Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
CNAIR anunță că vrea să deschidă până la sfârșitul anului încă aproximativ 49 de kilometri din Autostrada Moldovei, între Bacău Nord și Mircești. Însă ultimii 28,09 kilometri, până la Pașcani, sunt împinși pentru prima parte a anului 2027. Iar pe șantierele A7, finanțarea și vremea pot decide dacă promisiunile devin realitate.
Autostrada Moldovei se apropie de un nou moment important, dar drumul până la Pașcani rămâne o cursă contra cronometru. Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a declarat că instituția urmărește deschiderea circulației, până la finalul lui 2026, pe aproximativ 49 de kilometri ai A7, de la Bacău Nord la Mircești. Pentru restul traseului, de 28,09 kilometri, termenul avansat este prima parte a anului 2027.
Pe sectorul Bacău - Pașcani, cel mai întârziat este lotul 3, Mircești - Pașcani, cu o lungime de 28,09 kilometri. Lucrările au depășit 55% stadiu fizic, iar constructorul UMB are mobilizați pe șantier peste 350 de muncitori și mai mult de 100 de utilaje și camioane.
Se lucrează simultan la terasamente și asfalt, la poduri și pasaje, dar și la amenajarea spațiilor de servicii. Cu toate acestea, progresul înregistrat nu schimbă perspectiva anunțată de CNAIR: acest tronson ar urma să fie deschis abia în 2027.
Loturile care ar putea fi deschise în 2026, cu un mare semn de întrebare
Pe celelalte două loturi, procentele sunt mai mari. Săucești - Trifești, lotul 1, a ajuns la aproape 70%, în timp ce pe Trifești - Gherăești, lotul 2, stadiul fizic este de aproximativ 60%.
UMB încearcă să finalizeze ambele sectoare până la sfârșitul anului, însă CNAIR avertizează că planul depinde în mare măsură de două condiții: alocarea banilor de la bugetul de stat pentru lucrările executate după 31 august și vremea din următoarele luni. „Finalizarea lotului 1 Săucești – Trifești anul acesta depinde, în foarte mare măsură atât de asigurarea acestei finanțări, cât și de condițiile meteorologice din următoarele luni”, a transmis Cristian Pistol.
Aceeași problemă este valabilă și pentru lotul Trifești - Gherăești. CNAIR a solicitat fondurile necesare pentru continuarea plăților, însă deschiderea în 2026 rămâne condiționată de finanțare și de evoluția vremii.
Nodul turbion de la Pașcani, miza uriașă pentru A7 și A8
Pe lotul Mircești - Pașcani se construiește și unul dintre cele mai importante obiective ale întregului proiect: nodul rutier care va conecta Autostrada Moldovei A7 cu Autostrada Unirii A8.
Proiectat ca un nod de tip turbion, acesta va avea opt bretele de racordare și este primul de acest fel de pe rețeaua de autostrăzi din România. Soluția tehnică este concepută pentru a permite fluxuri mari de trafic, iar stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 35%.
Conexiunea de la Pașcani este esențială pentru legarea celor două autostrăzi și pentru dezvoltarea viitoarei rețele rutiere din Moldova. Până atunci, însă, rămâne de văzut dacă finanțarea și condițiile meteorologice vor permite respectarea calendarului anunțat.
Obiectivul finalului de an este clar: aproape 49 de kilometri noi de autostradă ar putea fi deschiși circulației, în timp ce ultimul tronson până la Pașcani rămâne programat pentru 2027. Daniel BACIU