Pregătiri pentru admiterea de toamnă de la „Medicină“

 Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iaşi organizează, in luna septembrie a acestui an, o nouă sesiune de admitere. Candidaţii se pot inscrie pe cele aproape 200 de locuri rămase libere după prima sesiune de admitere, organizată in luna iulie. Cum sunt repartizate locurile libere Potrivit datelor publicate de instituţia de invăţămant superior, concursul de admitere va fi organizat pentru un număr total de 172 de locuri. Aproape jumătate dintre aceste locuri sunt in cadrul Facultăţii de Farmacie, după cum urmează: 78 pentru spe ...

 

 

Cum se apără ministrul Justiţiei în faţa acuzaţiilor de favoritism
12/08/2017 05:10

 Săptămana care tocmai se incheie a fost zguduită de un scandal in care sunt implicaţi un ministru şi fiul său, dar şi una dintre cele mai importante instituţii de invăţămant superior din ţară. Este vorba despre acuzaţiile potrivit cărora Senatul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi ar fi modificat cu bună ştiinţă metodologia de angajare pentru ca fiul rectorului ales prof. univ. dr. Tudorel Toader (in prezent ministru al Justiţiei), Ionuţ Alexandru Toader, să poată obţine un post de asistent universitar. Vizibil deranjaţi de acuzaţi ...

Premii internaţionale pentru studenţii de la „Cuza”
08/08/2017 05:51

 Echipa ieşeană a cucerit o medalie de aur şi două menţiuni. Mai exact, Ovidiu Avădanei a obţinut medalia de aur, iar Cezar Port (foto stanga) şi Victor Talif (foto dreapta) au obţinut menţiuni. Concursul internaţional, aflat la cea de-a 24-a ediţie, este organizat de University College London, fiind o competiţie de tradiţie, recunoscută pentru prestigiu şi nivelul ridicat de dificultate. La ediţiile precedente au participat studenţi din mai mult de 200 de universităţi, din peste 50 de ţări. 

După patru decenii au venit din Vietnam pentru a revedea oraşul studenţiei
08/08/2017 05:05

 Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TU Iaşi) a primi ieri, 7 august, vizita a şase studenţi vietnamezi care au studiat la Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iaşi in perioada 1969 - 1974. Au revenit pe meleagurile studenţiei Vizita, care va dura trei zile, este organizată la iniţiativa foştilor studenţi, aceştia dorind să marcheze intr-un mod cu totul deosebit aniversarea celor peste 40 de ani de la finalizarea studiilor in Romania. „Ne dorim să vizităm locurile in care am trăit şi am invăţat timp de şase ani la I ...

A fost lansat „Vinul lui Cuza” FOTO/VIDEO
05/08/2017 05:20

 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi a lansat, in premieră, propria marcă de vin, intitulată „Vinul lui Cuza”. Obţinut din strugurii crescuţi pe domeniile UAIC, vinul nu va fi comercializat, urmand a fi folosit doar in ocazii de protocol, precum evenimente sau vizite de rang inalt. Ideea imbutelierii şi lansării propriului vin a fost lansată incă de anul trecut de rectorul ales, prof. univ. dr. Tudorel Toader, in prezent ministru al Justiţiei. „Unul dintre obiectivele noastre este imbunătăţirea imaginii şi a sistemului de promov ...

Cum îşi pot confirma locurile candidaţii admişi la Medicină
03/08/2017 06:21

 Candidaţii care s-au inscris şi au reuşit să promoveze concursul de admitere din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iaşi au la dispoziţie aproape o săptămană pentru a-şi confirma locul. Mai exact, potrivit reprezentanţilor UMF Iaşi, toţi candidaţii, atat cei admişi pe locuri cu taxă, cat şi cei admişi pe locuri fără taxă, se pot prezenta pană pe data de 8 august, la secretariatul facultăţii pentru care au optat, pentru confirmarea inscrierii in anul I de studii. La confirmarea locului, candidaţii admişi la b ...

Cu 72% mai mulţi candidaţi la admiterea de la Politehnică
01/08/2017 06:04

 Admiterea la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TU Iaşi) s-a incheiat cum nu se putea mai bine, reprezentanţii instituţiei anunţand o cifră record de candidaţi. Astfel, numărul total al absolvenţilor care s-au inscris in acest an la una dintre cele 11 facultăţi ale TU Iaşi este de 3.255, acesta fiind cu 72% mai mare decat anul trecut. Cifră nemaiintalnită in istoria recentă a TU Iaşi Potrivit rectorului TU Iaşi, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, acest succes se datorează atat softului unic in ţară care a gestionat repartiţia candida ...

