Crama Cricova
Dimensiune font:
Crama Cricova se gaseste in localitatea Cricova, aflata in apropierea capitalei Republicii Moldova, Chisinau, la o distanta de aproximativ 10 km si gazduieste galerii subterane intinse pe kilometri intregi, in care sunt pastrate cele mai gustoase vinuri din intreaga regiune.
Descriere Crama Cricova
Crama Cricova a devenit unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Republica Moldova, constituind un adevarat prilej de mandrie nationala pentru aceasta tara care este a cincisprezecea exportatoare de vinuri de pe intregul glob.
Dezvoltarea vinificatiei in Republica Moldova a inceput odata cu cea de-a doua jumatate a secolului al XX-lea, cand dupa declinul ce a urmat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, tara a inceput sa cunoasca un adevarat avant al ramurei de vinificatie. Chiar daca aceasta ramura a cunoscut o crestere spectaculoasa, era necesara o organizare bine pusa la punct a procesului tehnologic. Lipseau din tot acest proces incaperile speciale pentru prelucrarea si pastrarea vinurilor, aparand astfel ideea de a folosi micile mine din care era extrasa piatra pe post de depozite in care vinurile sa fie pastrate. Ideea acestei minunate crame subterane se datoreaza academicianului Petre Ungureanu, care in anul 1947 a inceput sa se preocupe de realizarea proiectului. A urmat apoi fondarea in anul 1952 a Combinatului de Vinuri Cricova, unde sunt produse si in prezent unele dintre cele mai bune vinuri. Fabrica de producere a vinurilor din interiorul galeriilor de la Cricova a fost pusa in functiune in iulie 1980, fiind un proiect de mare succes. A fost amenajat aici in timp un complex de degustare care s-a bucurat inca de la deschidere de o adevarata apreciere.
Crama Cricova a fost declarata ca facand parte din patrimoniul national si cultural al Republicii Moldova, avand o insemnata contributie la dezvoltarea economiei nationale. Acest complex a fost renovat si inaugurat in anul 2007, fiind amenajat cu diverse vitralii, opere de arta si sculpturi realizate in lemn si piatra, ce incanta ochii oaspetilor cramei. Interiorul cramei seamana cu un mic orasel subteran, ramificat in mai multe stradute care sunt denumite in functie de vinurile pastrate aici: Dionis, Feteasca, Cabernet, Chardonnay, Sauvignon.
Crama de la Cricova are beciuri situate la adancimi impresionante ce variaza de la 35 de metri pana la 80 de metri, astfel incat vinurile sunt pastrate aici la temperaturi constante pe tot parcursul anului. In interiorul cramei sunt amenajate sali in care se desfasoara diverse degustari nationale si internationale si se poate intra cu masina, de o parte si de alta a caii de acces aflandu-se butoaie imense de vin. Aceasta este cea mai mare crama subterana din lume adapostind milioane de sticle de vinuri de colectie, atat din productia proprie cat si din strainatate. Sunt pastrate sticle de vin pretioase, foarte scumpe, dar se gasesc si vinuri modeste despre care unii specialisti afirma ca ar uimi pietele occidentale daca ar beneficia de o promovare mult mai intensa. Accesul in interiorul cramei se face intr-o maniera foarte bine organizata: turistii platesc o taxa de intrare, optand pentru un anumit pachet cu pret variabil in functie de facilitatile oferite. Aceste pachete includ turul cramei, degustari de vinuri, suveniruri sau diverse preparate traditionale specific moldovenesti. Vizitatorii sunt insotiti in timpul turului de ghizi turistici, care sunt pregatiti pentru a face prezentarea in limba romana, rusa, franceza sau engleza.
Combinatul de la Cricova se ocupa de intregul ciclu al productiei, dispunand astfel de o baza de materie prima proprie, reprezentata de podgorii intinse pe o suprafata totala de 500 hectare, in partea centrala si sudica a Republicii Moldova, in regiunile oraselor Cahul, Criuleni si Cricova. Aceasta este apreciata ca fiind cea mai importanta atractie turistica de pe intregul teritoriu al Republicii Moldova, obiectiv imposibil de ratat daca treceti prin Chisinau.
Tot pe teritoriul Basarabiei se afla o alta crama celebra in lume, Crama Milestii Mici, crama ce a intrat in Cartea Recordurilor ca cea mai mare colectie de vinuri, colectie ce depaseste 2 milioane de sticle.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau