Efectele devastatoare ale excesului de alcool asupra familiei

660772l-1360x0-w-a7010aa6

Dimensiune font:

| 05-10-2022 15:42

 

În cadrul Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași s-a înregistrat în ultimii ani o creștere a internărilor pentru tulburări asociate consumului de alcool. Astfel, în anul 2020 s-au evaluat clinico-terapeutic 1.551 pacienți, în anul 2021 au fost ăntegistraţi şi evaluaţi 1.691 pacienți, iar de la începutul anului sunt 1.424 pacienți evaluați pentru astfel de tulburări.

La Camera de Gardă a Institutului de Psihiatrie Socola, 50-60% dintre pacienţii aduşi în intervalul de urgențe medicale au cel puțin unul dintre diagnosticele legate de alcool.

Medicii psihiatri spun că din nefericire, acestea nu sunt doar simple statistici. Atât pacienții care se adresează specialiștilor, cât și pentru aparținătorii acestora sunt foarte afectaţi de excesul consumului de alcool.

“Majoritatea persoanelor care au probleme cu alcoolul dezvoltă tulburări psihice, precum tulburări cognitive, tulburări afective, tulburări de somn, tulburări sexuale, anxietate, agresivitate fizică și verbală, comportamente antisociale. În cazul părinților care se confruntă cu probleme ce țin de consumul de alcool, starea generală de bine a copiilor va fi afectată negativ, efectele negative date de acestea având implicații nefaste pentru toată familia”, a spus medicul psihiatru Oana Grecu.

Studiile sugerează că, de obicei, consumul excesiv de alcool la unul sau ambii părinți determină un mediu familial dezorganizat, pentru că părinții (sau cel puțin unul dintre ei) nu-și mai pot îndeplini rolurile cu aceeași responsabilitate și nici activitățile cotidiene necesare.

Atât în Camera de Gardă a Institutului de Psihiatrie Socola, dar şi alte studii arată că pacienții ajunşi la spital cu această simptomatologie provin de cele mai multe ori din familii cu situaţie financiară precară.

“În comparație cu părinții non-alcoolici, cei care au probleme cu alcoolul au mai puțină pregătire educațională. Deoarece există mai mulți bărbați consumatori de alcool decât femei, riscul de a întâlni violență fizică și agresivitate în mediul familial crește. Cei mai afectaţi sunt copiii. Familia reprezintă un important factor în dezvoltarea socială şi emoțională a copilului, incluzând dezvoltarea identității, comportamentele adaptative, abilitățile sociale, sensul sineului și al celorlalți, precum și capacitatea de auto-reglare emoțională și comportamentală. Toate acestea se dezvoltă, așadar, în familie”, spune psihiatrul ieşean.

De cele mai multe ori, problemele legate de consumul excesiv de alcool al părinților rămân constante pe parcursul vieții, dacă nu se intervine pentru ameliorarea acestora. În aceeași măsură, copilul va fi martor al acestora, dar și „parte vătămată” pe tot parcursul vieții.

“Cei care provin din familii în care se consumă alcool în exces prezintă riscuri mai mari să dezvolte diferite probleme psiho-sociale: reactivitate emoțională ridicată și nevrotism ridicat; frică intensă legată de stimulii externi, pentru că nu se simt în siguranță; stil de atașament evitant-anxios, pentru că părinții nu răspund în mod adecvat la nevoile emoționale ale copilului, iar acest lucru le afectează și relațiile de cuplu de mai târziu; pentru că nu au un model sănătos și suportiv, aceștia nu-și pot dezvolta coerent abilitățile sociale; nu-și dezvoltă mecanisme de gestionare a problemelor și nici nu-și pot înțelege sau regla emoțiile într-un mod adaptativ; vor resimți stresul mult mai intens, iar șansele de a scădea stima de sine sunt ridicate; sunt mai puțin cooperanți, mai puțin autonomi și mai puțin fericiți pe parcursul vieții; tind să aibă performanțe mai scăzute în mediul academic; tind să-și asume responsabilități parentale mult prea devreme, iar acest lucru îi privează de bucuria copilăriei”, arată psihiatrul ieșean.

Din nefericire, încă nu a fost descoperit niciun tratament cunoscut pentru tulburările care apar din cauza alcoolui. Deocamdată cea mai eficientă măsură rămâne prevenirea lor prin evitarea în exces a consumului de orice tip de alcool.

Laura RADU 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

23:59

 

Lichidatorul judiciar desemnat prin Ȋncheierea nr. 40/18 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 2183/89/2022, privind debitoarea S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 16445021, sediul social în mun. Vaslui, str. Căpitan Filote Claudiu, bl. 448, sc. A, et. 3, ap. 15, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/358/2004, notifică deschiderea procedurii simplificate de faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 23.12.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 19.01.2023. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 03.02.2023. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 23.01.2023, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SONIC MEDIA S.R.L.–societate in faliment, dosar nr. 3173/103/2014 aflat pe rolul Tribunalului Neamt-Sectia II civila, de contencios administrativ si fiscal, in temeiul dispozitiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitatie publica cu strigare bunuri mobile – Pret de pornire 40% din valoarea de piata stabilita prin Raportul de evaluare nr. 169/10.10.2018. Licitatiiile vor avea loc in zilele de 15,22,29.12.2022 respectiv 05.01.2023 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iasi, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Parter, Birou nr. 1, Jud. Iasi, putand participa orice persoana fizica sau juridica care va depune o oferta care va contine: cerere de participare la licitatie; dovada achitarii taxei de participare de 100 lei, fara TVA; dovada achitarii cautiunii de 10% din pretul de pornire al licitatiei, suma care se va achita in contul colector RO10PIRB2400776376001000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; actele de identificare a persoanei juridice/fizice, imputernicire pentru persoana care reprezinta societatea cu mentiunea ca are mandat de a licita indiferent de suma, stampila. Taxa de participare se va achita in contul deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, cel tarziu cu 1 zi lucratoare inainte de ziua licitatiei, pana la ora 16.00. Ofertantii care se inscriu la licitatie, dar nu participa, pierd toate sumele avansate in vederea participarii la licitatie. Neplata pretului in termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitatiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achizitionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vanzare in sarcina cumparatorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, sub sanctiunea decaderii, se va adresa lichidatorului judiciar si va face dovada pana in ziua licitatei. Informatii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Iaşul s-a înfrăţit cu oraşul Netanya, din Israel
06/12/2022 23:59

    Aflat in vizită in Israel, primarul Mihai Chiirca a semnat acordul de infrăţire intre municipiul Iaşi şi oraşul Netanya impreună cu primarul acestei localităţi, doamna Miriam Feirberg-I ...

06/12/2022 23:59

 Marţi, 6 decembrie a.c., magistraţii de la Tribunalul Iaşi au dat verdictul intr-un caz de omor ce a oripilat locuitorii comunei Cotnari. E vorba de crima comisă, in data de 10 mai, de Mitruţ Mihăil ...

Coronavirusul nu se dă plecat
06/12/2022 23:59

În ultimele 24 de ore, in judetul Iasi au fost confirmate 19 cazuri de  coronavirus, cu 12 mai multe faţă de ziua anterioară, a anunţat Institutul National de Sănătate Publică (INSP). În ...

Lucrările de pe axa Iaşi – Suceava declanșează un nou război între partenerii de guvernare
06/12/2022 23:59

  Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, senatorul Maricel Popa, a susţinut ieri că pe şantierul drumului Iaşi - Suceava mai mult se stă decat se munceşte. Potrivit parlamentarului, lucr ...

Controverse la Aeroport
06/12/2022 23:59

Directorul General Romeo Vatră a prezentat, pe santierul unde se construieste noul terminal, etapele parcurse de la momentul inceperii lucrărilor, in luna octombrie, pană in prezent. În continuare se l ...

Aproximativ 130.00 de pensionari ieşeni vor primi pensii majorate
06/12/2022 23:59

De la inceputul anului viitor, punctul de pensie va creste cu 12,5% pentru totii pensionari din Romania. Noua valoare a punctului de pensie va fi de 1.784 de lei, iar la Iaşi vor beneficia de indexare in jur d ...

Inginer silvic, şef de district, inculpat pentru furt de arbori tăiaţi fără drept şi fals intelectual
06/12/2022 23:59

 Despre inginerul Vlăduţ Apetrei, şeful Districtului Silvic nr.II Răducăneni umblă, de mai mulţi ani, vorba că face diverse matrapazlacuri şi bagă la greu bani in buzunar, folosindu-se din plin d ...

Lipsa medicamentelor pune în pericol bolnavii
06/12/2022 21:49

  De parcă suferinta nu le este de ajuns, bolnavii din Romania sunt in pericol si din cauza lipsei multor medicamente. De cateva luni sunt probleme in aprovizionarea cu medicamente necesare in afectiunil ...

 „Adevărata problemă a sistemului medical este subfinanțarea, nu accesul la servicii”
06/12/2022 20:54

  Ministerul Sănătăţii a afirmat, ieri, că serviciile medicale ambulatorii trebuie să rămană cat mai accesibile pacienţilor şi va susţine acest lucru in discuţiile cu Casa Naţională de Asigu ...

Accident rutier în Bogdănești, cu două victime. Acestea au fost transportate la spital
06/12/2022 18:33

 In cursul zilei de azi, 6 decembrie a.c., pompierii băcăuani au fost solicitati să intervină in localitatea Bogdănesti, in urma unui apel care anunta producerea unui accident rutier.    D ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei