 și 03-04.04.2026 cu participarea delegaților Direcției Silvice Iași și ai ocoalelor silvice.

A fost o primăvară capricioasă și atipică dar putem spune că am realizat tot ce am avut în program și continuăm cu seriozitate administrarea fondului forestier și îngrijirea regenerărilor tinere!

REGIA NATIONALA A PADURILOR - ROMSILVA - DIRECTIA SILVICA IASI

Adresa: Strada Gheorghe Asachi nr.2, Localitatea: IASI, Judetul: IASI
Tel: +40-0232-244680 ; Fax:+40-0232-244631
email: office@iasi.rosilva.ro ; web: iasi.rosilva.ro