A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța Militară 3 privind noile măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

monitorul oficial  6013900

Dimensiune font:

| 25-03-2020 08:43

Ordonanţa Militară nr.3 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 a fost publicată, în noaptea de marţi spre miercuri, în Monitorul Oficial, Partea I.



Ordonanţa prevede extinderea restricţiilor de circulaţie a persoanelor şi între orele 6,00 - 22,00, cu unele excepţii. Totodată, ordonanţa militară mai prevede că persoanele care au vârsta de peste 65 de ani vor putea părăsi locuinţele doar între orele 11 şi 13, de asemenea, cu excepţii.
 

Prezentăm integral forma publicată în Monitorul Oficial:

"Având în vedere dispoziţiile art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de evaluarea realizată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, aprobată prin Hotărârea nr. 14 din 24.03.2020, în temeiul art. 4 alin. (2) şi (4) din Decretul Preşedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă la nivel naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct.1, 3 - 5 din anexa nr. 2 la acelaşi decret şi al art. 20 lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare, Ministrul afacerilor interne emite următoarea Ordonanţă militară:

Art 1 - Se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
e) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
h) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Art.2 - Circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 - 13.00, strict pentru următoarele motive:
a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori în cazul decesului unui membru de familie;
d) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi fizice colective), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Art 3 - Circulaţia persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinţei/ gospodăriei, este permisă şi în afara intervalului orar 11.00 - 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activităţi agricole.

Art 4 - (1) Pentru verificarea motivului deplasării:
a) angajaţii prezintă legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator;
b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniştii şi persoanele care practică activităţi agricole prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situaţii decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

(3) Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei, motivul şi locul deplasării, data şi semnătura.

(4) Adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităţilor abilitate şi prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.

(5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

Art 5 - (1) Se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

Art 6 - (1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să identifice şi să ţină evidenţa persoanelor fără adăpost, precum şi să asigure adăpostirea şi îngrijirea acestora.

(2) Evidenţa persoanelor fără adăpost se actualizează şi se raportează săptămânal la Centrul judeţean/al Municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art 7 - (1) Instituţiile publice şi operatorii economici au obligaţia de a marca zona destinată accesului cetăţenilor/clienţilor şi suprafaţa de relaţii cu publicul/vânzare cu semne vizibile care să orienteze persoanele în respectarea unei distanţe de siguranţă de minimum 1,5 metri.

(2) Administratorii pieţelor agroalimentare au obligaţia de a organiza activitatea de vânzare astfel încât să se păstreze o distanţă socială între producătorii agricoli, comercianţi şi cumpărători. Comercianţii şi producătorii agricoli aflaţi în pieţele agroalimentare sunt obligaţi să adopte măsuri de protecţie împotriva răspândirii COVID-19, respectiv să poarte mănuşi şi măşti.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art.8 - Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franţa şi Germania şi din Franţa şi Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.

(2) Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi autorizărilor tehnice necomerciale.

(3) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 23.00, ora României.

Art 9 - (1) Se interzice accesul piloţilor la bordul navelor, sosite din zonele de risc roşii/galbene în porturile maritime române, dacă nu dispun de echipament de protecţie stabilit de Direcţia de sănătate publică Constanţa sau dacă navele nu au efectuat perioada de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă de risc roşie/galbenă.

(2) Se interzice accesul navelor maritime şi fluvio-maritime în porturile situate pe Dunărea maritimă, până la efectuarea perioadei de carantinare de 14 zile de la ultimul port de escală situat într-o zonă roşie/galbenă, în următoarele două zone de staţionare în ancoră:
a) rada portului Sulina, pentru navele care vin dinspre Marea Neagră;
b) Dunărea, mila marină 44, pentru navele care vin dinspre canalul Bâstroe.

(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art 10 - Ministerul Apărării Naţionale asigură, la solicitarea ministrului afacerilor interne:
a) preluarea în pază a unor obiective a căror protecţie este asigurată în prezent de către Jandarmeria Română;
b) personal şi mijloace logistice pentru sprijinirea activităţilor de ordine publică;
c) personal şi mijloace logistice pentru sprijinirea activităţilor Poliţiei de Frontieră Române, în punctele de trecere a frontierei de stat.

