Alertă la Chișinău! Moldovenii din Diaspora, chemați acasă în caz de război
Republica Moldova pregătește reguli dure pentru situația în care țara ar ajunge în stare de război sau de asediu! Un proiect elaborat de Ministerul Apărării prevede că moldovenii aflați în străinătate, dacă intră sub incidența obligațiilor de mobilizare și primesc ordin de chemare, vor trebui să revină în țară și să se prezinte la autoritățile competente.
Potrivit documentului, cei vizați vor avea obligația să ia măsurile necesare pentru întoarcerea în Republica Moldova, să contacteze urgent ambasadele sau consulatele și să respecte instrucțiunile primite. Cu alte cuvinte, diaspora ar putea fi chemată la datorie în cazul unei mobilizări generale!
Nici rezerviștii aflați deja în țară nu vor avea libertate deplină de mișcare. După declararea mobilizării, aceștia nu vor putea părăsi localitatea de domiciliu sau reședință pentru mai mult de 12 ore fără permisiunea scrisă a comandantului structurii administrativ-militare teritoriale. Cei care primesc ordine de chemare vor trebui să le respecte și să îndeplinească sarcinile stabilite.
Proiectul stabilește și condițiile în care ar putea fi instituită starea de asediu, în cazul unei agresiuni armate iminente sau al unor amenințări militare grave. Aceasta ar putea dura maximum 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii succesive. Starea de război ar putea fi declarată în cazul unei agresiuni armate sau al declanșării unor operațiuni militare împotriva Republicii Moldova.
În asemenea situații, autoritățile ar putea impune evacuări, restricții de circulație, reguli speciale la frontieră și chiar raționalizarea unor bunuri esențiale. Alegerile și referendumurile ar fi, de asemenea, suspendate pe durata acestor regimuri, cu excepțiile prevăzute de lege.
Dacă va trece de Guvern, Parlament și promulgare, legea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027. Până atunci, obligațiile anunțate nu sunt reguli deja intrate în vigoare. Marin AVRAM