România, guvernată cu restul de la împărțire

Dan M.BREZULEANU

Hai să aritmeticim un pic. Nu de alta, dar în politica românească până și cifrele par să fi intrat în negocieri. Și e bine să le (ne) dezmorțim...

PNL și USR nu adună, împreună, nici 27% din voturile cu care românii i-au trimis în Parlament. Dacă îi așezăm disciplinat, ca pe niște elevi la fotografia de sfârșit de an, și pe cei de la UDMR, ajungem la 30,95%. Frumos. Rotund. Aproape solemn.

Doar că există o mică problemă: 30,95% nu înseamnă jumătate plus unu.

Iar vechea axiomă a puterii spune că jumătate plus unu îți dă cheia de la ușă. Nu neapărat și dreptul de a muta mobila după bunul plac, dar, în politica românească, diferența aceasta pare să fi devenit un detaliu administrativ.

Acum se încearcă o nouă teoremă: poți guverna liniștit și cu mai puțin de o treime din voturile exprimate pentru formațiunile care te susțin. Dacă poporul nu pricepe, problema nu este teorema. Problema este poporul, care, pesemne, nu a învățat suficientă matematică politică.

Și, desigur, i se explică iar și iar că nu a votat bine. Că așa-i în democrație: curajos nu e cel care iese la vot, ci mai curând cel care votează cu cine crede de cuviință!

Aritmetica bezmetică a politicii nu se oprește însă aici. Nici PSD nu are vreo majoritate proprie, că n-a obținut toată roșeața trandafirie din obrajii electoratului. A obținut 22,72%. Roșul nu mai umple harta ca altădată, iar bătrâna mașinărie electorală pare să fi rămas cu rezervorul pe avarie. Țara are încă bătrâni, deși, evidența sare în ochi, mult mai puțini decât la scrutinurile trecute!

Dar există o soluție clasică în politica românească: dacă nu ajungi singur la putere, cauți pe cineva cu care să împarți potul. PSD nu are notă de trecere. Doar să-i seducă pe alții. Evident, ca în povestea arhicunoscută, să-i seducă și să-i abandoneze!

Și uite-așa apare AUR, cu 18,14% la ultimele alegeri. Dar au și ei beteșugurile lor: sunt extremiști! Cel puțin așa zice lumea. Și nu putem să nu suspectăm cazul, că-i tot vedem alergându-i prin Parlament pe alții, pentru a le corecta, fizic, procentele electorale.

Dar, dincolo de etichete, cifrele rămân cifre.

Iar aici apare paradoxul suprem: numerele se adună perfect pe hârtie și se resping magnific în realitate. Gravitație politică.

De la începutul lui mai, guvernarea a intrat într-o zonă în care moțiunile, negocierile și alianțele au început să semene cu un mariaj în care nimeni nu mai recunoaște mirele, dar toți țin strâns de certificatul de căsătorie.

Guvernul ar trebui să plece. Nu pleacă.

Oponenții îl vor plecat. Nu-l pot scoate.

Majoritățile se caută. Nu se găsesc.

Procentele se adună. Nu se pupă. Politica are o particularitate perversă: poți calcula corect și să obții totuși un rezultat imposibil de folosit.

Și, undeva deasupra acestei nunți fără mireasă, era așteptat președintele. Nicușor Dan, un matematician cu pedigree olimpic, dar corigent la elementara aritmetică politică. L-au luat serviciile în extemporale. Dacă nu ia notă de trecere... vai de noi! Ieșim la urne. Asta dacă, cu forța răului și frica binelui, sau invers, amanții nu vor ieși de prin dulapuri și se vor prezenta în fața altarului parlamentar.

Aritmetica electorală spune una. Aritmetica parlamentară spune alta. Aritmetica intereselor spune cu totul altceva.

Iar România stă între ele, tremurând de frică, cu nervii întinși la maxim.

Dacă nu se găsește soluția, rămâne soluția supremă a democrației: urnele.

Sigur, până atunci mai există negocieri. Mai există uși. Mai există dulapuri. Și, în politica românească, nu trebuie niciodată subestimat talentul de a ieși dintr-un dulap exact când toată lumea credea că nu mai e nimeni acolo.

Așa că, până se lămuresc procentele, alianțele și iubirile politice, anunțul rămâne valabil: Țară neguvernată, caut stăpân.

Se acceptă și coaliție. Important este să se știe cine ține cheia.