1.000 de euro ajunsese recompensa! Happy-end în povestea cu dispariţia căţeluşilor lui Rednic!

89036149_868176626955457_1174960038364577792_n

Dimensiune font:

| 11-03-2020 19:23

Peripeţii astăzi în Copou după ce a fost semnalată dispariţia celor şase căţeluşi abandonaţi în curtea stadionului şi care au făcut ochi când a venit Mircea Rednic la Iaşi. El i-a îndrăgit imediat, i-a vaccinat, i-a deparazitat şi împreună cu tot staff-ul tehnic i-a îngrijit ca la carte până când astăzi dimineaţă n-au mai fost de găsit. „Secundul” Costel Pană a anunţat din partea lui Rednic o recompensă de câte 500 de lei pentru fiecare căţel adus înapoi, iar primul semnal pozitiv a venit după-amiază, când cinci dintre pui au fost găsiţi în capătul Copoului.

Lipsea însă o căţeluşă, cea care era cea mai pricăjită dintre toţii puii când au fost văzuţi de Rednic, pe ea fiind hotărât s-o ia în adopţie, ba chiar se spune că ar fi vrut s-o trimită deja la Bucureşti. „Coach, avem două veşti, una bună şi una rea”, i s-a comunicat lui Rednic după ce au fost găsiţi cei cinci pui. „Am găsit cinci dintre pui, dar nu şi pe căţeluşa ta”. Replica a venit imediat. „Vă rog să faceţi tot ce se poate pentru a o găsi. Vă rog să anunţaţi că ofer 500 de euro recompensă”, a spus Rednic, care după jumătate de oră a sunat să se intereseze dacă au apărut noutăţi: „Vă rog să spuneţi că ofer 1.000 de euro recompensă, vă rog să-mi găsiţi căţeluşa”.

 

Citește și: Mircea Rednic nici nu vrea să audă de FCSB în semifinalele Cupei României!

 

Norocul a venit din cartierul Tătăraşi, unde un tânăr adusese căţeluşa pe care a găsit-o în parcare în campusul „Tudor Vladimirescu”. Fără să urmărească vreo recompensă, tânărul a făcut un gest de toată lauda şi a înapoiat căţeluşa. N-a vrut să primească nimic în schimb, menţionând că nu este un apropiat al fotbalului, dar că are un bunic împătimit de sportul rege. Rednic a aflat vestea cu mare bucurie şi a transmis că bunicul este aşteptat la stadion pentru a-i fi făcut cadou un tricou şi nu este deloc exclus ca antrenorul de la CSM Poli Iaşi să-i mai pregătească o plăcută surpriză.

Menţionăm că puii sunt în ţarcul lor din Copou, dar numai cinci, deoarece o altă căţeluşă a fost deja luată astăzi în adopţie, cea a lui Rednic va lua calea Bucureştiului, dar şi ceilalţi patru pui vor merge cât de curând la noile lor cămine. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Liga 2: Gloria Buzău a promovat în SuperLiga - Victorie cu 3-0 în fața liderului Unirea Slobozia
07/05/2024 22:54

 Gloria Buzău si-a asigurat promovarea in SuperLiga, după ce a invins echipa Unirea Slobozia, scor 3-0, in etapa a noua din play-off-ul Ligii 2 la fotbal. Andrei Prepelita  Golurile echipei an ...

Balonul de Aur al lui Maradona va fi scos la licitație
07/05/2024 17:54

Balonul de Aur castigat de Diego Maradona după Cupa Mondială din 1986 va fi scos la licitatie. E pentru prima oară cand un astfel de trofeu se va vinde la o licitatie. Trofeul Balonul de Aur castigat de Dieg ...

Care sunt șansele ca Simona Halep să primescă un wild card la Roland Garros 2024
07/05/2024 10:01

 Revenită pe teren in luna martie (a fost eliminată in runda inaugurală de la Miami), Simona Halep are sanse minime să primească un wild card pentru Roland Garros 2024, al doilea turneu de Grand Slam ...

Pleacă Radu Drăgușin de la Tottenham? Echipe din Germania, Italia și Turcia, pe urmele românului
07/05/2024 09:44

    Situatia lui Radu Drăgusin la Tottenham a starnit interesul multora, iar agentul său, Florin Manea, impresarul jucătorului roman, a luat atitudine pentru a clarifica situatia si a găsi ...

VIDEO- SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării/CLASAMENT
06/05/2024 20:11

 Poli Iaşi a obtinut trei puncte uriase in lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunandu-se in fata formatiei FC Hermannstadt, scor 1-0, in etapa a opta din play-out-u ...

 Poli Iași își joacă viitorul la Sibiu
06/05/2024 11:00

* FC Hermannstadt - FC Politehnica Iasi, luni, 6 mai, de la ora 15, pe Stadionul Municipal din Sibiu, in penultima etapă a play-out-ului SuperLigii Iasul incearcă minunea, in a doua zi de Paste, tocmai la Si ...

Surpriză mare la Miami: Lando Norris a câştigat a şasea etapă a sezonului de Formula 1 / „Era timpul, nu-i aşa?”
06/05/2024 07:56

Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară in Formula 1, el caştigand Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonulu Pentru britanic este primul succes in Formula 1. „Era timpul, nu-i ...

 E rândul Politehnicii Iași la surprize!
05/05/2024 18:59

* luni, de la ora 15, pe Stadionul Municipal din Sibiu, in penultima etapă a play-out-ului SuperLigii, FC Hermannstadt - FC Politehnica Iasi Au trecut sapte luni si jumătate de cand, pe 23 septembrie 2023, P ...

Flacăra Olimpică va fi purtată de un travestit (drag queen) la Jocurile Olimpice de la Paris 2024
05/05/2024 08:29

Travestitul (drag queen) Minima Gesté a fost selectat de orasul Paris pentru a purta Flacăra Olimpică. Este o premieră pentru Jocurile Olimpice, dar una care a starnit numeroase reactii contradictorii in me ...

Campionatul Mondial de Formula 1: Max Verstappen, în pole position şi la a şasea cursă a sezonului
05/05/2024 04:51

Max Verstappen (Red Bull) va porni de pe prima poziţie a grilei in Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Olandezul a fost in pole position şi in primele cinci etape, dintre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei