Guvernul Niculescu – PSD intră marți în Parlament. Criza politică ar putea înceta
Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu va ajunge în fața deputaților și senatorilor marți, de la ora 14:00, după două zile de audieri tensionate în comisiile de specialitate. Noul Executiv, format din 18 miniștri, încearcă să obțină votul de încredere într-un moment politic complicat, după căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, pe 5 mai.
Calendarul învestirii a fost stabilit joi seară de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului. Audierile miniștrilor propuși vor începe luni, la ora 12:00, și se vor încheia la ora 20:00. Marți, procedura va continua între orele 9:00 și 12:00, înaintea votului din plenul reunit.
Luca Niculescu va avea la dispoziție 30 de minute pentru a prezenta programul de guvernare și lista Cabinetului. Apoi, grupurile parlamentare își vor susține pozițiile, într-o dezbatere în care fiecare minut este repartizat strict, în funcție de reprezentarea politică.
PSD, în prim-planul noului Executiv
Lista propusă cuprinde 18 miniștri, inclusiv doi miniștri delegați. PSD are cei mai mulți reprezentanți în Cabinet, cu portofolii importante precum Internele, Transporturile, Justiția, Apărarea, Agricultura, Sănătatea și Munca.
Printre numele propuse se află Marian Neacșu, vicepremier și ministru al Afacerilor Interne, Ștefan Ovidiu Popa la Transporturi, Alexandru Nazare la Finanțe, Radu Marinescu la Justiție și Alexandru Rogobete la Sănătate. Luca Niculescu este propus pentru funcția de prim-ministru ca independent, iar mai multe portofolii, inclusiv Externele, Energia și Educația, sunt atribuite unor independenți.
A patra nominalizare de premier după căderea Guvernului Bolojan
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze Guvernul după consultările de la Palatul Cotroceni cu partidele și formațiunile parlamentare. Nominalizarea vine după demiterea Cabinetului Bolojan prin moțiune de cenzură, la 5 mai, și reprezintă a patra desemnare pentru funcția de premier în acest context politic.
Constituția prevede că premierul desemnat trebuie să ceară votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului în termen de zece zile de la desemnare. Pentru învestire este necesară majoritatea deputaților și senatorilor.
Marți se va vedea dacă noul Cabinet reușește să treacă de votul Parlamentului sau dacă România intră într-o nouă rundă de negocieri politice. Adina MITREA