În fine, România, campioană europeană: la volatilitate politică!

Dorian Obreja

Se întâmplă – inclusiv în aceste zile! – să considerăm evenimente din prezent ca fiind premiere sau de o importanță fără egal. Asemenea comportament se explică printr-o oarecare lene, ce ne împiedică a face recurs la istorie.

Acum, de exemplu, există - și se manifestă intens – percepția că traversăm o criză cum România nu a mai cunoscut în ultimele trei decenii și jumătate.

În realitate, lucrurile nu stau deloc așa; criza de acum este o parte dintr-o criză mai mare.

Deja în 2021, noi conduceam în zona instabilității guvernamentale a ultimilor 3 decenii: România se ”mândrea” cu 23 de cabinete, fiind urmată de Letonia, 21, Franța și Georgia, câte 20. În țara noastră, un guvern ar fi trebuit să dureze, teoretic, 4 ani; în practică, durata a fost, în medie, de 15 luni.

Mai aproape de zilele noastre, putem parcurge un raport realizat de SNSPA, pe perioada 2007-2025, din care rezultă că România ocupă locul I la volatilitate guvernamentală – cu 13 miniștri în numai 18 ani, depășind state altădată campioane, precum Italia sau UK. După 19 ani, avem nu doar 14 premieri, dar și un record de patru desemnați!

În perioade de criză accentuată media de supraviețuire a unui executiv românesc a fost de numai 205 zile. Să ne aducem aminte și de premierii ”campioni”: Mihai Răzvan Ungureanu, 88 zile (demis prin moțiune de cenzură); Ludovic Orban (primul guvern), 93 zile (demis tot prin moțiune de cenzură, dar salvat de coronavirus!); Sorin Grindeanu, 176 zile (demis prin moțiune de cenzură de către propriul partid); Mihai Tudose, 214 zile; Emil Boc (primul guvern), 295 zile (demis prin moțiune de cenzură). Sunt nu mai puțin de 7 premieri demiși prin moțiune de cenzură: Emil Boc, în 2009 (după ce, tot ca acum!, miniștrii PSD demisionaseră); M.R. Ungureanu, în 2012; Sorin Grindeanu, în 2017, Viorica Dăncilă, în 2019, Ludovic Orban, în 2020, Florin Cîțu, în 2021, Ilie Bolojan, în 2026. După cum se poate constata, perioada 2019-2021 a fost cea mai ”neagră”.  Lista foarte scurtă a premierilor demiși de propriul partid: Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Victor Ciorbea.

Să ne uităm puțin și la soarta ulterioară demiterii împricinaților. Emil Boc a fost numit iar premier, apoi a fost reales președinte al PDL, după care a devenit etern primar de Clu-Napoca. Mihai Răzavan Ungureanu a devenit director al Serviciului de Informații Externe al României. Sorin Grindeanu, numit președinte ANCOM, apoi membru al cabinetului Ciolacu; actualmente, lider al PSD, președinte al Camerei Deputaților și ”în cărți” pentru o nouă desemnare ca premier. Viorica Dăncilă a fost ”exilată” într-o funcție la B.N.R., și-a făcut partid (fiind exclusă din PSD) și e formatoare de opinie pe la televiziuni. Ludovic Orban a devenit iar premier, apoi președinte al Camerei Deputaților, și, în fine, scurtă vreme, consilier al actualului președinte Dan. Florin Câțu a ajuns președinte al Senatului. Traiectorie pe care e foarte posibil să meargă și Ilie Bolojan...

Dacă e să ne referim la categoria specială ”premieri desemnați, dar neajunși la vot, pot fi amintiți: Liviu Negoiță (2009), depus mandat; Florin Câțu (2020), retras;  Nicolae Ciucă (2021), depus mandat; Eugen Tomac (2026), depus mandat. Premieri desemnați, dar picați: Lucian Croitoru, 189 pentru; Dacian Cioloș, 88 pentru; Adrian Veștea, 189 pentru; Siegfried Mureșan, 182 pentru.

Și România poate spera la primul loc în lume în ceea ce privește indicatorul ”numărul de desemnati ca premieri pe cap de locuitor”...