Ziua Mondială Alzheimer 2026: Diagnosticul precoce poate schimba radical viitorul pacienților
Boala Alzheimer nu mai înseamnă doar uitare, neputință și lipsa unor soluții. În ultimii ani, cercetarea medicală a schimbat perspectiva asupra acestei afecțiuni, iar diagnosticul pus cât mai devreme poate deschide accesul către investigații moderne, tratamente și forme de sprijin adaptate pacientului și familiei.
De Ziua Mondială Alzheimer, marcată în fiecare an pe 21 septembrie, Asociația pentru Sănătatea Creierului (ASC), împreună cu Societatea de Neurologie din România (SNR) și Societatea Română Alzheimer (SRA), aduce în atenție evoluțiile recente din România privind diagnosticarea timpurie și accesul pacienților la informație, tratament și servicii de sprijin.
Cele trei organizații organizează luni, 21 septembrie, între orele 17:30 și 20:00, un eveniment național online destinat publicului larg și jurnaliștilor. Tema din acest an este „De ce diagnosticul precoce schimbă viitorul”.
Una dintre întrebările esențiale este cum poate fi diferențiată uitarea asociată îmbătrânirii de primele semne ale unei boli neurodegenerative. Când devine uitarea un motiv de îngrijorare? Cui trebuie să se adreseze pacientul? Ce investigații sunt necesare și ce rol au biomarkerii din sânge?
Specialiștii vor discuta despre noile criterii de diagnostic, investigațiile moderne, biomarkeri, simptomele timpurii, prevenție, opțiunile terapeutice disponibile în România și traseul pacientului după apariția primelor semne. Un capitol important este dedicat și îngrijitorilor, pentru care boala Alzheimer poate transforma radical viața de zi cu zi.
Noi oportunități terapeutice
„Cu cât știm mai devreme, cu atât putem face mai mult”, este mesajul transmis de Cristina Vlădău, vicepreședintele Asociației pentru Sănătatea Creierului, care subliniază schimbările produse în România prin mutarea diagnosticului de la psihiatrie către neurologie și apariția unor noi oportunități terapeutice.
La rândul său, Conf. Dr. Cristina Panea, președintele Societății de Neurologie din România, atrage atenția asupra progreselor în identificarea biomarkerilor, diagnosticarea mai precisă și dezvoltarea unor abordări terapeutice noi. Potrivit acesteia, România a făcut deja pași pentru organizarea serviciilor și accesul pacienților la aceste evoluții, însă rămâne importantă consolidarea serviciilor și clarificarea traseului pacientului.
Impactul bolii depășește însă persoana diagnosticată. „Boala Alzheimer nu afectează niciodată doar persoana care primește diagnosticul”, subliniază Dr. Laura Dumitrescu, medic primar neurolog și șef al Secției Neurologie I de la Spitalul Clinic Colentina. Familia și îngrijitorii ajung, la rândul lor, să suporte o presiune considerabilă.
Ziua Mondială Alzheimer 2026 pune astfel accentul pe o idee esențială: diagnosticul nu reprezintă doar confirmarea unei boli, ci poate fi și începutul unui plan. Informarea, evaluarea medicală la timp, accesul la investigații și tratamente și sprijinul acordat familiei pot deveni elemente importante pentru gestionarea bolii și menținerea calității vieții. Nicoleta ZANCU