 

 

ULTIMA ORA
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, # 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, în calitate de lichidator judiciar al Com-Beton S.A. Iași, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit încheierii nr. 349/15.03.2017, pronunţată de Tribunalul Iași, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 31.10.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ, Descrierea comercială, Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.), Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 13 - Teren arabil situat în extravilanul satului Pădureni, oraşul Mărăşeşti, jud. Vrancea, Sp teren: 2121 mp, neîmprejmuit, învecinat cu drum, teren proprietatea primăriei și proprietatea Melinte Maria pe două laturi, utilități, pretabil pentru activități agricole și posibil construcții rezidențiale. Amplasat în cvartal 36, parcela 186, CF nr. 750/N a loc. Mărăşeşti, jud. Vrancea (nr. C.F. nou 52359/oraş Mărăşeşti), având nr. cds. 918N. 76000 lei, 13000 lei. Activ 25 - Bunurile mobile situate în mun. Iași, B-dul Chimiei, nr. 14, jud. Iași, compuse din: Echipament tipografie (demontat), Echipament tipografie Korad (nr. inv. 20296), Echipament procesare tipografică (nr. inv. 20322), Echipament procesare tipografică (nr. inv. 20323), Roland VP 540 (nr. inv. 20337), Aparat automat îndosariat (nr. inv. 20417), Laminator Roll Lam E 160c (nr. inv. 20338). 42700 lei, 17080lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 30.10.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 30.10.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.insolventa.ro și la numerele de telefon. Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. E-mail: secretariat@insolventa.ro fax: 0232/212231; # 0232/243864, 0755132473, 0758049904 Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L.
Ultimele trei zile de înscriere la Politehnică
29/07/2017 07:19

A inceput numărătoarea inversă pană cand se incheie perioada de inscrieri şi la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TU Iaşi), iar studenţii incă mai au timp să işi depună dosarele, pană luni, 31 iulie, inclusiv. Ieri, pentru nouă din cele unsprezece facultăţi ale TU Iaşi, şi-au depus dosarele, 69 de candidaţi, dintre care 6 concurează pentru locurile la taxă, dintr-un total de 2.883. Viitorii studenţi au optat in număr de 21 pentru Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, 11 pentru Stiinţa şi Ingineria Materialelor, 10 pen ...

Înscrieri pe ultima sută de metri, la Politehnică
28/07/2017 05:01

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TU Iaşi) şi-au depus dosarele, pană ieri, 2.818 candidaţi. Aceştia s-au inscris in număr de 2.714 pe locuri la buget, şi 104 la taxă, dintre care 123 de candidaţi şi-au depus dosarele ieri. În cursul zilei de ieri, 6 candidaţi au optat pentru Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, 14 pentru Construcţii şi Instalaţii, 9 pentru Construcţii de Maşini şi Management Industrial, 21 pentru Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, 17 pentru Inginerie Electrică, Energetică şi Informatic ...

Emoţii şi speranţe pentru 2.000 de candidaţi
27/07/2017 13:40

Chipuri ingandurate şi maini impreunate se perindau ieri pe langă corpurile Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa” din Iaşi şi nu numai, in aşteptarea veştilor de la copiii ce susţineau examenul de admitere la singura universitate de profil din Regiunea de Nord-Est. În cursul zilei de ieri, 2.022 de studenţi au susţinut examenul de admitere la una dintre specializările puse la dispoziţie de UMF Iaşi. Dacă o mare parte dintre candidaţi au fost susţinuţi de către părinţi prin telefon, mai mulţi părinţi au ţinut pumnii copiilor ş ...

Continuă înscrierile la Universitatea Tehnică din Iaşi
27/07/2017 05:00

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TU Iaşi) şi-au depus dosarele, pană ieri, la cele unsprezece facultăţi, 2.699 de candidaţi inscrişi atat pe locuri la buget, cat şi la taxă (2.609, respectiv 90). Dintre aceştia, in cursul zilei de ieri, 3 candidaţi au optat pentru Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, 6 pentru Construcţii şi Instalaţii, 7 pentru Construcţii de Maşini şi Management Industrial, 24 pentru Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, 16 pentru Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată, 12 pe ...

Noi metode de admitere, mai mulţi studenţi înscrişi la Universitatea Tehnică
26/07/2017 14:53

Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi (UTI) a venit in intampinarea viitorilor studenţi cu o noutate in ceea ce priveşte in scrierile: depunerea unui singur dosar pentru oricate specializări se doreşte inscrierea, dar şi plata unei singure taxe de inscriere, devenind astfel prima instituţie de invăţămant superior din ţară care a introdus acest sistem de admitere. În aceste condiţii, peste 2.500 de studenţi şi-au depus dosarele pană ieri la amiază, la specializările din cadrul celor unsprezece facultăţi ale universităţii. Astfel, in urma unei redis ...

UMF Iaşi anunţă sesiunea de admitere din toamnă
26/07/2017 06:13

Înainte cu o zi de susţinerea examenului de admitere, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi (UMF), Consiliul de Administraţie a decis şi organizarea sesiunii de admitere pentru toamnă. „Tocmai pentru a incuraja tinerii absolvenţi de liceu să aleagă o carieră in medicină, Consiliul de Administraţie al UMF Iaşi a acceptat, in şedinţa de astăzi, 25 iulie 2017, propunerea mea de a organiza o a doua sesiune de admitere, in luna septembrie a acestui an”, a precizat prof. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universităţii de Medicină ...

 

Trei mari universităţi din Iaşi au finalizat înscrierile
25/07/2017 14:44

Perioada de inscrieri la trei dintre universităţile mari din Iaşi a ajuns la sfarşit. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi (UAIC) şi Universitatea Agronomică „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) şi-au inchis porţile vineri, 21 iulie, iar Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi (UMF) a inchis perioada de depunere a dosarelor duminică, 23 iulie. Universitatea de pe Copou figura, in ultima zi de inscrieri, cu 9.305 candidaţi romani, 24 de rromi şi 1149 de romani din diaspora, in total figurand 10.478 de nume in baza de date a Universit ...

 Facultăţile cu cele mai mari cereri, la universităţile ieşene
22/07/2017 05:35

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi (UAIC) şi-a inchis ieri porţile inscrierilor. În penultima zi, pe tabelele reprezentanţilor instituţiei de invăţămant figurau 8.836 de inscrişi la licenţă şi 1920 la master. Dintre cei inscrişi la licenţă, 18 candidează pe locurile pentru rromi, iar 461 pe locurile pentru „romani de pretutindeni” (Republica Moldova, Ucraina, Grecia). Cei 1920 de candidaţi inscrişi la master se impart in: 86 pentru „romani de pretutindeni” şi doar un candidat pe locurile disponibile pentru rromi. Pană joi, 20 ...

Ultima zi de înscrieri la Cuza şi la Agronomie
21/07/2017 05:49

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) rămane universitatea cu cei mai mulţi viitori studenţi care ravnesc la cele 14 facultăţi „de pe Copou”, dar cu toate acestea, şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” a fost luată cu asalt in orele dedicate inscrierilor. În continuare, specializarea cu cei mai mulţi inscrişi rămane Medicina Generală – 818 inscrişi in primele patru zile, urmată de Asistenţă medicală generală, care pană astăzi are 272 de candidaţi, 43 inscriindu-se doar ieri. Mulţi dintre abs ...

Experimente inedite în Grădina Botanică
21/07/2017 05:15

Contactul oamenilor cu partea reală a ştiinţelor exacte numită „fizică” este zilnică, insă este prea puţin conştientizată. Caţiva studenţi de la Facultatea de Fizică vă invită la interacţiune şi cunoaştere, in fiecare după-amiază de vineri şi sambătă, pe intreg parcursul vacanţei. Astfel, cei care vor vizita Grădina Botanică vara aceasta vor avea prilejul să asiste la „experimente inedite” prezentate de studenţi. „Sperăm ca, in mijlocul naturii, vizitatorii să inţeleagă altfel fizica şi să ii inţeleagă conexiunea extrem de aprop ...

La „Cuza” s-au înscris cu mult mai mulţi candidaţi decât numărul de locuri disponibile
20/07/2017 12:07

Proaspăt absolvenţii de liceu işi continuă goana după un viitor mai bun ori mai strălucit decat al părinţilor lor şi iau cu asalt uşile facultăţilor cărora vor să le urmeze cursurile. La prima universitate din ţară, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), au depus dosarul, in cea de-a doua zi de inscrieri, 5073 de candidaţi pentru studii de licenţă, depăşindu-se cu mult numărul de locuri puse la dispoziţie, atat la buget, cat şi la taxă, la cele 14 facultăţi ale universităţii. Cei mai mulţi dintre „foştii elevi” au optat pentru Facult ...

Astăzi debutează admiterea la Universitatea Tehnică
10/07/2017 06:02

 Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TU Iaşi) este prima dintre unităţile de invăţămant superior din municipiu care-şi deschide porţile pentru sesiunea de admitere. Organizată in perioada 10-31 iulie, prima sesiune de admitere de anul acesta vine cu modificări in premieră la nivel naţional. Mai exact, conducerea TU Iaşi a ales implementarea unui model de admitere mai dinamic, cu o structură arborescentă, care inseamnă mai puţine taxe pentru absolvenţii de liceu care vor să devină politehnişti, un sistem complex, informatizat integral, de re ...