Iașul duce două spectacole la Festivalul Național de Teatru
* Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași participă la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru * două producții ieșene, „Femeia – câmp de luptă” și „Armada verbală”, vor ajunge în fața publicului Capitalei, într-un festival care reunește 36 de spectacole în selecția oficială
Două producții, două formule teatrale diferite și o nouă participare la unul dintre cele mai importante evenimente ale scenei românești. Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași revine în programul Festivalului Național de Teatru, desfășurat între 16 și 25 octombrie 2026, la București. Este a patra participare a trupei ieșene la un mare eveniment teatral în actuala stagiune. Prezența instituției include atât un spectacol selectat de curatorii festivalului, cât și implicarea într-un program dedicat dramaturgiei contemporane.
„Femeia – câmp de luptă”, pe scena Naționalului bucureștean
Pe 20 octombrie, de la ora 20:00, Sala Studio a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București va găzdui „Femeia – câmp de luptă”, de Matei Vișniec, în regia lui Botond Nagy. Spectacolul se numără printre cele 36 de producții selectate în programul oficial al festivalului, din peste 150 de montări vizionate de echipa curatorială.
Din distribuție fac parte Andreea Boboc, Diana Roman, Livia Iorga, Mălina Lazăr, Dragoș Codrescu, David-Daniel Deca, Aurelian Iordache, Alexandru Lilă și Matei Olteanu.
Echipa artistică îi reunește pe Raul Cioabă, responsabil de decor, Ioana Ungureanu, costume, Claudiu Urse, scenografie sonoră, Alice Veliche, coregrafie, Cristian Niculescu, lighting design, și Diana Nechit, dramaturgie.
Textul lui Matei Vișniec a fost scris în 1996, pe fondul războaielor interetnice din fosta Iugoslavie, într-o perioadă în care dramaturgul lucra la Radio France Internationale. Experiența jurnalistică și sentimentul de neputință în fața violenței au stat la originea piesei.
Autorul descrie astfel momentul în care a decis să transforme realitatea războiului în teatru: „Jurnalistul din mine se simţea ca un cîine aruncat într-o fîntînǎ secată: comentam ştiri despre oroare, dar practic nu puteam face nimic pentru a opri oroarea. Aş fi vrut sǎ pot face ceva concret, sǎ merg acolo unde cǎdeau obuzele, sǎ pot devia mǎcar un singur glonte tras spre un civil nevinovat. Jurnalistul din mine, neputincios în faţa realitǎţii, i-a predat însă ştafeta dramaturgului. Mi-am spus cǎ o piesǎ interesantǎ despre barbaria rǎzboaielor interetnice ar putea trezi spiritele, incita la reflecţie, trezi conştiinţe… O piesǎ putea fi deci mai eficientǎ decît ştirile”.
Montarea ieșeană a atras atenția și prin interpretarea Andreei Boboc, nominalizată la Premiile UNITER, categoria Cea mai bună actriță în rol principal, pentru personajul Dorra.
„Armada verbală”, un nou text prezentat publicului FNT
Cu o zi înainte, pe 19 octombrie, Iașul va fi reprezentat prin „Armada verbală”, de Ionuț Caras, spectacol-lectură regizat de Ovidiu Lazăr. Evenimentul se va desfășura la Sala Media a Teatrului Național „I.L. Caragiale”, în cadrul celei de-a cincea ediții a modulului Spectacole-lectură.
Distribuția îi cuprinde pe Tatiana Ionesi, Adi Carauleanu, Mălina Lazăr, Haruna Condurache, Ionuț Cornilă, Horia Veriveș, Daniel Busuioc, Radu Homiceanu, Luca Gumeni și Oana Sandu.
Producția este realizată în colaborare de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, UNITER și Festivalul Național de Teatru.
Participarea ieșeană are și o componentă de susținere a dramaturgiei noi. Teatrul Național din Iași se numără printre cele trei teatre naționale partenere ale programului dedicat dezvoltării și producției de texte contemporane.
În procesul de selecție au fost implicați regizorul Ovidiu Lazăr, teatrologul Cristiana Gavrilă, consultant artistic în cadrul Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, și regizorul și dramaturgul Radu Iacoban. Alături de Mihaela Michailov și Bobi Pricop, aceștia au analizat cele 137 de texte înscrise în concurs.
Lucrările propuse au explorat teme sociale actuale, experiențe individuale și conflicte ale lumii contemporane, oferind perspective diferite asupra posibilităților de expresie ale dramaturgiei românești.
Zece zile de teatru, sub semnul imperfecțiunii umane
Ediția din 2026 a Festivalului Național de Teatru se desfășoară sub tema „[...]perfect uman”, construită în jurul vulnerabilității, imperfecțiunii și relației dintre om, societate și tehnologie.
Programul anunțat de UNITER cuprinde 88 de reprezentații și evenimente în 24 de săli de spectacole din București, inclusiv producțiile selecției oficiale, spectacole-lectură și întâlniri dedicate profesioniștilor teatrului.
Maura ANGHEL