Executarea nelegală de lucrări de construcții: Anumite fapte penale, dezincriminate de noile modificări ale Legii 50/1991

blocuri-465x390

Dimensiune font:

| 14-08-2020 17:00

 O serie de fapte calificate până acum ca fiind infracțiuni sunt dezincriminate de Legea nr. 171/ 2020* de modificare a Legii 50/1991 care le schimbă regimul juridic în contravenții. Este vorba despre executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acestei autorizații a lucrărilor prevăzute la art. 3 (1) lit c), e) si g) din Legea 50/1991. Până acum, astfel de fapte erau considerate infracțiuni și se pedepseau cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă. Începând cu 15 August 2020, acestea vor fi considerate contravenții și vor fi sancționate cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei.

 
Despre ce fapte este vorba
 
Cu titlu exemplificativ, menționăm printre faptele dezincriminate executarea nelegală a unor lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi reabilitare privind căile de comunicaţie de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, reţelele şi dotările tehnico-edilitare, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătăţiri funciare, lucrările de instalaţii de infrastructură, lucrările pentru noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi/sau termice, precum şi de reabilitare şi retehnologizare a celor existente.
 
De asemenea sunt vizate și lucrările de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice, precum și organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote.
 
Precizări suplimentare: Fapte cu impact deosebit pentru public
 
Cu titlu general, executarea unei construcții obișnuite fără autorizație de construire, cum ar fi de exemplu o casă de locuit, constituie o contravenție și nu este sancționată pe tărâm penal.
 
Cu toate acestea, există o serie de lucrări de construcție care au un important impact social, cultural, economic sau de mediu, motiv pentru care protecția oferită de lege pentru executarea în legalitate a acestora ar trebui să fie și, în multe cazuri, este mult ridicată.
 
Acesta este și cazul faptelor dezincriminate de Legea 171/2020. Majoritatea acestora privesc fapte cu impact deosebit pentru public, deci cu un prejudiciu general. Prin urmare normele de protecție a legii ar trebui să includă sancțiuni mai importante, proporționale cu interesul public protejat.
 
Spre exemplu, o lucrare de amenajare a albiei, consolidare mal si construcție ponton poate duce la dispariția sau relocarea unei anumite specii dacă prevederile si normativele specifice nu sunt respectate și, în final, poate afecta grav ecosistemul zonei.
 
În același mod, lucrările la rețelele de distribuție a energiei electrice dacă sunt executate în afara prevederilor legale impun un pericol real pentru viața și siguranța celor care le folosesc.
 
În ambele exemple, prejudiciul este unul general și mult mai important decât prejudiciul suferit de un cetățean ca urmare a nerespectării de către vecin a regimului de înălțime pentru casa pe care tocmai o construiește (faptă care de altfel încalcă și ea prevederile legale).
 
Lucrările care au făcut obiectul schimbării regimului juridic fac parte tocmai din categoria lucrărilor cu o importanță sporită, iar nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește executarea lor poate avea un impact nefavorabil general.
 
Prin urmare, suntem de părere că nerespectarea prevederilor legale in cazul lucrărilor menționate la art. 3 (1) lit c), e) si g) din Legea 50/1991 ar trebui sancționată diferențiat, cu măsuri mai aspre decât în cazul unor lucrări de construcție obișnuite. Este de dorit deci, rectificarea modificării actuale prin introducerea unor sancțiuni separate, mai aspre pentru lucrări care privesc sau pot afecta publicul general. Numai așa poate fi remediată inechitatea rezultată ca urmare a intrării în vigoare a Legii 171/2020.
 
*Legea nr. 171/2020 pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții a fost publicată pe 12 august 2020 în Monitorul Oficial.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Acuz!

23:55

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

„EuroBusiness LRJ” S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr. 120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 20.08.2020, 10.09.2020, 24.09.2020, 08.10.2020, 22.10.2020, respectiv 05.11.2020, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd. Magheru, nr. 31, et. 1, cam. 25, Sector, licitații în vederea valorificarii următoarelor bunuri imobil și mobile, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA). Proprietate imobiliară, teren, căsuțe de vacanță și anexe, situată în Sat Dragosloveni, Com. Soveja, Jud. Vrancea, înscrisă în CF nr. 50048 a Com. Soveja, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 2.438,00 mp, amplasat în Sat Dragosloveni, Com. Soveja, Jud.Vrancea, CF nr. 50048 a Com. Soveja, nr. cad.50048, Construcția C1-magazie, nr. cad.50048-C1Sc=67,00 mp, Construcția C2-anexă, nr. cad.50048-C2, Sc=170,00 mp, Construcția C3-magazie, nr. cad50048-C3, Sc=12,00 mp, Construcția C4-grup sanitar, nr. cad.50048-C4, Sc=17,00 mp, Construcția C5-bucatarie, nr. cad.50048-C5, Sc=24,00 mp, Construcția C6-umbrar lemn, nr. cad.50048-C6, Sc=9,00 mp, Construcția C7-umbrar lemn, nr. cad.50048-C7, Sc=9,00 mp, Construcția C8-casă de vacanță, nr. cad.50048-C8, Sc=15,00 mp, Construcția C9-casă de vacanță, nr. cad.50048-C9, Sc=14,00 mp, Construcția C10-club, nr. cad.50048-C10, Sc=64,00 mp, Construcția C11-casă de vacanță, nr. cad.50048-C11, Sc=15,00 mp, Construcția C12-casă de vacanță, nr. cad.50048-C13, Sc=15,00 mp, Construcția C13-casă de vacanță, nr. cad.50048-C13, Sc=65,00 mp, Construcția C14-casă de vacanță, nr. cad.50048-C14, Sc=15,00 mp, Construcția C15-casă de vacanță, nr. cad.50048-C15, Sc=15,00 mp, Construcția C16-casă de vacanță, nr. cad.50048-C16, Sc=65,00 mp, Construcția C17-casă de vacanță, nr. cad.50048-C17, Sc=15,00 mp, Construcția C18-casă de vacanță, nr. cad.50048-C18, Sc=15,00 mp, Construcția C19-casă de vacanță, nr. cad.50048-C19, Sc=65,00 mp, Construcția C20-casă de vacanță, nr. cad.50048-C20, Sc=28,00 mp, Construcția C21-magazie, nr. cad.50048-C21, Sc=145,00 mp, Construcția C22-casă de vacanță, nr. cad.50048-C22, Sc=51,00 mp, Construcția C23-casă de vacanță, nr. cad.50048-C23, Sc=35,00 mp și Construcția C24 - wc, nr. cad.50048-C24, Sc=17,00 mp. 65.110,50 BUNURI MOBILE PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) CARUCIOR + CUVA 7,27, MASINA GLAZURAT CIOCOLATA 3.236,26, Masina cernut faina 46,49, CARUCIOARE CU NIVELE pt cuptor 211,55, CUPTOR POLINI MOD.80100 211,55, CUPTOR POLINI MOD.8080190 211,55, CUPTOR ROTATIV ROTO 6080SR.200SC 2.531,01, CUPTOR WERNER REA 1280, 211,55, CUPTOR WERNER REA 1280, 211,55, MASINA ROTATIVA ROTOFORM, 4.489,66, Moara ptr. Preg. Probelor, 767,59, Balanta analitica, 412,62, Echip. Ptr. Determ. Aciditatii, 570,56, Etuva, 215,59, Balanta tehnica 176,30, Sist. Automat ptr. Determ. Azot 2.761,19, Sist. Autom. Ptr. Determ. Gras 2.563,97, Distilator apa 550,82, Aparat perf. Pt.Deter. Cant. De z 1.605,07, Incinta termostatare probe 471,85, Sistem aut. Amb. Prod. Gr.IP600 21.265,94, Aparat de realiz. Mixuri pt. Ret 3.026,27, Malaxor spiral cuva rabatabil 4.821,88, Linie pentru obtinere covrigi 57.418,17, Camera racire semifabricat 3.446,86, Cuptor rotativ, 7.048,60 Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptoar rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Masina de glazurat si uscat turta dulce 8.830,77, DEDURIZATOR FD-25, 418,00, LINIE PENTRU OBTINEREA CROCHETE 105.250,22, LINIE PENTRU OBTINERE COVRIGI 74.381,28, MALAXOR 7.023,99, Oala fierbere 233,69, DULAP FRIGORIFIC 381,22, AGENT FRIGORIFIC 77,01, ECHIPAMENT MIXER PLANETAR 8.207,35, MASINA PADO PT FURSEC SI TURTA 12.311,02, Masina taiat foi nap -Doina 263,51, Masina taiat nuga 441,19, Cuptor rotativ 2.078,25, CUPTOR FOI 12.232,98. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietele de sarcini care pot fi procurate on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestora fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, pentru bunuri mobile și 2.380,00 RON, TVA pentru bunul imobil/caiet de vanzare, dovada achiziţiei acestora fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892 RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.: RO76BUCU1032235342465 RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei (zilele de miercuri), ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietele de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail : vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro. Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini. Vizualizarea activului imobil, respectiv a bunurilor mobile, este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702, e-mail: vanzari@lrj.ro, telefon: 0737.242.544, e-mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, e-mail: paula.stoian@fanyon.ro.
„EuroBusiness LRJ ”S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr. 120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 20.08.2020 și 10.09.2020, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd. Magheru, nr. 31 ,et. 1, cam. 25, Sector 1, licitații în vederea valorificarii următorului bun imobil, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) ,,Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI”, proprietate compusă din teren și construcții cu destinație nerezidențială, împreună cu bunurile mobile integrate, mijloacele fixe, obiectele de inventar și activele necorporale, situată în Sat Baldovinești, Com. Vădeni, Jud. Brăila, CF nr. 70378 a Com. Vădeni, astfel: 962.727,20. 1. Teren și construcții cu destinație nerezidențială 727.711,20. a. Teren intravilan, în suprafață de 4.507,00 mp, amplasat în Sat Baldovinești, Com.Vădeni, Jud. Brăila, nr. cad.70378, CF nr. 70378 a Com. Vădeni 30.720,00. b. Construcția C1, cu destinație secție producție, nr. cad.70378-C1, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,30 mp, cu regim de înălțime P+1E 42.613,60. c. Construcția C2, cu destinație secție producție, nr. cad.70378-C2, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,45 mp, cu regim de înălțime P+1E 42.644,00. d. Construcția C3, cu destinație depozit ambalaje, nr. cad.70378-C3, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=501,10 mp, cu regim de înălțime P 17.497,60. e. Construcția C4, cu destinație pavilion administrativ, nr. cad.70378-C4, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=149,75 mp, cu regim de înălțime P+1E 39.305,60. f. Construcția C5, cu destinație depozit produse finite, cu nr. cad.70378-C5, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=130,75 mp, cu regim de înălțime P 5.312,80. g. Construcția C6, cu destinație anexă depozitare, nr. cad.70378-C6, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=294,00 mp, cu regim de înălțime P 5.279,20. h. Construcția C7, cu destinație de spații de producție și depozitare, nr. cad.70378-C7, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=449,00 mp, cu regim de înălțime P+1E 74.085,60. i. Construcția C11, cu destinație hală producție, nr. cad.70378-C11, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=530,00 mp și Sc desfășurată=2.120,00 mp, cu regim de înălțime D+P+1E+M 359.211,20. j.Construcția C12, cu destinație anexă tehnologică, nr. cad.70378-C12, CF nr. 70378, Com. Vădeni, cu Sc la sol=155,00 mp și Sc desfășurată=620,00 mp, cu regim de înălțime D+P+1E+M 111.041,60 2. Bunuri mobile integrate (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 102.312,00. 3. Bunuri mobile constând în mijloace fixe și obiecte de inventar (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 98.304,00. 4.Active necorporale: mărci, desene și modele 34.400,00. Activul imobil, ”Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI” se vinde doar în bloc, ca activ funcțional. Prețurile nu includ TVA. Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art. 292, (alin.2), lit. F, din Codul Fiscal, în măsura aplicabilității. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, dovada achiziţiei acestuia fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestuia efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.:RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei, ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietul de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail: vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro.Vizitarea şi prezentarea activului se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activului imobil este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702,e mail: vanzari@lrj.ro, telefon: 0737.242.544, mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, mail: paula.stoian@fanyon.ro.
Loto 6 din 49. Rezultatele tragerilor de duminică, 20 septembrie, 2020
20/09/2020 21:46

  Numerele extrase duminică, 20 septembrie, 2020   Loto 6/49 34 4 2 3 35 46   Joker 6 39 28 9 25   + 2 Loto 5/40 25 3 38 14 27 33     Noroc 9 3 6 4 0 7 4   ...

Leul, atacat din toate părțile
20/09/2020 19:48

Adoptarea de către comisiile reunite pentru buget ale Parlamentului, la jumătatea săptămanii trecute, a unui raport care prevede mentinerea majorării pensiilor cu 40%, la care se adaugă presiunile venite ...

 Motorina, mai ieftină decât benzina
20/09/2020 11:30

  Motorina s-a ieftinit semnificativ in ultima perioadă şi a ajuns să coste mai puţin decat benzina. Litrul se vinde, in medie, cu 4 lei şi 31 de bani, dar preţurile pot fi chiar mai mici de atat. D ...

VIDEO Gabriela Firea a deschis podul Ciurel: Cifrele impresionante ale construcției
19/09/2020 09:34

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţă că podul Ciurel a fost deschis circulaţiei sambătă. "Începand din această dimineaţă, bucureştenii pot circula pe Ciurel (...) care simp ...

ANAF, pusă la colț de transportatori. Se anunță proteste
19/09/2020 09:26

 Transportatorii rutieri de mărfuri se pregătesc de proteste de amploare, generate de impozitarea diurnei ca venit salarial, potrivit unui comunicat remis de Federaţia Operatorilor Romani de Transport ( ...

 Şeful Erste Bank Austria a renunțat la funcție
18/09/2020 21:30

  Şeful Erste Bank Austria, Peter Bosek, a anunţat intenţia de a demisiona din funcţie, după 13 ani in cadrul grupului bancar, urmand să preia conducerea Luminor Bank din Ţările Baltice, scrie zf. ...

 Din cauza pandemiei, Ryanair reduce capacitatea de zbor
18/09/2020 19:57

  Ryanair Holdings PLC a anunţat că a fost forţat să-şi reducă capacitatea in octombrie şi ar putea fi nevoit să procedeze la fel pe durata sezonului de iarnă, dacă guvernele UE nu-şi vor atenu ...

Piață exclusiv pentru pensionari și studenți, la București
18/09/2020 18:04

  Primăria Sectorului 2 anunţă că va deschide, sambătă, prima piaţă dedicată „exclusiv produselor romaneşti ieftine pentru pensionari şi studenţi”, pe strada Cremeniţa nr. 15 din ...

 Seceta usucă România!
18/09/2020 12:00

  Seceta pedologică moderată, puternică şi extremă se va semnala, in următoarea perioadă, in majoritatea regiunilor agricole din ţară, iar conţinutul de apă va fi in limite scăzute şi deosebi ...

Cel mai slab leu din ultimii ani
17/09/2020 22:41

Tonul mai optimist arătat miercuri de oficialil Rezervei Federale americane la finalul intalnirii de politică monetară (FOMC) a amplificat iesirile de pe activele considerate mai riscante, cum sunt si monede ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei