Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Ilie Bolojan avertizează că România riscă să piardă o nouă oportunitate de redresare economică dacă viitorul Guvern nu ia rapid măsuri concrete. Fostul premier a pus pe masă câteva priorități urgente: trecerea evaluărilor agențiilor de rating, atragerea miliardelor de euro din fonduri europene, controlul cheltuielilor publice și pregătirea bugetului pentru 2027.
Mesajul a fost transmis vineri, la Summitul Rethink România 2026 – „O viziune pentru România”, organizat la Sinaia. Bolojan a avertizat că începutul anului viitor va fi decisiv pentru credibilitatea financiară a țării, iar simpla retorică politică nu va fi suficientă.
Miliarde de euro care pot influența deficitul bugetar
Una dintre urgențele indicate de fostul premier este finalizarea analizelor pentru cererile de plată din fondurile europene. România trebuie să încaseze câteva miliarde de euro aferente ultimelor două cereri de plată, bani pe care Bolojan îi consideră esențiali pentru menținerea deficitului bugetar în ținta stabilită.
„E foarte important, de exemplu, să închidă analiza cererilor de plată. Noi trebuie să încasăm câteva miliarde de euro pentru ultimele două cereri de plată din Fondul European”, a declarat acesta.
Fostul premier a subliniat că procedurile presupun schimburi de adrese și clarificări, iar întârzierea lor poate pune presiune suplimentară asupra finanțelor publice.
În paralel, noul Executiv trebuie să țină sub control cheltuielile până la sfârșitul anului și să pregătească atent bugetul pentru 2027.
Evaluările agențiilor de rating, test major la începutul lui 2027
Un alt obiectiv considerat esențial este trecerea cu succes a evaluărilor agențiilor internaționale de rating, programate la începutul anului viitor.
Bolojan susține că România trebuie să transmită un semnal clar că măsurile anunțate sunt susținute de acțiuni concrete, nu doar de declarații politice.
„E important ca acest guvern să treacă de evaluările agențiilor de rating care vin la început de an şi să dea o senzaţie că, în afară de retorica politică, totuşi, acţiunea este serioasă. E foarte important asta pentru 2027”, a afirmat fostul prim-ministru.
Evaluările sunt importante pentru percepția investitorilor asupra economiei și a capacității statului de a-și gestiona finanțele. Un rezultat nefavorabil ar putea complica eforturile de consolidare bugetară.
„Anii electorali nu sunt ani de restructurări”
Ilie Bolojan a avertizat că fereastra pentru măsuri dificile nu trebuie irosită. În opinia sa, dacă reformele sunt amânate, apropierea alegerilor din 2028 va face mai dificilă adoptarea unor măsuri de restructurare.
„Dacă se ratează şi 2027 sau premisele vor fi proaste, tabloul nu va fi bun. Pentru că, în general, anii electorali, cum e 2028, nu sunt nişte ani de restructurări. Nimeni nu face restructurări. Dacă nu se face acum asta, nu o să iasă bine”, a avertizat fostul premier.
Mesajul transmis la summit este că următoarele luni vor conta decisiv pentru buget, fondurile europene și credibilitatea financiară a României. Anul 2027 este prezentat de Bolojan drept o perioadă care nu trebuie ratată, înainte ca apropierea alegerilor din 2028 să îngreuneze eventualele reforme. Adina MITREA