Pacea în Ucraina – ieftină, dar neprofitabilă

Dorian OBREJA

În mod evident, pe zi ce trece, se impune tot mai mult – atât pentru țara cea mai afectată, dar și pentru altele, în primul rând vecine, precum România – să se instaureze pace în Ucraina. În același timp, devine tot mai evident că materializarea acestui imperativ se amână tot mai mult. De ce – am încercat să explic, chiar și foarte sintetic, în titlu...

Legat de acest subiect, la începutul anului s-a efectuat un sondaj de opinie, ale cărui rezultate e obligatoriu să se țină cont. 42.6% dintre repondenți cred că România nu ar trebui să ofere niciun fel de ajutor Ucrainei, 31.5% consideră că ar trebui acordat ajutor umanitar,12,2% – financiar, 10.5% - militar.

Rezerva față de acordarea de ajutor nu este, câtuși de puțin, semn de lipsă de empatie, ci exprimă o realitate tristă și gravă: nu prea avem de unde, stăm rău și foarte rău în zona apărării țării, mai ales a porțiunii estice. Apropo de aceasta, o parte a problemei s-ar putea rezolva, dacă s-ar vrea: la același sondaj, 67% dintre repondenți erau în favoarea reintroducerii serviciului militar obligatoriu!!! În aprilie acest an, notam că Moldova dintre Prut și Carpați nu are umbrelă – nici NATO, nici românească! Dovada cea mai recentă: săptămâna trecută, o dronă (presupus rusească) s-a plimbat, vreme de 20 de minute, prin 5 județe ale Moldovei, fiind reperată abia după ce ajunsese la Roman, și, în final, dispărând iar de pe radare, apoi căzând în R. Moldova; pentru „monitorizarea situației” (de ce nu rezolvarea ei?), au fost ridicate 2 F-18 spaniole, tocmai de la Mihail Kogălniceanu; până să ajungă ele, putea avea loc cine știe ce tragedii. Mai grav, nu doar că apărarea Ucrainei e cam svaițer, de vreme ce aproape zilnic ajung la noi obiecte zburătoare (multe, cu explozibil), dar și colaborarea cu această țară e ca și inexistentă – vezi cazul dronei maritime ucrainene, care putea provoca distrugeri uriașe în Constanța, or Kievul nu numai că nu ne-a avertizat la timp, dar nu a prezentat nici scuze!!!

Actualmente, face valuri pe scena politică și în societate solicitarea președintelui N. Dan,  transmisă Parlamentului la 30 martie 2026 (!!!), pentru aprobarea participării Armatei României cu cel mult 20 de militari în cadrul Comandamentului operațional al Forței Multinaționale pentru Ucraina (situat, prin rotație, în Anglia și Franța). Există voci care susțin necesitatea acestei acțiuni (sprijin strategic pentru securitatea zonei), și voci care o contestă (referindu-se la riscul escaladării conflictului). Situația va fi tranșată în Parlament, dar de ce s-o fi luat decizia (numită, ipocrit, agreare), prin martie 2025, înainte de consultarea legislativului?

Implicarea țării în acțiuni care nu se știe ce final pot avea începe să devină o tradiție – nefericită. După ce, în iunie 2025, la summit-ul NATO de la Haga, N. Dan ”agrease” formarea unui comandament de spriin logistic pentru Ucraina, își aduce aminte că există Parlament și îi cere aprobarea, pe 18 septembrie 2025; 12 zile mai târziu, legislativul, fără să crâcnească, votează: 296 – pentru, 8 – contra, 42 de abțineri. La zicala „semnează ca primarul” trebuie adăugat „votează ca Parlamentul”. Și mai e ceva: Constituția spune că Guvernul discută și negociază acordurile internaționale, iar președintele doar le semnează și trimite la ratificare. Care Constituție? – bună întrebare, urmată, imediat, de altele: care guvern?; care președinte? Răspunde ecoul: Alo, stați liniștiți la locurile voastre!...