Stiri Bacau si Neamt

Încă un urs şi o lupoaică din Ucraina vor ajunge la Zărneşti

Încă un exemplar de urs şi o lupoaică din Ucraina vor ajunge in scurt timp la Sanctuarul Libearty de la Zărneşti, administrat de Asociaţia Milioane de Prieteni (AMP), potrivit Agerpres. Convoiul care va aduce cele două animale din Cernăuţi, prin vama Halmeu, a plecat deja, insă nu se poate estima durata drumului din cauza faptului că pe drum sunt controale armate la tot pasul, au transmis, joi, reprezentanţii AMP, potrivit agentiei de stiri. „Lungul drum către libertatea mult visată, către o viaţă demnă departe de orice pericol, a inceput pentru ursul Barik, i ...

Nemțean amendat cu 3.000 de lei după ce a abandonat un câine într-un sac de rafie la marginea drumului
15/04/2022 16:12

Un bărbat in varstă de 20 ani, din judetul Neamt, a fost amendat de poliţişti cu 3.000 lei după ce a abandonat un căţel, intr-un sac de rafie, pe marginea drumului. Purtătorul de cuvant al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu, a declarat, vineri, că tanărul şi-a motivat gestul prin imposibilitatea unchiului său de a ingriji acest animal. "Deşi tanărul este deţinător de animale, acest lucru nu l-a determinat să se gandească la consecinţele pe care gestul său le poate avea asupra cainelui abandonat. Pentru fapta sa, tanărul a fost sancţionat contrave ...

Accident pe o trecere de pietoni, la Piatra Neamt
15/04/2022 11:45

 O femeie in varstă de 35 de ani a fost accidentată, vineri, pe o trecere de pietoni de pe o stradă din municipiul Piatra-Neamţ, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvant al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu. ‘Din primele cercetări efectuate a reieşit că in timp ce un bărbat, de 40 ani, din Piatra-Neamţ, conducea un autoturism pe breteaua de legătură dintre strada Orheiului cu strada Mihai Viteazu, a surprins şi accidentat o femeie, de 35 ani, din Dumbrava Roşie, care era angajată in traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni&rsq ...

Se închide circulația pe DN 12B, Tg. Ocna – Slănic Moldova
12/04/2022 15:45

DRDP Iasi informează că, in ziua de 13.04.2020, ora 18:00, circulatia rutieră si pietonală va fi inchisă temporar pe DN 12B, km 2+290 – 2+550, in exteriorul localitătii Targu Ocna, judetul Bacău, pentru executarea unor lucrări de demolare a zonei instabile a stancilor de pe versantul aferent.  Lucrările se vor executa pe partea dreaptă a drumului, sens de mers Tg. Ocna – Slănic Moldova, si vizează detonarea stancilor care pun in pericol siguranta circulatiei pe acest sector de drum national, prin explozii controlate, executate de către o companie autorizată. ...

Șeful CJ Neamț, baronul PSD Ionel Arsene, condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare
06/04/2022 15:44

Presedintele Consiliului Judetean Neam, Ionel Arsene (PSD), a fost condamnat miercuri la 8 ani si 4 luni de inchisoare intr-un dosar de coruptie. Decizia Tribunalului Neamt - pronuntată după patru ani de procese - nu este definitivă. Pedeapsa dispusă de instantă este de 8 ani si 4 luni inchisoare cu executare pentru trafic de influentă si interzicerea unor drepturi, printre care ocuparea, exercitarea si dreptul de a fi ales in functii publice, scrie Mesagerul de Neamt. Instanta a mai decis confiscarea a 80.000 euro si 150.000 lei, mentinerea sechestrului asigurător pe mai multe bun ...

Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare
06/04/2022 15:07

Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Neamt, a fost condamnat la 8 ani si 4 luni de inchisoare cu executare de Tribunalul Bacău. Sentinta nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel la instanta superioară. După 4 ani de procese, o strămutare de la Piatra Neamt la Bacău, nenumărate amanări, procesul lui Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Neamt – in care au contopite trei dosare - a ajuns la o primă finalizare. Tribunalul Bacău a pronuntat astăzi, 6 aprilie, sentinta in procesul de coruptie in care Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Ne ...

Stâlpii şi gardurile care împrejmuiau două sonde de petrol au fost furaţi
04/04/2022 15:19

Stalpii şi gardurile care imprejmuiau două sonde de petrol din localitatea Moineşti, judeţul Bacău, au fost sustraşi, la sfarşitul săptămanii trecute. Poliţiştii care au deschis dosar penal in acest caz i-au identificat pe principalii suspecţi, fiind vorba despre doi localnici. Aceştia au fost reţinuţi, iar prejudiciul a fost recuperat integral. Furtul a avut loc in noaptea de 1 spre 2 aprilie, iar poliţiştii băcăuani au fost sesizaşi cu privire la acest aspect sambătă, cand s-a constatat că 11 stalpi şi 17 plase de gard care imprejmuiau două sonde din Moineşti l ...

ULTIMA ORA
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Chimcomplex Borzeşti ar putea apela la disponibilizări colective
15/03/2022 08:30

Cel mai mare combinat chimic producător de polioli din Europa de Est - Chimcomplex SA Borzeşti, cu o capitalizare bursieră de 1,6 miliarde euro, anuntă măsuri pentru compensarea impactului negativ al instabilitătii energetice mondiale. „Venim după o perioadă in care grupul nostru a avut o crestere sănătoasă si s-a consolidat in randul celor mai performante companii din industria chimică regională. Acum ne aflăm in fata unor provocări socio-economice fără precedent in contextul războiului din Ucraina. Suntem decisi să actionăm pentru contracararea trendurilor negati ...

Bacăul a pierdut, în doi ani, peste 3.800 de pensionari
15/03/2022 08:22

    Judeţul Bacău a inregistrat, in ultimul an, o scădere importantă a numărului de pensionari de stat, ajuns, la 1 martie 2022, la  138.757 persoane, faţă de 140.157, caţi erau inregistraţi la sfarsitul anului 2019. Dacă numărul pensionarilor de stat a scăzut cu 1.400 persoane, numărul pensionarilor agricultori s-a redus cu mult mai mult. La 1 martie, in plată figurau 6.912 persoane ce primesc pensie din sectorul agricol, cu 2.411 mai puţini faţă de 1 ianuarie 2020. În total, in judetul Bacău primesc pensie, lunar, 145.669 pensionari, cu 3.811 mai pu ...

Un băcăuan a ars de viu în casă
10/03/2022 09:45

Un bărbat a murit intr-un incendiu care a izbucnit, miercuri seara, intr-un apartament situat pe strada 22 Decembrie din municipiul Bacău. Purtătorul de cuvant al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu, a declarat că 8 oameni au fost evacuaţi din blocul in care a izbucnit incendiul. "În urma incendiului a rezultat o persoană decedată, un adult de sex masculin, intoxicat cu monoxid de carbon", a precizat purtătorul de cuvant al ISU Bacău. În incendiu a ars mobilierul dintr-o cameră a apartamentului. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis in spa ...

Accident la Secuieni. Un autoturism din Ucraina s-a ciocnit cu unul din Italia
06/03/2022 14:15

O coliziune intre două autoturisme, unul inmatriculat in Ucraina, iar celălalt in Italia, s-a produs, duminică, pe drumul european E85, in localitatea Secuieni. Purtătorul de cuvant al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că in cele două autoturisme se aflau cinci persoane şi niciuna dintre acestea nu a fost rănită. "Persoanele din Ucraina, un adult şi 3 minori, işi vor continua deplasarea către Bucureşti cu alt autoturism. Autoturismul avariat va fi preluat de o platformă şi dus la un service din judeţul Bacău", a precizat purtătorul de cuvant al ISU N ...

Toate persoanele din Bacău care cazează refugiați ucraineni sau intenționează să o facă trebuie să anunțe autoritățile
28/02/2022 15:45

  La nivelul CJCCI Bacău functionează un NUMĂR UNIC DE TELEFON la care persoanele fizice & juridice din judet – care au preluat in cazare cetăteni ucraineni sau intentionează să o facă – vor notifica autoritătile, in vederea luării in evidentă a acestor persoane de către institutiile abilitate. Persoanele fizice si juridice care, in contextul crizei umanitare mentionate, sunt dispuse să dea o mană de ajutor sunt rugate SĂ COMPLETEZE FORMULARUL de la adresa https://bit.ly/3K1mb3s, pentru ca propunerea lor umanitară (ajutoare & cazare) să fie lua ...

 Ucrainean implicat într-un accident la Roman
28/02/2022 13:38

Un cetăţean ucrainean de 71 de ani, care conducea un autoturism pe strada Alexandru cel Bun, din Roman, a surprins si accidentat o femeie, de 72 de ani, din localitate. Accidentul a avut loc astăzi. După impact, bărbatul a tras de volan, apoi a intrat in coliziune cu alte două autoturisme stationate. Femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Muncipal roman pentru ingrijiri medicale de specialitate. Este al doilea accident din Neamt in care sunt implicate masini in care se aflau persoane au fugit din Ucraina din cauza războiului, după cel de la Dulc ...

VIDEO/ Imagini șocante de la Bacău - Copil de un an, lăsat în viscol în fața unei săli de păcănele
18/01/2022 14:35

Un cărucior in care se afla o fetită putin mai mare de 1 an a fost lăsat, luni seara, in bătaia vantului, in fata unei săli de păcănele. Mama copilei a intrat in sală, iar căruciorul a fost dus de vant foarte aproape de stradă, notează Mediafax. Pe imagini apare o tanără care lasă căruciorul in fata unei săli de păcănele si intră. Căruciorul porneste la vale, fiind dus de vant foarte aproape de stradă, moment in care un bărbat iese si il prinde.     Politistii din Bacău s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile in care apare o persoană care lasă n ...

Cameră de hotel devastată de turiști în Slănic Moldova. Românii sunt de negăsit VIDEO
09/01/2022 16:18

 Mai multi turisti romani au devastat o cameră de hotel din Slănic Moldova, pagubele lăsate in urmă fiind considerabile. Rezervarea a fost făcută de pe un număr din Marea Britanie, iar autoritătile nu reusesc să dea de ei, drept urmare există sanse mari ca proprietarii unitătii de cazare să fie nevoiti să suporte costul reparatiilor din propriile buzunare  Cand cameristele au intrat să facă curătenie au găsit televizorul spart, un perete pătat, pungi cu gunoaie si resturi de mancare pe covor. Incidentul vine la doar cateva zile după ce o vilă din Bucur ...

 Procurorul Dan Dumitru de la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau este acuzat la SIIJ de abuz in serviciu, iar mascatii care au actionat sub coordonarea lui, de abuz in serviciu, lovire sau alte v
31/12/2021 13:53

 Sa nu credeti ca in malaxoarele parchetelor intra doar vedete. Dramele oamenilor simpli sunt chiar mai dureroase decat ale inculpatilor-VIP, tocmai pentru ca astfel de oameni rareori au norocul de expunere mediatica. Lumea Justitiei prezinta cazul familiei Hromei din judetul Botosani, care a depus trei plangeri la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ). Una dintre ele il vizeaza pe procurorul Dan Dumitru de la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau, care a coordonat o perchezitie in timpul careia reclamantii sustin ca ar fi fost tratati cu ...

Cazul crimelor din Onești: patru polițiști-șefi, anchetați pentru intervenția dezastruoasă. Speța a ajuns la Parchetul General
14/12/2021 08:48

Parchetul General are in lucru din 11 decembrie dosarul penal al sefilor din politie considerati responsabili pentru interventia ratată in cazul crimelor de la Onesti, acolo unde doi angajati au unei firme de electricitate au fost sechestrati apoi ucisi de către Gheorghe Morosanu. Adrian Cuculis, avocatul familiilor celor două victime – Silviu Isoan si Dan Pătatu – a confirmat pentru Ziare.com că dosarul a plecat de la Parchetul de pe langă Curtea de Apel Bacău la Parchetul de pe langă Înalta Curte de Casatie si Justitie, unde procurorii analizează posibilitatea de ...

NEAMT   Gheorghe STEFAN obligat sa plătească PRIMĂRIEI Piatra NEAMȚ, despăgubiri în VALOARE de 10.267.247,99 lei
21/11/2021 00:05

 Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, a pierdut un proces civil, instanta obligandu-l să achite daune de circa două milioane de euro, adica aproximativ 10.267.247,99 lei. Primăria Piatra Neamt solicitase initial  despăgubiri de 17 milioane de lei, dar s-au acordat 10.267.247   Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ,  nu trece deloc printr-o perioadă fericita, acesta are de achitat o sumă impresionata de bani, aproximativ 2 milioane de euro, chiar administratiei pe care a condus-o cu ...

 Un romașcan și-a înjunghiat soția și fetițele gemene, în vârstă de doar trei luni
08/11/2021 09:53

* agresorul s-a inarmat cu un cutit de bucătărie, atacandu-si sotia, care se afla in pat cu una dintre fetitele gemene, dormind * a lovit-o in zona gatului, cauzandu-i mai multe leziuni si pe restul corpului * aceasta a reusit să fugă, alertand vecinii * criminalul a rămas in apartament, injunghiindu-si copilele, una dintre acestea decedand Ieri dimineată, intr-un bloc din Roman a avut loc o agresiune cu urmări tragice - un bărbaat si-a injunghiat sotia si cele două fetite gemene, in vărstă de doar trei luni. Din nefericire, un dintre copile a dec ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei