COMPANIA IULIUS, PREMIATĂ PENTRU CONSECVENȚA INVESTIȚIILOR, ÎN CADRUL GALEI FORBES BEST OFFICE BUILDINGS 2021

1Forbes Best Office Buildings 2021 - IULIUS (1)

Dimensiune font:

| 01-03-2021 15:49

 Revista Forbes România a premiat compania IULIUS pentru consecvența prin care a continuat investițiile în pofida crizei. Aceasta este a cincea distincție consecutivă în cadrul galei anuale Forbes Best Office Buildings, fiind o recunoaștere a dinamismului proiectelor IULIUS pe segmentul office. Evenimentul s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute și a premiat cei mai relevanți jucători din domeniul clădirilor de birouri din România.

Premiul a fost oferit mai ales pentru Palas Campus, o investiție de regenerare urbană în valoare de peste 120 de milione de euro, care a demarat în plină pandemie, în vara anului trecut, și care se construiește într-un ritm alert la Iași. Proiectul este dezvoltat într-o zonă centrală nevalorificată, care va fi revitalizată și redată comunității prin extinderea polului de business consolidat în centrul orașului. Palas Campus va fi cea mai mare clădire de birouri ca suprafață din România, cu 54.000 mp office premium și 6.000 mp de retail, și va fi finalizată în 2022. Fiind un proiect amplu, flexibilitatea spațiilor oferă oportunități de configurare adaptate contextului actual, atât pentru companiile cu echipe numeroase, cât și pentru cele în expansiune.

Proiectul va genera peste 5.000 de locuri de muncă după finalizare, iar alte 1.200 de persoane vor lucra în etapa de construcție. Pe lângă spațiile de birouri clasa A, investiția presupune o zonă de food market, servicii de utilitate zilnică, prezența business-urilor locale, dar și un parc de 4.500 de mp. În același timp, pentru conectivitatea proiectului și mobilitatea urbană vor fi realizate investiții de peste 1,62 milioane de euro într-o nouă arteră, care va conecta două mari bulevarde, modernizarea și lărgirea a cinci străzi adiacente, dar și amenajarea a 650 de metri de piste de ciclism și peste 500 de locuri de parcare pentru biciclete și a unei stații pentru mijloace de transport public. Alte 33,3 milioane de euro revin parcării subterane, cu două niveluri și o capacitate de 625 de locuri.

În ultimii zece ani, IULIUS s-a impus drept cel mai dinamic dezvoltator și operator de spații office din afara Capitalei, aflându-se în topul celor mai importanți investitori din domeniu la nivel național. Compania ieșeană are în portofoliu 13 clădiri de birouri clasa A operaționale, în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, cu o suprafață totală închiriabilă de 152.000 mp. Proiectele de birouri ale companiei IULIUS sunt realizate sub brandul național United Business Center și sunt integrate în ansambluri cu funcțiuni mixte, oferind acces la grădini publice, toate serviciile necesare și economie de timp.

În Palas Iași (7 clădiri, 75.600 mp), în Iulius Town Timișoara (3 clădiri, 50.000 mp) și în proximitatea Iulius Mall Cluj (3 clădiri, 26.200 mp), componenta office s-a consolidat în poluri de business puternice, regionale, care au atras companii de renume, au contribuit la dezvoltarea industriei IT & Outsourcing și la crearea de oportunități și locuri de muncă. În clădirile de birouri United Business Center sunt peste 80 de sedii ale companiilor multinaționale, unde lucrează peste 15.000 de angajați. Pentru că își desfășoară activitatea în proiecte de tip mixed-use, aceștia au la dispoziţie numeroase facilităţi: food court, restaurante, cafenele, magazine, spaţii verzi, cinema multiplex, centru de fitness, săli de conferinţă, servicii medicale şi bancare, opţiuni pentru relaxare şi locuri de parcare. De asemenea, în toate clădirile sale de birouri, IULIUS a implementat programul Card Partener, prin care angajaţii beneficiază de discount-uri speciale, de până la 30%, la zeci de magazine şi operatori de servicii.

În plus, toate clădirile office din portofoliu sunt proiectate și construite în conformitate cu normele LEED și dispun de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a crește eficienţa costurilor la utilităţi, confortul și calitatea vieții. Mai mult, ultimele imobile inaugurate sunt dotate cu dușuri și vestiare special amenajate pentru cei care se deplasează cu mijloace alternative de transport și dispun de infrastructură pentru automobilele electrice.

IULIUS este singurul dezvoltator şi operator de proiecte mixte de regenerare urbană din România, cu un portofoliu operaţional care cuprinde peste 300.000 mp de spaţii de retail şi 152.000 mp de spaţii office clasa A. Compania a creat reţeaua naţională IULIUS MALL, cu patru shopping mall-uri regionale (în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava), primul ansamblu mixed-use din România - Palas Iaşi -, dar și singurul de acest tip din vestul țării - Iulius Town Timișoara.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Sute de cupluri care aniversează „nunta de aur” vor fi premiate, la Iași
26/04/2024 09:50

650 de cupluri care sărbătoresc in acest an 50 de ani de la căsătorie vor fi premiate de către Primăria Municipiului Iasi in cadrul unei ceremonii speciale care va avea loc pe 12 mai, in Parcul Expozitiei ...

Biletele de călătorie CTP vor fi înlocuite cu carduri
26/04/2024 09:45

* in prima etapă vor fi tipărite aproximativ 50.000 de carduri electronice * acestea vor putea fi incărcate prin intermediul aplicatiei mobile a CTP Iasi, precum si de la automatele de bilete si punctele de ...

La Iași va funcționa un centru regional pentru tratarea infertilității
26/04/2024 09:06

* acesta va oferi servicii medicale si consiliere psihologică pentru cuplurile din toate judetele Moldovei, care pană acum nu au putut avea copii, urmand să fie deservit de cei mai buni specialisti in domeni ...

„Mama din spatele copilului cu autism”, experiment inedit desfășurat printre ieşeni
26/04/2024 09:00

* timp de 11 ore, echipa asociatiei „Zbor de fluturi”, impreună cu terapeuti, voluntari si colaboratori au invitat trecătorii să aibă parte de o experientă unică, mai exact să fie martori la ...

Investiții de 4,7 milioane de euro pentru modernizarea rețelei de gaze a Iașului
26/04/2024 07:59

În acest an, in judetul Iasi sunt planificate opt proiecte de investitii in distributia de gaze naturale, cu o valoare de circa 23 milioane de lei, respectiv 4,7 milioane de euro, lucrările vizand modern ...

Suferința unui copil de 6 anișori: de la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător
26/04/2024 07:45

Un accident banal a dezvăluit o boală cruntă pentru un copil de numai 3 anisori. Matias a căzut de pe scări in timp ce se juca impreună cu alti copii si s-a ales cu un ochi vanăt. Părintii s-au alarmat ...

Ieșenii, invitați în week-end la „Piața metropolitană”
26/04/2024 07:10

În acest week-end, iesenii sunt invitati in Piata „Dacia”, la prima editie a „Pietei metropolitane”, eveniment organizat de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Met ...

Carnea de miel, la 35 lei/kg în piețele ieșene
26/04/2024 06:59

* dacă producătorii solicitau, initial, 50 de lei pe kilogram, acestia au scăzut rapid pretul, in lipsa cererii * a doua zi, carnea se vindea deja cu 40 de lei pe kilogram, iar in prezent, in Piata Alexandru ...

Numărul autorizațiilor de construire, în creștere la Iași
26/04/2024 06:48

În luna februarie, in judetul Iasi s-au eliberat 161 autorizatii de construire pentru clădiri rezidentiale, cu 75,0% mai mult comparativ cu luna anterioară si cu 10,3% mai multe fată de luna corespun ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei