„Binele este în noi, trebuie doar să îl împărțim cu cei mai puțin norocoși”

e516337b-0630-46de-9431-2d84eea6768f

Dimensiune font:

| 03-12-2023 12:14

 Dialog cu Ana Emanuela Surdu, fondatoarea Asociației umanitare „Dansk Rumænsk humanitær hjælp”

Nu o cunosc pe Ana Emanuela Surdu, am aflat despre ea din social-media, acel mesager care ne aduce aproape indiferent în ce parte a globului suntem. Mi-a scris și parcă îi auzeam vocea caldă, deși nu am vorbit niciodată. Parcă o auzeam spunându-mi toate poveștile emotionante în care s-a implicat ca româncă plecată peste țări, tocmai în Danemarca. De patru ani, Ana Emanuela Surdu și un grup de oameni inimoși oferă sprijin necondiționat, iar până acum au trimis în țară în jur de 30 de TIR-uri cu lucruri de care oameni din diferite structuri aveau nevoie. Fie spitale, centre pentru bătrâni, centre de pasalemtn ori școli, cu toții s-au bucurat să primească, iar cei care i-au ajutat, să dăruiască

- Ce v-a inspirat pentru un astfel de demers? Nu e puțin lucru să ajutați atâția oameni.

- Ce m-a inspirat ? O discuție telefonică purtată cu o prietenă care lucrează într-un centru de plasament din România. Noi două am avut colaborări multe în trecut, ea mi-a spus de multele neajunsuri cu care se confruntă. După ce am încheiat discuția, mintea și inima au început să lucreze. Îmi tot spuneam că trebuie să fac ceva, orice, oricât, oricum. Așa a început primul meu proiect. Cu o postare pe Facebook, făcând apel la comunitatea română din Danemarca expunând situația și rugându-i să se implice. Impactul a fost unul neașteptat, semnificativ și asta mi-a dat mult curaj. Prima campanie a generat acțiuni nenumărate.

- Ce v-ați propus?

-  Nu am pornit acest drum cu obiective precise, dar văzând potențialul și grija acestei mici comunități de români, dar și dorința de a împărtăși compasiunea și generozitatea cu ceilalți ai noștri rămași acasă, impulsul de a face mai mult m-a acaparat. Am început să identific cazuri, ba chiar de multe ori cei din jur veneau cu sugestii…. Uite, Ema, acolo e nevoie de ajutor. Poți, vrei să te implici? Mă întrebau.

- Unde a ajuns sprijinul dvs?

- În diferite locuri – școli, spitale, centre de bătrîni. La școli am trimis mobilier, table interactive, laptopuri, divers mobilier, în spitale - paturi speciale, cărucioare, toaletele mobile, lifturi, produse sanitare etc. Am lucrat cu preoți, asociații umanitare, persoane fizice private. Am sprijinit cămine de copii și bătrâni, copii bolnavi de cancer  etc . Ba chiar am strâns fonduri pentru construirea unei case - o familie cu 8 copii care locuia într-o cocioabă. O măicuță mi-a solicitat ajutorul, iar acest lucru m-a marcat. În 50 de zile, casa s-a construit. Am promis că de Crăciun copiii vor avea lumină și căldură. Am apelat chiar la primarul comunei să ne vină în ajutor. A fost ceva incredibil! Nu am contabilizat ajutoarele pentru ca scopul nu este acesta. Având în vedere ca bunurile trimise au rol de folosință pe termen lung, mă refer la cel medical și cel  școlar, cred că vor folosi pentru un număr de beneficiari. Nu mai vorbesc despre impactul emoțional pentru mulți copii și bătrâni, știind că acel pachețel vine din Danemarca. Îmi vine acum în minte un TIR trimis la părintele Tănase, inclusiv un pian am oferit. Doamne, ce mult s-au bucurat copiii. La fel a fost și la Suceava, la un preot care are în grijă mulți copii. Nu vă mai spun ca părintele Dan Damaschin a făcut un apel pentru lapte praf, cred că era pe timpul pandemiei. În trei zile am reușit să achiziționăm sute de cutii de lapte praf și pamperși, plus multe altele. Am mai oferit ajutor Spitalului de Pneumologie Reșița, dar și la Buzău, Giurgiu, Sapoca, Călărași Sapunari, la cămine de bătrâni din Galați, Botoșani, Iaș, Asociației Veteranilor de Război, la Asociația „Dragoste Desculță”, unei mănăstiri din Suceava care are în grija 200 de bătrâni. M-au impresionat scrisorile primite de la diferite spitale și cămine de bătrâni, copii. Bucuria din sufletul copiilor și bătrânilor instituționalizați, a persoanelor cu diferite handicapuri care nu își permiteau să-și cumpere un cărucior special a fost imensă!

- Cum pot persoanele din Danemarca și din alte țări să se implice sau să contribuie la această campanie?

- Cu sufletul cel mai mult și puterea exemplului, implicare, financiar, voința de a face ceva folositor. Binele este în noi, trebuie doar să îl împărțim cu cei mai puțin norocoși. Eu sunt membră într-o asociație umanitară daneză, care m-a sfătuit să fac o Asociație Româno-Daneză și tot ei au sprijinit în mare parte proiectele mele. Din când în când mai fac și voluntariat în diverse locuri. Am mulți prieteni danezi care fac campanie pentru un proiect pe care îl inițiez. De exemplu, două doamne au croșetat sute de căciuli, fulare, pulovăre și ciorapi pentru copilași. Noi ajutăm când ni se cere ajutorul. Tot ceea ce facem este în timpul liber, toți avem un serviciu. Care pot să ofere ajutor pot contribui la asigurarea costurilor pentru transport, este foarte scump. De cele mai multe ori facem apel către comunitatea română din Danemarca. De câteva ori, am făcut apel la Asociația Daneză să ne sprijine parțial sau integral. Sunt recunoscătoare membrilor Comunității Româno-Daneze și transportatorilor care ne ajută cu servicii gratuite. E mare lucru!

 - Ce lecții importante ați învățat din experiența acestor campanii umanitare?

- Cea mai importantă lecție este aceea că binele adună oamenii la un loc. Am cunoscut sufletul oamenilor și este uimitor cum o comunitate mică de români răspunde, în mare parte, prezent. Cred ca o parte din noi a rămas acasă și mai cred că sufletul nostru, chiar dacă suntem departe tot aproape de cei ai noștri, este tot acolo. Am mai învățat ca nimic nu este imposibil când îți unești forțele, că doar împreună putem fi puternici! Sunt un om simplu care iubește oameni și credă că fiecare poartă această dragoste în suflet.

Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 7, 8 și 15 martie!
29/02/2024 15:22

  JOI, 07 martie 2024, Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii MOLDOVA va sustine in Sala HENRI COANDĂ - Palatul Culturii din Iasi, incepand cu ora 19:00, concertul coral intitulat ...

 Cinci nominalizări la Premiile UNITER 2024 pentru ieșeni
29/02/2024 13:55

 Teatrul National Iasi a primit trei nominalizări la Premiile UNITER din acest an. Una este pentru Cel mai bun spectacol, fiind vorba despre „Antologia dispariţiei”, după proză feminină ...

PNRR: UAT Municipiul Bacău anunță lansarea proiectului „Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor în MunicipiuL BACĂU”,
29/02/2024 13:35

 Comunicat de presă „PNRR. Fonduri pentru Romania modernă si reformată” „CONSTRUIREA DE INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE PENTRU COLECTAREA SELECTIVĂ A DESEURILOR ÎN MUNICIPIUL BA ...

UAT COMUNA BICAZU ARDELEAN anunță finalizarea proiectului „Modernizarea sistemului educaţional al Şcolii Gimnaziale nr. 1, comuna Bicazu Ardelean, judeţul Neamţ, prin investiţii în infrastructura şi logistica şcolară”,
29/02/2024 10:23

 COMUNICAT DE PRESĂ Data: 29 februarie 2024 UAT COMUNA BICAZU ARDELEAN, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului „Modernizarea sistemului educaţional al Şcolii Gimnaziale nr. ...

Primarul Iașului i-a mulțumit public premierului Ciolacu
29/02/2024 09:44

Primarul Iasului, Mihai Chrica, a trimis o scrisoare deschisă adresată primului ministru al Guvernului, Marcel Ciolacu, si presedintelui Senatului Romaniei, Nicolae Ciucă, in care le multumeste in legătură ...

Piaţa muncii, la Iaşi: Dispar locurile de muncă din comerţ
29/02/2024 09:38

 * şi in confecţii, situaţia e delicată * in schimb, creşte oferta lucru in construcţii şi industrie Faţă de săptămana trecută, numărul locurilor de muncă vacante, la nivelul judeţului Iaş ...

Arma jafurilor, o bărdiţă ruginită
29/02/2024 08:45

* talharul a intrat, plin de tupeu, in casele victimelor * nu s-a sfiit să le ia pană şi mărunţişul din buzunare * mare parte din bunurile furate au fost recuperate, dar autorul, fiind recidivist, a primi ...

Vasile Asandei, directorul ADRNE, a devenit Cetățean de onoare al municipiului Iași
29/02/2024 08:40

Vasile Asandei, directorul Agentiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), a devenit Cetătean de onoare al municipiului Iasi, după ce in sedinta desfăsurată miercuri, consilierii locali ieseni au ap ...

 A fost semnat primul contract de lucrări la Spitalul Regional de Urgență!
29/02/2024 08:37

* firma care a castigat licitatia are la dispoziţie doar 4 luni pentru organizarea şantierului, excavare grosieră a pămantului, devierea reţelelor de utilităţi şi amenajarea căilor temporare de acces d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei