Suceava

Preot din Suceava, reclamat că lasă biserica pe mâna unei femei și pleacă să muncească în străinătate. „Doamna ne conduce“

Un preot din Suceava a fost reclamat la Arhiepiscopia Sucevei si Rădăutilor pentru că pleacă des la muncă in străinătate si isi neglijează biserica, pe care a ajuns să o conducă acum o femeie, sotia altui preot mai bătran care ii tine locul. Un credincios dintr-o parohie suceveană si-a reclamat preotul la Arhiepiscopia Sucevei si Rădăutilor pentru că pleacă des la muncă in străinătate si isi neglijează biserica si enoriasii. Omul spune că parohul lasă in loc un preot mai bătran, care ar avea probleme de comportament si de sănătate, iar biserica ar fi ajuns să fie co ...

Primul lot al Autostrăzii Nordului va fi construit la Gura Humorului
31/01/2024 21:33

* acordul de mediu pentru varianta ocolitoare Gura Humorului a fost emis in noiembrie 2023, suprafata care va trebui expropriată fiind de 105,06 ha * conform graficului de realizare a investitiei, proiectarea ar trebui să dureze 6 luni, iar executia 30 de luni * valoarea totală a investitiei este, de 2,7 miliarde de lei, sursa de finantare urmand a fi asigurată din fonduri europene nerambursabile, in cadrul Programului Transport. Ministerul Transporturilor a avizat si ultimele documentatii cu privire la demararea lucrărilor la Autostrada Nordului, primul lot, cel care traversează orasul ...

Trafic cu lemn de esență rară, folosit la fabricarea viorilor
31/01/2024 16:03

Peste doi metri cubi de lemn dintr-o esenţă rară au fost confiscaţi de poliţiştii din judeţul Suceava, după ce au fost descoperiţi intr-o autoutilitară oprită pentru control pe DN 17A, pe raza localităţii Suceviţa, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ). Lemnul face parte din specia paltin de munte şi este utilizat in mod special pentru confecţionarea instrumentelor muzicale de calitate, indeosebi a viorilor de inaltă valoare. Lemnul figura in documentele de transport ca lemn de foc, insă valoarea reală a acestuia este de cel puţin zece or ...

Gheorghe Flutur, ultimul baron local al României
30/01/2024 01:33

Sub domnia baronului Gheorghe Flutur, PIB-ul Sucevei a ajuns in ultimele locuri ale clasamentului national. Suceava are printre cele mai mici salarii din tară si nici nu are cum să genereze crestere economică serioasă (0,6%), in această privintă fiind cu mult depăsit de Botosani, care are o crestere economică de 4,9% (peste media pe tară), desi are PIB-ul aproape la jumătate. Acestea sunt meritele acestui baron jefuitor. Unul din proiectele baronului – „Nuntă in Bucovina” sunt un esect total. El vine si spune că vin străinii să facă nuntă traditională. Să spună Flutur ...

Arahiepiscopul Sucevei nu renunță la visul construirii unei catedrale „pe măsura eparhiei”
29/01/2024 08:49

  Desi Suceava are o Catedrală Ortodoxă - „Nasterea Domnului” - IPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei si Rădăutilor, sustine că edificiul rămane „biserica de suflet a celor care au construit-o, avand incă de la inceput statutul de biserică de parohie”. Tocmai de aceea, arhiepiscopul doreste să ridice o catedrală arhiepiscopală pe un teren de 20 de hectare, in zona Statiunii de Cercetări Agricole, pe care Arhiepiscopia Sucevei si Rădăutilor l-a primit printr-o lege care este contestată la Curtea Constitutională de presedintele Klaus Iohannis. „N ...

Gheorghe Flutur l-a provocat pe George Simion la o confruntare față-n față. Liderul AUR nu s-a prezentat la întâlnire
28/01/2024 18:37

Gheorghe Flutur, presedintele PNL Suceava, l-a provocat pe George Simion la o confruntare fată-n fată. Liderul AUR nu a acceptat provocarea, rămanand in stradă la mitingul planificat. Duminică după-amiază, ora 15:00, in fata Casei de Cultură din Suceava, ar fi trebuit să aibă loc un moment asteptat cu interes: o confruntare directă intre Gheorghe Flutur, presedintele PNL Suceava, si George Simion, liderul AUR. George Simion nu s-a prezentat insă la intalnire. Flutur, alături de primarul Ion Lungu si deputatul Ioan Bălan, au stat la masă, pregătiti să discute cu George Simio ...

Un tânăr din Suceava a furat un microbuz lăsat cu cheile în contact şi l-a vândut pentru suma de 800 de lei
27/01/2024 17:23

Un tanăr de 23 de ani din judeţul Suceava este cercetat pentru furt, fiind reţinut, după ce a furat un microbuz lăsat cu portierele deschise şi cu cheia in contact, el vanzand apoi autovehiculul pentru suma de 800 de lei. Suspectul a fost prins la aproape trei luni de la comiterea faptei. Furtul a avut loc in ziua de 3 noiembrie a anului trecut, in oraşul Gura Humorului, unde şoferul unui microbuz care aparţinea unei firme din localitate a lăsat autovehiculul cu cheia in contact şi portierele deschise, iar cand s-a intors la maşină, aceasta dispăruse, relatează News.ro. Bărba ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Primar anchetat până s-au prescris faptele. Este acuzat de DNA că a organizat un concurs cu dedicație pentru fiul cumnatului său
24/01/2024 00:31

Gheorghe Tomăscu, primarul orasului Cajvana din Suceava, a scăpat de o potentială condamnare pentru că DNA a trimis dosarul in instantă după opt ani. El este acuzat că a constrans un consilier de resurse umane să organizeze un concurs pentru ca fiul cumnatului său să fie angajat consilier superior. Judecătoria Rădăuti din Suceava a decis in 12 ianuarie 2024 că fapta pentru care a fost judecat Gheorghe Tomăscu, primarul orasului Cajvana, judetul Suceava, respectiv abuz in serviciu, s-a prescris. Acelasi verdict a fost pronuntat si in cazul lui Mircea Nicolae Mirza, judecat pent ...

 Cetatea de Scaun a Sucevei va fi închisă
23/01/2024 15:34

 Cetatea de Scaun a Sucevei va fi inchisă, din 5 februarie pentru lucrări de restaurare la podul de acces. Acestea se vor desfăsura timp de o lună, perioadă in care numărul vizitatorilor este mai scăzut. Cetatea de Scaun a Sucevei se află in proces de restaurare ce presupune lucrări in valoare de cinci milioane de euro, iar finantarea este asigurată de Consiliul Judetean. Conform contractului, proiectul va fi terminat in trei ani, iar pe durata realizării lui, cetatea va fi deschisă pentru vizitare, cu exceptia perioadei in care se lucrează la pod.

Bărbat din Suceava, dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la închisoare pentru infracţiuni rutiere, adus în ţară din Germania
23/01/2024 11:13

Un bărbat de 40 de ani din Suceava, dat in urmărire internaţională după ce a fost condamnat la inchisoare pentru infracţiuni rutiere, a fost adus in ţară din Germania de o escortă a Poliţiei Romane, potrivit news.ro O escortă a Poliţiei Romane a adus in ţară, luni, o persoană condamnată la executarea unei pedepse privative de libertate. ”Astfel, un bărbat, de 40 de ani, din Suceava, urmărit internaţional pentru săvarşirea săvarşirea de infracţiuni rutiere, a fost escortat din Germania, fiind condamnat de Judecătoria Rădăuţi la un an de inchisoare. Acesta a fost ...

Un șofer din Suceava era atât de beat încât a ambalat motorul până i-a luat foc mașina care a ars în totalitate
23/01/2024 01:44

Un bărbat de 58 de ani din comuna suceveană Udesti s-a urcat la volan intr-o stare de ebrietate atat de avansată, incat a ambalat motorul pană i-a luat foc masina, care a fost apoi complet distrusă de flăcări. Potrivit Obiectiv de Suceava, un apel la 112 a sesizat sambătă seara cu privire la o masină Ford care arde, iar un echipaj ISU Bucovina Suceava, alături de pompierii primăriei, s-au deplasat la fata locului, unde au stins incendiul. Politistii au aflat de la cel care a sunat la 112 că proprietarul masinii s-a urcat la volan si a ambalat motorul atat de tare, pană a luat f ...

'A alunecat'. Reacția hilară a Arhiepiscopiei Sucevei, după ce un preot s-a pus pe jos în fața porții cimitirului pentru a opri o înmormântare
22/01/2024 15:38

Arhiepiscopia Sucevei a reactionat, luni, in scandalul preotului care s-a pus pe jos in fata portii cimitirului pentru a opri o inmormantare si au inversat toată povestea. "Bătranelul care a murit a dorit să fie o inmormantat ortodox, iar părintele a hotărat să facă inmormantarea pe cheltuiala parohiei, asa cum si-a dorit defunctul. Insă familia majoritar de confesiune penticostală si-a dorit să-l inmormanteze după ritul cultului penticostal si atunci a pornit divergenta aceasta”, a declarat Flavian Sava, purtător de cuvant Arhiepiscopia Sucevei si Rădăutilor, potrivit Pro Tv. ...

 Suceava, lider în Moldova la contrabanda cu țigări
22/01/2024 13:50

Autorităţile romane au capturat peste 150 de milioane de ţigarete de contrabandă in 2023, iar valoarea totală a acestora pe piaţa neagră se ridica la aproape 110 milioane de lei (22 milioane de euro). Volumul capturilor este in creştere cu aproape 40% faţă de 2022, cand autorităţile au capturat peste 110 milioane de ţigarete de contrabandă, potrivit datelor centralizate pe StopContrabanda.ro. „În anul 2023, pe fondul eforturilor extinse ale autorităţilor de a stopa activităţile de trafic ilicit de la graniţele ţării, peste 150 de milioane de ţigarete de c ...

 Accident grav la Zidul morții
22/01/2024 13:27

O persoană a fost rănită, luni dimineata, intr-un accident rutier produs pe soseaua de centură a municipiului Suceava, la o distantă mică de locul unde pompierii militari interveneau pentru stingerea unui autoturism Potrivit purtătorului de cuvant al ISU Suceava, maior Alin Găleată, luni dimineata, pompierii militari suceveni au intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu, izbucnit la un autoturism, pe soseaua de centură a municipiului Suceava pe tronsonul dintre „Zidul mortii” si localitatea Sfantu Ilie. Flăcările au afectat plafonul masinii si alte ...

 Dosar penal pentru preotul scandalagiu de la Suceava
22/01/2024 13:05

Un preot ortodox din judeţul Suceava este cercetat penal, după ce, in urmă cu două zile, s-a intins la sol in faţa porţii unui cimitir pentru a impiedica o ceremonie de inhumare. Potrivit purtătorului de cuvant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu, incidentul s-a inregistrat in localitatea Gura Solcii, acolo unde preotul ortodox s-a opus oficierii slujbei de inmormantare după rit penticostal a unui bărbat care era de confesiune ortodoxă. „La cimitirul comun din localitatea Gura Solcii, unde sunt inhumaţi cetăţenii de toa ...

  Universitatea Suceava va fi „adaptată celei de-a patra revoluţii industriale”
22/01/2024 10:45

Listele electorale si listele cuprinzand candidatii pentru Alegerile 2024 din cadrul Universitătii „Stefan cel Mare” Suceava vor fi afisate pe site-ul institutiei pe 29-30 ianuarie. Desfăşurarea adunării generale la nivelul universităţii in vederea dezbaterii programelor manageriale ale candidaţilor la funcţia de Rector este programată pentru data de 7 februarie, iar alegerile pentru toate mandatele vor fi desfăsurate in 15 februarie. Rezultatele vor fi afisate a doua zi, urmand ca pe 19 februarie să aibă loc turul II, dacă va fi cazul.  Unul dintre principalii f ...

Razie de amploare a polițiștilor din Fălticeni
22/01/2024 10:17

  În noaptea de sambătă spre duminică, in doar patru ore, Politia Municipiului Fălticeni a organizat o razie in sistem integrat, fiind angrenate toate structurile din cadrul subunitătii, precum si lucrători din cadrul Sectiilor de politie rurală arondate. În cadrul actiunii au fost angrenati si lucrători din cadrul IJJ Suceava. „Conceptia de actiune a fost una preventiv-reactivă si s-a actionat pentru asigurarea ordinii si linistii publice si sigurantei cetăteanului, pentru combaterea faptelor de natură judiciară, descoperirea autorilor si tragerea la răs ...

Apeluri disperate după ajutor adresate salvamontiștilor suceveni
22/01/2024 08:21

90 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost primite in ultimele 24 de ore, cele mai multe in judeţele Bihor şi Braşov. Au fost salvate 105 persoane, peste 40 fiind predate echipajelor medicale pentru a fi transportate la spital. 6 dintre apelurile care solicitau ajutor au fost adresate Salvamont Vatra Dornei si trei către Salvamont Suceava.  „O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din intreagă ţară, solicitaţi să intervină la un număr ingrijorător de mare de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul ...

Scandal religios: Preot cercetat penal după ce s-a întins în faţa unui cimitir ca să blocheze o înmormântare
22/01/2024 00:47

Scandal religios: Preot cercetat penal după ce s-a intins in faţa unui cimitir ca să blocheze o inmormantare Un preot ortodox din judeţul Suceava este cercetat penal, după ce, in cursul zilei de duminică, s-a intins la sol in faţa porţii unui cimitir pentru a impiedica o ceremonie de inhumare, potrivit Agerpres. Potrivit purtătorului de cuvant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu, incidentul s-a inregistrat in localitatea Gura Solcii, acolo unde preotul ortodox s-a opus oficierii slujbei de inmormantare după rit penticostal a unui bărbat care era ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei