Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
* sectorul ieșean al Autostrăzii Unirii e contestată din toate părțile, cu amânări prelungite ale soluțiilor în instanță, iar A7 a fost lovită, la Pașcani, de un litigiu * UMB accelerează, însă nodul turbion rămâne sub semnul întrebării * și finanțarea complică ecuația: calendarul A7 Bacău - Pașcani a fost mutat din trimestrul III 2026 în trimestrul III 2027 * cu toate acestea, există șanse reale ca tronsonul dintre Bacău și Gherăiești să fie deschis la finalul acestui an
Deși Autostrada Moldovei înaintează spectaculos spre nord, pentru Iași nu se aliniază încă planetele! Cei 77 de kilometri dintre Bacău și Pașcani sunt veriga care poate aduce A7 la porțile județului Iași și, mai ales, la viitorul nod turbion, cel cu Autostrada Unirii A8. Exact în apropierea Pașcaniului, unde cele două mari autostrăzi ale Moldovei ar trebui să se întâlnească, proiectul este lovit de un litigiu.
UMB a mutat masiv forțele pe A7
La o lună după deschiderea celor 47 de kilometri dintre Adjud și Bacău, UMB a mutat masiv forțele spre următorul sector. Pe lotul Săucești - Trifești, lung de 30,3 kilometri, progresul a trecut de 70%, iar imaginile din 29 septembrie de pe Viaductul Filipești arată o structură intrată în faza de finisaje: se așterne asfaltul și se montează parapetele, după finalizarea pilonilor, grinzilor și plăcii de suprabetonare.
În zonă se lucrează simultan la pasajul peste calea ferată și DN2 și la nodul rutier. Pe traseu, asfaltul a ajuns pe porțiuni importante inclusiv la stratul de uzură, iar în anumite zone au apărut deja marcajele. Practic, A7 începe să arate ca o autostradă gata de trafic.
Mobilizarea este impresionantă: aproximativ 5.500 de muncitori și peste 500 de utilaje lucrează pe Bacău - Pașcani. Și lotul Trifești - Gherăiești, de 18,99 kilometri, se apropie de 70%. Primele două loturi însumează aproape 49 de kilometri, iar menținerea ritmului actual ar putea aduce autostrada mult mai aproape de zona Roman–Săbăoani înainte de sfârșitul anului.
Un litigiu privind un cămin de bătrâni a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție
Dar pentru Iași, adevărata problemă începe mai la nord. Pe lotul Mircești–Pașcani, de 28,09 kilometri, UMB lucrează inclusiv la viitorul complex rutier prin care A7 se va conecta cu A8, proiect esențial pentru legătura Moldovei cu Iașiul și apoi spre vestul țării. Numai că, în apropierea traseului, un litigiu privind un cămin de bătrâni a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Fundația „Sfinții Împărați Constantin și Elena – Lumina și Speranța Creștinilor” solicită includerea proprietății în lista imobilelor pentru despăgubiri și exproprierea căminului, susținând că amplasamentul este prea apropiat de traseul autostrăzii. În etapa anterioară, fundația a obținut câștig de cauză, iar instanța a dispus inclusiv anularea acordului de mediu pentru segmentul vizat. Decizia nu este definitivă, iar Înalta Curte a stabilit următorul termen pentru 27 noiembrie.
Pe teren, diferența este vizibilă. În timp ce spre sud asfaltul și marcajele se întind pe kilometri întregi, în zona problematică din apropierea Pașcaniului unele intervenții se limitează încă la curățarea terenului și îndepărtarea vegetației, iar în dreptul căminului lucrările nu au avansat.
Și finanțarea complică ecuația
Calendarul A7 Bacău - Pașcani a fost mutat din trimestrul III 2026 în trimestrul III 2027, fără ca acest termen să însemne automat că traficul până la Pașcani va fi deschis abia atunci. Lucrările pot avansa mai repede. În plus, cele trei contracte au fost semnate încă din 2023.
Problemele tehnice întâlnite în teren – terenuri cu umiditate excesivă, condiții geotehnice diferite față de estimări și utilități neprevăzute – au impus consolidări, investigații, relocări și exproprieri suplimentare.
Pentru Iași, imaginea este astfel una paradoxală: A7 se apropie cu viteză de județ, dar tocmai ultimii kilometri până la viitorul nod cu A8 rămân cei mai complicați.
Finanțarea celor 77 de kilometri Bacău–Pașcani continuă de la bugetul de stat după ieșirea din schema PNRR, iar UMB și-a crescut mobilizarea, inclusiv prin mutarea unor echipe de pe loturile deja deschise.
Autostrada vine, așadar, spre Iași. Dar termenele nu mai depind acum de constructor. UMB apasă accelerația. În instanță, însă, dosarul care poate influența ultimii kilometri încă nu are o soluție definitivă. Cum, de asemenea, nici soluția pentru sectorul ieșean al Autostrăzii Unirii A8 nu a fost găsită, încă, de judecători!
Daniel BACIU
Subiecte asemanatoare
Peste 750 de persoane sunt așteptate astăzi la „Seniorii Anului”
Motorina rămâne cu acciza tăiată! Șoferii mai primesc o gură de oxigen până la 15 octombrie
Vin ajutoarele de încălzire, la Iași. Cine poate primi bani pentru căldură și energie
„Anghel Saligny” a ajuns în instanță, la Iași. Bani și contracte în așteptare
Motorina s-ar putea scumpi de mâine cu 85 de bani pe litru! Cât ar costa un plin în Iași
Niciun PUZ n-a mai ajuns la vot! 13 proiecte retrase, război deschis în Consiliul Local
Tramvaiul 7 își schimbă traseul!
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Țara care rămâne în tine după ce pleci. Larisa Faber, la FITPTI
750 de seniori vor fi sărbătoriți de Ziua Internațională a Vârstnicilor
Bursele studenților: alocarea națională s-a prăbușit în 2026
Ieșeanul care ascundea cocaină în beci, arestat
Românii plătesc scump pentru sănătate! Peste 33 de miliarde de lei au ieșit direct din buzunarele pacienților
Nicușor Dan respinge anticipatele: „Nu ne jucăm cu soarta țării”
S-a schimbat radical plata pentru drumurile din România! TollRo a intrat în funcțiune
Peste 750 de persoane sunt așteptate astăzi la „Seniorii Anului”
Motorina rămâne cu acciza tăiată! Șoferii mai primesc o gură de oxigen până la 15 octombrie
Vin ajutoarele de încălzire, la Iași. Cine poate primi bani pentru căldură și energie
Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
„Anghel Saligny” a ajuns în instanță, la Iași. Bani și contracte în așteptare
Horoscopul zilei de joi, 1 octombrie 2026
Acoperământul Maicii Domnului și întâlnirile tainice ale zilei de 1 octombrie
Euro a crescut cu 3,7% de la începutul anului
Guvernul Mureșan a picat! Criza politică se adâncește
Motorina s-ar putea scumpi de mâine cu 85 de bani pe litru! Cât ar costa un plin în Iași
Niciun PUZ n-a mai ajuns la vot! 13 proiecte retrase, război deschis în Consiliul Local
Tramvaiul 7 își schimbă traseul!
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Țara care rămâne în tine după ce pleci. Larisa Faber, la FITPTI
750 de seniori vor fi sărbătoriți de Ziua Internațională a Vârstnicilor
Rețeta zilei: pui cu gutui, gustul dulce-acrișor al toamnei
Iașul își face propriul Disneyland acvatic: tobogane, zonă tropicală și piscine pentru toate vârstele
Iașul riscă să rămână fără autorizații de construire! 1 ianuarie 2027, data care poate bloca orașul
Schimbări majore în trafic: stațiile de tramvai de la Gară și Piața Nicolina vor fi mutate
Probleme uriașe pe autostrada către Pașcani. A7, păsuită încă un an!
Iașul dă lovitura: a patra victorie la rând! USV-CSM 2-0 cu Gheorgheni
Nu orice gând merită să devină destin. Cum ne păstrăm mintea curată
ANUNȚ LANSARE PROIECT INSTITUTUL DE CHIMIE MACROMOLECULARA „PETRU PONI”, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu CHEMICAL COMPANY SA, VANELLI SRL, UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” ARAD şi TERA& MTAS CONSULTING SRL, anunţă lansarea proiectului
Arhitectură contra fricii de dentist. Un proiect din Iași, finalist la Londra
Iașul a câștigat un parc de joacă prin votul comunității
Mutare-șoc la Ministerul Culturii! Andrei Apreotesei, directorul Ateneului din Iași, devine consilier al ministrului
Bucium - Socola, coșmarul care se prelungește: 13 minute în plus pentru un drum care deja sufoca Iașul
Dronele de război ajung tot mai adânc în România! Iașul, în zona de risc. Ce pregătește Armata
România, guvernată cu restul de la împărțire
Ziua Mondială Alzheimer 2026: Diagnosticul precoce poate schimba radical viitorul pacienților
SAFE devine coșmar juridic: A8 Iași–Ungheni și Suceava–Siret, lovite de decizii definitive
Alertă la Chișinău: Moldova pregătește starea de urgență energetică și hidrologică. Nistrul pierde milioane de metri cubi de apă