Adolescent prins la volan, după o urmărire ca-n filme, la Bacău

2adolescentBC

Dimensiune font:

| 31-01-2024 21:31

* un adolescent de 17 ani, din Bacău, a fost reținut de polițiști după o urmărire ca în filme, pe „Drumul Morții”, E85 * autovehiculul pe care-l conducea minorul nu avea inspecția tehnică periodică și nici asigurare de răspundere civilă obligatorie * polițiștii l-au descris pe „șofer” ca fiind „un adevărat pericol pentru circulația pe drumurile publice”, acesta fiind sancționat cu amenzi în valoare totală de 4.300 de lei * după cinci zile, adolescentul a fost încătușat

Polițiștii au observat că o mașină circula în mod suspect, pe E85, așa că i-au făcut semn șoferului să oprească. Numai că, în loc să tragă pe dreapta, tânărul a încercat să scape de polițiști și a călcat pedala de accelerație, că nu posedă carner de conducere.

Dar oamenii legii au plecat imediat în urmărirea lui.  „La data de 26 ianuarie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au depistat pe DN2 – E85, în localitate, un autoturism și au efectuat semnale regulamentare de oprire, dar acesta a ocolit autospeciala de poliție continuându-și deplasarea. Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului în trafic, reușind să-l blocheze și să extragă de la volan conducătorul acestuia, imobilizându-l”, explică Cătălina Pădurariu, purtător de cuvânt IPJ Bacău.

Polițiștii au avut un șoc în momentul în care au văzut cine se află la volan

În urma verificărilor polițiștilor a reieșit că persoana de la volan era un tânăr de 17 ani, din comuna Parava, care nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. „Cel în cauză a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative pentru consumul de alcool sau alte substanțe. Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date a reieșit că autovehiculul nu avea inspecția tehnică periodică și nici asigurare de răspundere civilă obligatorie, valabile la momentul controlului”, au mai explicat reprezentanții Poliției.

Polițiștii au aplicat și două amenzi pentru neregulile constatate, în valoare totală de 4.300 de lei, și au retras plăcuțele cu numere de înmatriculare și a dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare.

Tanarul a fost reținut

Câteva zile mai târziu, adolescentul a fost reținut. „La data de 31 ianuarie a.c., după administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere”, a transmis Poliția Bacău.

Anchetatorii încă fac verificări pentru a vedea dacă vor cere luarea unei măsuri preventive împotriva tânărului teribilist. Maria STANCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
  Băcăuanii care nu găsesc loc la creșele de stat, „despăgubiți” cu 1.000 de lei
29/05/2024 08:16

  Miercuri, 29 mai, consilierii locali din Bacău vor dezbate proiectul de hotărare depus de consilierul local independent Dorin Chirilescu, ce presupune acordarea unui ajutor financiar de 1.000 de lei p ...

 S-a deschis sezonul dulcețurilor
29/05/2024 08:09

În pietele din Iasi gospodinele caută căpsuni aromate, numai bune de făcut dulceată. În mai toate gospodăriile din judet se găsesc oale la fiert cu tot felul de bunătăti: dulceată de tranda ...

Nici jumătate dintre sucevenii care-și doresc permis de conducere nu promovează examenele
29/05/2024 07:45

  Alexandru Moldovan, si comisarul de politie Marius Emilian Rusu au analizat marti, in cadrul unei sedinte de lucru principalii indicatori rezultati din activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Per ...

Apa din fântânile vasluienilor, otrăvită!
29/05/2024 07:30

  Peste jumătate dintre probele de apă provenite din surse publice analizate in laboratoarele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui de la inceputul acestui an sunt neconforme, arată datele sta ...

Proiectele de infrastructură ale Iaşului, pe masa reprezentanţilor Comisiei Europene!
29/05/2024 07:20

* potrivit reprezentantilor Ministerului Transporturilor, sectiunea Tirgu Neamt - Iasi - Ungheni din Autostrada A8 se regăseste in bugetul Programului  Transport 2021-2027 cu 875,5 milioane euro * princip ...

 Încă doi hoţi de catalizatoare trimişi în judecată
29/05/2024 07:13

.L. ar trebui să fie om la casa lui, deşi a terminat doar gimnaziul, s-a căsătorit şi are acum un copil mic. În prima tinereţe a suferit mai multe condamnări, toate pentru „furt calificat&rdq ...

Proiectele de infrastructură ale Iaşului, pe masa reprezentanţilor Comisiei Europene!
29/05/2024 07:12

În organizarea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (MTI), zilele trecute s-a desfăsurat la Timisoara cea de a doua reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Transport 2021-2027 ...

Proiectul de extindere a Aeroportului va continua
29/05/2024 07:00

* viitoarele proiecte vizează parcarea supraterană, locurile de parcare pentru aeronave si noi facilităti pentru pasageri Proiectul de extindere a Aeroportului Iaşi va continua şi in anii viitori, cand su ...

Două companii ar putea să „aterizeze” pe Aeroportul Iaşi
29/05/2024 06:54

Directorul general al Aerroportului Iaşi, Romeo Vatră, a anunţat că alte două companii aeriene şi-au exprimat intenţia de a inaugura noi zboruri din capitala Moldovei. ”Avem veşti bune legate de A ...

Primăria va amenaja noi staţii de încărcare pentru maşinile electrice şi hibride
29/05/2024 06:34

Primăria va amenaja noi staţii de incărcare pentru autovehiculele electrice şi hibrid din municipiul Iaşi in urma unui contract de finantare nerambursabilă semnat cu Administratia Fondului pentru Mediu (A ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei