Spectacol electrizant de dans, la Palatul Culturii din Iași, în cadrul Romanian Creative Week

19

Dimensiune font:

| 21-05-2024 17:22

Petrecere la Palat: spectacol electrizant de dans, cu ropote de aplauze, la Palatul Culturii din Iași. Expozițiile de artă și fashion îmbogățesc atmosfera la Romanian Creative Week

Petrecere la Palat: spectacol electrizant de dans, cu ropote de aplauze, la Palatul Culturii din Iași. Expozițiile de artă și fashion îmbogățesc atmosfera la Romanian Creative Week.

Pe data de 20 mai, la Palatul Culturii, în Sala Voievozilor a avut loc o Experiență la Palat, Spectacol și degustare de vinuri, organizată în cadrul festivalului de dans HazarDance. Publicul a fost invitat, astfel, la un eveniment exclusivist, care și-a dorit să îmbine tradiția cu arta și să dea un sens coerent pulsiunilor noastre fundamentale, cele care apar atunci când vinul începe să-și facă efectul. Incursiunea în această experiență a fost pregătită de organizatori printr-o degustare de vinuri, coregrafiată de un expert somelier, care a îndrumat participanții în universul nuanțelor și caracteristicilor unor vinuri de excepție, creând astfel o experiență gustativă de neuitat.

Degustarea a fost urmată de un spectacol electrizant, marca HazarDance, ce a reușit să îmbine armonios muzica, dansul și artele spectacolului. Double Fiesta, spectacol de teatru fizic realizat de Andrea Gavriliu, a ridicat publicul în picioare, iar dansatorii au părăsit sala în ropote de aplauze.

Coregraful și regizorul Ștefan Lupu s-a asigurat că fiecare moment al spectacolului va atinge sensul lui simbolic în percepția publicului, iar dansatoarea și coregrafa Teodora Velescu a coordonat întregul spectacol, îngrijindu-se ca întreaga experiență să fie memorabilă, prin energie și calitatea interpretării actului artistic.

„Ne-am dorit să introducem publicul în experiența spectacolului și, de aceea am și început cu degustarea de vinuri, pentru că se leagă foarte bine de tema spectacolului, care este beția până la epuizare. Bucuria, energia dionisiacă, toate acestea au fost punctele pe care ne-am dorit să le atingem în experiența artistică pe care am adus-o în fața publicului”, a povestit Teodora Velescu pentru publicul RCW.

„Eu am simțit că oamenii au intrat în transă, alături de artiști. Poate câteva persoane au fost puțin sceptice la început, dar cred că toți au fost câștigați 100%, iar ropotele de aplauze de la final cred că au spus totul despre felul în care s-a simțit experiența spectacolului. Anul acesta am simțit întreaga experiență a Romanian Creative Week ca fiind mai bună, mai bogată, cu mai multă energie. Și în cazul festivalului HazarDance, cred că am reușit deja să ajungem exact acolo unde ne-am propus, cu o calitate a spectacolelor dusă la următorul nivel”, a adăugat Ștefan Lupu.

Până pe 26 mai, la Palatul Culturii, publicul se poate bucura de expoziția 3…2..1! Never too early to prepare, care reunește o suită de reprezentări ce depășesc impulsul de a crea conexiuni în timp și spațiu prin activarea unor nostalgii, utopii ori distopii, subversiuni, fluctuații între îndoială și speranță.

Expoziția, curatoriată de Felix Aftene și Maria Bilașevski, este, de fapt, reuniunea școlii ieșene de artiști vizuali, care vine cu amprenta artistică locală.

„În această expoziția sunt și curator, dar și artist, alături de o selecție de alți artiști importanți din școala ieșeană de pictură. Noi, practic, cu această expoziție reprezentăm artele vizuale ieșene. Sunt artiști care s-au format aici și e nevoie și de partea asta într-un festival, pentru că nu poți avea artiști doar din exterior. Și asta suntem noi: capătul de pod de la Iași pentru toți ceilalți invitați, care vin din Cluj, Timișoara, Paris, etc. E frumos că e un dialog și între bresle, dar mai frumos e dialogul cu publicul. Cred că festivalul în ansamblu are și un rol de a educa, pentru că sunt foarte mulți tineri prezenți. Pe mine mă suprinde cât de frumoasă e comunitatea locală și e mare lucru că avem la noi acasă un astfel de festival”, spune artistul vizual Felix Aftene.

„Pentru mine este cea mai spectaculoasă ediție de pe până acum. Din rolul instituțional, cel de președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România filiala Iași, am trăit, alături de colegii mei, cel mai mare vis împlinit prin sprijinul RCW prin deschiderea Tonitza Art Hub, un spațiu prin care țintim poziționarea valorică a artei contemporane. Din perspectivă curatorială, expoziția 3,2,1. Never too early to prepare pe simezele Muzeului de Artă din Iași, Palatul Culturii, este una din puținele expoziții recente conturată exclusiv în jurul conceptului de energie: de la propuneri de limbaje sau re-evaluări de sensuri atavice, la generarea de noi identități, înregistrări sau taxări ale auto-dispariției, la căutări de formă, arhetipuri, de la ideea de sine la ideea de supra-sine, roboți, aripi, pământ, fuziuni, renaștere, social, politic, universal, energia este o funcţie de stare. Personal, cu fiecare ediție simt că aparțin unui întreg, într-o comunitate dinamică, vie, plină de speranță și putere, ce lasă câte o părticică din sine că prezentul să fie viitorul la care doar speram să se întâmple în Iași, România”, a explica Maria Bilașevski, președintele Uniunii Artiștilor Plastici Iași

Palatul Culturii din Iași ramâne și anul acesta inima evenimentelor programate în cadrul Romanian Creative Week. Iată programul evenimentelor pe care Palatul Culturii din Iași le mai găzduiește în acest an, până la finele celei de-a patra ediții:

Până pe 26 mai, la Palatul Culturii din Iași poate fi văzută o expoziție curatoriată de Bogdan Iacob, istoric de artă, specializat în istoria artei recente. Expoziția, care poartă titlul: Wanna be Fog With Me? va aduce laolaltă talentații artiști Octav Grigorescu, Diana Popuț, Dan Beudean, Florin Ștefan, Dan Măciucă, Larisa Petcuț, Nuțu Mihai.

Tot până pe 26 mai, între orele 10.00 și 17.00, în Atrium, la Palatul Culturii poate fi admirată o expoziție a stilistului Ovidiu Buta, intitulată Season Zero care a descoperit că ceea astăzi numim cu patos „Moda noastră românească” este un fenomen strâns legat de momentul în care ea s-a înfățișat, post revoluție, publicului. Expoziția este o călătorie fascinantă în memoria colectivă pentru a redescoperi și reevalua momentele cheie ale modei post decembriste. Expoziția e curatoriată de Anda Zota și Elena Viziteu Ionescu.

Până pe 26 mai, în spațiul expozițional din fața Sălii Henri Coandă, la Palatul Culturii din Iași are loc expoziția UAD•FASHION•RESEARCH empowered by irina schrotter. În cadrul acesteia, sunt prezentate patru demersuri masterale, din diferite promoții, care au în comun o cercetare vizuală dublată de experimente pe suprafața textilă, cu rolul de a personaliza fiecare piesă vestimentară și/sau accesoriu. Expozanți: Hegedűs Tünde, Kiss Gyöngyvér, Nagy Klaudia, Daiana Stăncioiu. Toate aceste proiecte sunt realizate cu sprijinul brandului irina schrotter.

Până pe 26 mai, între orele 12.00 și 20.00, la Sala Mașinilor din Palatul Culturii poate fi vizitată expoziția Loc:us, pregătită de Andreea Felciuc și Bogdan Zaha. Compusă dintr-o combinație de componente statice și mobile, Loc:us dă viață spațiului, invitând vizitatorii să privească dincolo de limitele cunoscute și să se conecteze cu spațiul care îi înconjoară.

Până pe 26 mai, în Rotonda Palatului Culturii, se va desfășura și expoziția Hub | Epretext Gallery. Evenimentul prezintă o intervenție solo a artistei Ana Adam cu seria de lucrări „Care-i firul uitat care mă leagă pe mine de mine?/ What’s the forgotten thread that connects me to myself?”. Tema este un poem personal creat dintr-o viziune feminină, despre relația foarte intimă a conștiinței ca proces introspectiv. Lucrările constau într-un număr variabil de perne ale căror huse au fiecare un text brodat de artistă însăși.

Hub | MuzeAR by Centric

Până pe 26 mai, Palatul Culturii și Muzeul Etnografic al Moldovei găzduiesc expoziția Hub | MuzeAR by Centric. În timp ce muzeele păstrează și prezintă artefacte culturale, tehnologiile imersive precum realitatea augmentată (AR) și realitatea virtuală (VR) amplifică implicarea, oferind experiențe interactive și educaționale. Ambele își propun să reducă decalajul dintre trecut și prezent, oferind publicului modalități dinamice de a explora istoria, arta și cultura în moduri captivante și memorabile. Ghidul virtual MuzeAR este o aplicație practică foarte interactivă și interesantă, ghid dezvoltat de echipa Centric de XR pentru Muzeul Etnografic al Moldovei, parte a Palatului Culturii, Iași.

Pe data de 22 mai, în Sala Voievozilor, are loc workshop-ul UniCredit Lab/Speed Mentoring for Wannabe Entrepreneurs. UniCredit Bank continuă să investească activ în dezvoltarea comunităților creative printr-un workshop de educație financiară și antreprenorială, intitulat UNICREDIT LAB. 7 profesioniști din banking, business, financiar, juridic, digital marketing și branding vor mentora antreprenorii la început de drum, într-un program personalizat de tip speed mentoring.

Pe data de 23 mai, în Sala Voievozilor, organizatorii Romanian Creative Week pregătesc și o dezbatere despre sustenabilitate, într-o lume în care tema sustenabilității este una care devine, de la un an la altul, vitală.

Pe data de 25 mai, în Atrium, la Palatul Culturii va avea loc și lansarea de carte a stilistului Ovidiu Buta, intitulată "O noua victimă a modei".

Detalii despre Romanian Creative Week pot fi obținute pe aplicația RCW, pe site-ul www.romaniancreativeweek.ro, precum și pe paginile evenimentului de pe Instagram, Facebook, YouTube și TikTok. Aplicația RCW este disponibilă pe prima poziție în căutările din Google Play și Apple Store și conține programul integral al evenimentului. În plus, aplicația le ofere participanților o experiență inedită, prin intermediul unui modul de realitate augmentată.

Despre Romanian Creative Week

Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. În 2023, RCW a fost desemnat evenimentul care adună la un loc cel mai mare număr de industrii creative, la nivelul Europei, conform Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

Parteneri: Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Ministerul Culturii, UniCredit Bank, Iulius, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Pepsi, glo, Lenor, Vodafone, Banca Transilvania, Mobexpert, Lancôme, Philips, Raiffeisen Bank, Centric, Stella Artois, Huawei, McDonald's, Purcari, Moxy Hotels, BMW Apan Motors Iași, Epson, Quartz Matrix, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Freudenberg, ordinul Arhitecților din România Iași, Printco, Wink, Greentek, Noir, Zano, Iași Airport, FILIT, Godmother, Omnimind, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Iași, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

13:46

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Bărbatului măicuță cunoscut pentru aparițiile sale în diverse locuri din țară a ajuns pe mâna polițiștilor din Iași. Ce au găsit asupra sa VIDEO
15/06/2024 11:20

 Bobi de la Moinesti, cunoscut drept bărbatul măicută a ajuns pe mana politistilor din Iasi după ce a fost prins cersind pe bulevadrul Stefan cel Mare, in fata Mitropoliei. Pe 13 iunie, politistii ies ...

PNL, gata să trădeze alianța cu PSD. Ciucă: 'Ne luăm această libertate de a negocia cu orice partid'
14/06/2024 19:53

„Negociem cu orice partid care doreste să vină să sustină politicile de dreapta”, spune Nicolae Ciucă, intrebat despre varianta ca partidele de dreapta să se alinieze in spatele său pentru a sustine ...

Vladimir Putin e pregătit pentru încetarea 'imediată' a focului în Ucraina dacă se întrunesc două condiții
14/06/2024 17:25

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că va ordona o incetare imediată a focului de indată ce Ucraina işi va retrage trupele din cele patru regiuni anexate de Moscova in estul şi sudul ţării ...

Una dintre victimele exploziei de la magazinul Dedeman, externată din spital
14/06/2024 16:07

Una dintre victimele exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani, care era internată in Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", a fost externată vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul d ...

Nouă poeţi sunt nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’- Opera Omnia
14/06/2024 11:00

Nouă poeţi sunt nominalizaţi la ediţia din acest an a Premiului Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’- Opera Omnia, a anunţat, joi, principalul organizator al evenimentului, Primăria municipiul ...

Accident la Huși. O O autocisternă încărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat  s-a răsturnat
14/06/2024 10:45

O autocisternă incărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat (GPL) s-a răsturnat, in noaptea de joi spre vineri, la ieşirea din municipiul Huşi. Pompierii din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului ...

Una dintre victimele exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani a ieșit din spital
14/06/2024 10:13

Una dintre victimele exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani, care era internată in Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", a fost externată vineri dimineaţă, a anunţat purtătorul d ...

Pericol de inundații la Iași și Botoșani
14/06/2024 10:10

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă pe rauri din judeţele Botoşani şi Iaşi. Potrivit hidrologilor, pană ...

Tabăra culturală „Iași – Metafora celor șapte coline”
14/06/2024 09:24

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi anuntă, in calitatea sa de partener, organizarea dezbaterii „Alexandru Ioan Cuza si Unirea”, ce va avea loc vineri, 14 iunie 2024, ora 10.00, la ...

A fost semnat contractul de finanțare a lucrărilor de la Colegiul Pedagogic!
14/06/2024 08:38

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administratiei (MDLPA), Adrian Vestea, a semnat contractul de finantare a lucrărilor de consolidare si refunctionalizare a imobilelor - monument istoric ale Coleg ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei