„Ia unește lumi. Și o face fără grabă, fără zgomot, cu rost”

- Ce înseamnă pentru tine frumosul, în forma lui cea mai sinceră? Și cum ai știut că vrei să-l așterni pe pânză?
- Frumosul începe cu ce conțin. Cine sunt, ce aleg, ce las să se așeze în mine. Fiecare emoție trăită și lăsată să fie îmi construiește curajul de a mă exprima așa cum simt.  Fiecare trăire are o formă, vine cu o poveste care dorește să fie rostită cu respect și adevăr. Frumosul este acolo unde începi să fii și alegi să rămâi.
Am știut că vreau să aștern frumosul pe pânză atunci când am fost pregătită să schimb complet stilul meu de viață. De la carieră, până la tot ce era în jurul meu. Simțeam că nu mai pot trăi într-o identitate construită din etichete. Îmi doream eul meu, sincer, necosmetizat, liber.
Am fost inspirată de bunica mea, Mama Adriana, dar si de mama mea, care m-a sustinut si a avut mereu incredere in mine. Bunica mi-a lăsat nu doar ața și acul, ci și această chemare de a crea din inimă. Așa am început: dând formă emoțiilor mele, fiind inspirată de oameni și trăirile lor. Cusătura devine glas, povestea devine veșmânt. Și dincolo de toate, rămâne adevărul: creez ca să rămân și ca să las.

- Îți amintești prima ie care te-a făcut să simți ceva dincolo de material și cusătură? Ce poveste purta în ea?
- Prima mea ie a fost pentru păpușa mea, a fost lucrată  sub îndrumarea  bunicii, aveam 6-7 ani.  Am croit-o cu două mâini mici, desenând pe covorul de lângă sobă  și am croit-o cu tot cu el. A fost și rămâne cea mai frumoasă amintire cu ecou peste ani. Când am văzut rezultatul, imi aduc aminte ca trăiam o bucurie imensă, parcă se împlinea o magie.  Tot ceea ce creez astăzi este strâns legat de acel sentiment atât de pur. În timp ce scriu, mă las îmbrăcată frumos de emoția de atunci. Aș putea scrie un roman.  Prima mea ie îmi poartă și acum libertatea, zâmbetul, bucuria sinceră, puritatea sufletului și visul. Tot ce am creat de atunci și până astăzi e o continuare a acelui început. E o poveste cu zâne și Ilene Cosânzene, cu miros de fum și lemn, cu trandafiri vesnic infloriti, miros de ploaie, prundul Ozanei, borș moldovenesc cu mult leuștean și credință. Toate acestea trăiesc în firele cusute de astăzi.
- Când creezi o ie, ce se trezește mai întâi, mâinile sau inima?
- Inima. Întotdeauna inima. Ea simte forma, culoarea, timpul. Mâinile doar urmează ceea ce inima a văzut deja. Cusătura nu începe cu acul, ci cu o emoție care cere să fie așezată în lume, cu sens, cu rost. Iar când inima se deschide, mâinile o urmează în tăcere.

- Ai simțit vreodată că meșteșugul ăsta e mai mult decât un job? Că e, poate, o punte între generații sau o rugăciune tăcută?
- Da, am simțit o chemare de demult. Am călătorit pe firul poveștii, cu dorința de a înțelege ceva ce era, și rămâne, dincolo de cuvinte. Să lucrezi cu rădăcinile înseamnă să știi real de unde vii și cine ești.  A coase o ie este o rugăciune. Una tăcută, făcută cu mâinile, în timp, cu prezență. E felul meu de a mă conecta cu femeile care au fost înaintea mea. Cu bunica mea. Cu toate acele suflete care au lăsat o moștenire de preț: curajul de a fi.  Nu este un job. Este o cale.
Iar eu aleg să creez punți între generații, să reînvii un meșteșug, să inspir și să trezesc în oameni frumosul. Ia unește lumi. Și o face fără grabă, fără zgomot, cu rost.

- Ce loc ocupă răbdarea în procesul tău creativ? E o lecție sau o formă de meditație?
- Din răbdare creezi timp blând.
Procesul creației mi-a adus multă introspecție. Este, pentru mine, o formă de meditație și de conectare profundă cu ce simt. E prezență. Atunci când creez, aleg să rămân în liniștea mea, în această stare de visare, departe de expunerea socială. Iar când răbdarea mi-a fost pusă la încercare, am înțeles că pauzele în creație sunt firești. Altminteri, totul se blochează. Răbdarea îmi este și astăzi meditație, dar și lecție. Mă așază în adevăr.
- Cum simți că se schimbă o femeie atunci când îmbracă o ie? Ce fel de feminitate revelează?
- Îmi place foarte mult să îmbrac femeile în iile și rochiile create de mine. Sunt fascinată de trăirile lor. Sunt zeițe, toate. De curând am cusut o rochie pentru o bună prietenă care urma să urce pe scenă. Rochia se numește Rusalca; și ce moment! Strălucea. Emana feminitate prin toată ființa și prezența ei.
Am îmbrăcat multe femei și am asistat la acest spectacol al trăirii curate. O femeie în ie poartă aura sororității, a întoarcerii la sine, a conținerii. Este o conectare profundă cu femininul înnobilat în ADN-ul nostru, acel feminin sacru, ancestral, care nu are nevoie să demonstreze nimic. Doar să fie.

- Sunt modele sau simboluri pe care le alegi instinctiv, ca și cum le-ai ști dintotdeauna. Ce spun ele despre tine?
- Sunt simboluri în care mă regăsesc, ca și cum m-ar conține.
Rombul, echilibrul dintre om și Univers, dintre pământ și cer, îmi aduce ancorare. Mă ține vie în credință. Steaua în opt colțuri, steaua călăuzitoare, motorul timpului, e busola mea interioară. Coloana infinitului îmi ține ochii pe cer și focul în inimă.
Sunt printre primele simboluri care au venit către mine. Le-am recunoscut cu sufletul. Procesul creației e despre simțire. Broderia florală îmi aduce bucurie și înflorire. Simbolurile tradiționale sunt o scriere a sufletului pe pânză. Fiecare ie poartă călătoriile mele, conștientizările, lucrul cu mine.
Acum sunt în etapa în care simt să cos flori, rochii diafane, câmpuri de maci și spice, apusuri în dantelă croșetată și viață în ceea ce urmează.
Povestea mea e simplă: credință, trăire, înflorire.
Cos viață.
- Ți s-a întâmplat să coși o poveste personală, fără să spui cu voce tare că e a ta? O bucată de viață așezată discret între fire?
- Am scris poveste personală în spatele multor creații.
Când am început să scot la lumină și latura mea rock, a fost mai mult decât o estetică era o emoție care cerea să fie văzută. Știam cum să o pun în valoare alături de cămașa tradițională și rochiile diafane, dar ceva mă ținea în loc.
Afișam doar o parte din mine, de teamă să nu fiu judecată.  Era un strigăt de libertate, o parte din mine care voia să fie auzită și integrată.
I-am dat sens, am scris poveste. Și mi-am întregit ființa, cu tot ce înseamnă părțile mele.  Mă bucur că această poveste a călătorit peste tot în lume, purtând în ea curajul, vulnerabilitatea și inspirația.
Uneori, povestea se scrie înainte să o înțelegem. Dar când ne întoarcem la ce am făcut, cu ochii deschiși, găsim acolo o parte din drumul nostru.
- Dacă ia ar fi o scrisoare de dragoste către trecut, ce ai vrea să șoptească femeilor de azi?
- Vin din mâinile femeilor care au crezut, au purtat poveri pe umeri, care și-au dorit să  trăiasca blând, dar cu înțelepciune. Tu, femeie de azi, nu trebuie să te adaptezi lumii care te vrea mai mică. Tu ești cântec vechi cu ecou nou.
Ești o continuitate, o rădăcină cu aripi. Ai voie să fii vulnerabilă și să strălucești.
Să porți rochii diafane și să îți ții emoțiile la vedere, fără teamă.
Să dansezi cu viața așa cum ești : între cer și pământ, cu inima deschisă.  În tine locuiește înțelepciunea inimii. Și nu ai nevoie să demonstrezi nimic. Ești deja.
Frumoasă. Adevărată. Întreagă.
-  Ce crezi că se păstrează, nevăzut, în pânza cusută de mână? Ce rămâne în țesătură, chiar și după ce noi trecem?
- În pânza cusută de mână rămâne prezența aceleia din mâinile căreia s-a zămislit. Fiecare fir poartă o respirație, o emoție, o rugăciune tăcută. Este cea mai curată formă de comunicare, o amprentă pe suflet. Ceea ce rămâne e iubirea de frumos, de neam, de tradiție. Ia românească ne aduce inima mai aproape.
Nevăzută, dar vie, e esența a ceea ce am simțit atunci când am cusut. Vor simți când o vor purta.
- Dacă într-o zi n-ai mai coase ii, unde s-ar duce toată frumusețea adunată în tine? Ce formă ar căuta ca să iasă iar la lumină?
- Îmi doresc să cos acele rochii diafane, inspirate din poveștile bunicii cu Zâne, Regine și Îngeri. Visul acesta prinde viață și curge firesc din aceeași sursă din care s-au născut iile. Rochiile nu vin să înlocuiască, ci să continue, să aducă o nouă formă. Este o armonie tainică între pânza străbună și voalul delicat, între simbol și vis, între rădăcină și zbor.
Frumosul din mine și-a dorit și acest drum. În continuare, visez broderii și abia aștept să le așez pe material: flori, boboci, apusuri și dansuri cusute în dantelă.
Pentru că atunci când creez, nu fac decât să-mi urmez inima. Și inima mea încă păstrează visul.

- Colecția ta cea mai recentă pare să fie însoțită de o poveste aparte. Ne poți spune ce eveniment, emoție sau întâlnire te-a inspirat să o creezi și cum acea «însoțire» s-a regăsit în fiecare cusătură, în fiecare simbol?
- Cea mai recentă colecție a mea e despre libertate și despre regăsire.
Despre aripi și femei care nu se mai tem să fie întregi. Cu fiecare etapă, fiecare întâlnire, fiecare emoție, mi-am dat seama că trăiesc un drum așezat cu grijă de Cineva acolo sus. Un drum în care am fost însoțită de oameni care nu au venit întâmplător și cărora le mulțumesc. Simt că sunt ghidată în felul în care aleg firul, în ritmul cusăturii, în zâmbetul care rămâne după ce o femeie îmbracă o ie sau o rochie cusută de mine. Creez cu emoție, mereu. Nu știu altfel. Emoția este firul care coase din mine spre lume și înapoi. Așa se naște sensul. Colecția florală, care este încă în lucru, vine din același loc: dorința de a înflori  de a ne da timp, de a ne onora rădăcinile, feminitatea, anotimpurile sufletului. Cusătura este o formă de renaștere, iar fiecare floare pe rochie este o rugăciune pentru bucurie. Fiecare creatie este o mărturie a unei călătorii interioare. Aceasta este despre armonie, despre încrederea că frumusețea începe atunci când suntem sinceri cu ceea ce simțim. Este o călătorie care mă transformă. Și simt, cu fiecare pas, că sunt exact acolo unde trebuie.

A consemat Maura ANGHEL

„Și dacă aș rezuma totul într-o frază, aș spune doar atât: Iubesc zâmbetele care rămân ecou peste ani. Viața îmi este sursa de inspirație" -- Anda Suman