Art 11 - Pentru verificarea respectării condiţiilor de carantinare sau izolare la domiciliu, instituţiile de securitate naţională vor proiecta sisteme de comunicaţii şi aplicaţii informatice, necesare Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi autorităţilor locale, pentru a comunica în timp real şi permanent cu persoanele carantinate sau izolate la domiciliu.

Art 12 - (1) Documentele care expiră pe perioada stării de urgenţă, eliberate de autorităţile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgenţă.

Art 13 - (1) După alineatul (2) al articolului 2 din Ordonanţa militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(21), cu referire la activităţi permise în centrele comerciale, cu următorul cuprins:

"(21) Suspendarea temporară a activităţii comerciale potrivit alin.(1) nu se aplică:
a) vânzării produselor electronice şi electrocasnice de către operatorii economici care asigură livrarea la domiciliul/sediul cumpărătorului;
b) vânzării produselor şi serviciilor de optică medicală.'
(2) Măsurile prevăzute la alin.(1) se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul oficial al României, Partea I.

Art 14 - (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe militare:
a) Poliţia Română, Jandarmeria Română şi poliţia locală pentru măsurile prevăzute la art.1 - 4;
b) Poliţia Română, Jandarmeria Română, poliţia locală, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate, direcţiile de sănătate publică şi conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale, pentru măsura prevăzută la art. 5;
c) Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia locală, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale, pentru măsura prevăzută la art.7;
d) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, pentru măsura prevăzută la art.8;
e) Autoritatea Navală Română şi direcţiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art.9.
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 - 5, art. 7 - 9 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Personalul instituţiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

Art 15 - (1) Prezenta ordonanţă militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Prevederile art. 4 şi 5 din Ordonanţa militară nr.2/2020 îşi încetează aplicabilitatea.

(3) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puţin 2 zile de la data publicării, despre conţinutul prezentei ordonanţe militare. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Klaus Iohannis, premiat de think-tankul globalist „Atlantic Council”, „pentru conducerea exemplară a României”
05/05/2024 09:28

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, urmează să fie premiat de think-tankul american Atlantic Council, conducerea exemplară a Romaniei şi pentru rolul său de lider transatlantic şi european”,se arată ...

Trump promite că va pune capăt „mandatului nebunesc al mașinilor electrice” al lui Biden: Sunt foarte scumpe, nu merg departe și sunt făcute în China
05/05/2024 08:23

Donald Trump a promis că va pune capăt regulii presedintelui Joe Biden privind masinile electrice (EV). Fostul presedinte spune că ar „ucide” economia Michigan (zona industrială auto a SUA) si ar aduce ...

Dr. Răzvan Constantinescu: trei măsuri economice pentru redresarea României
05/05/2024 08:13

Primul candidat la prezidentiale anuntat, medicul Răzvan Costantinescu a explicat, „pe scurt”, care ar fi trei măsuri economice pe care le-ar adopta pentru a redresa situatia tării. „Desi gestionarea ...

Oficial al serviciilor secrete ucrainene: Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia
05/05/2024 08:01

Ucraina va trebui la un moment dat să intre in discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang inalt al serviciilor secrete ucrainene intr-un intervi ...

CTP: Tânăra speranță Burduja se arată a fi un demn discipol al „greilor” peneliști, îmbătrâniți în osânză cu damf pesedist
05/05/2024 07:50

„Habar n-am dacă tatăl lui Burduja a fost securist sau nu. Si nici nu vreau să stiu. De asemenea, nu vreau să critic prestatia lui ca ministru al Energiei. Ce mă surprinde insă, si nu pot să dau de-o p ...

Pregătiri pentru un război de zece ani în Ucraina
05/05/2024 07:41

In iunie 2022, Richard Haass, presedintele Council on Foreign Relations, scria, in paginile Foreign Affairs, revista amintitului think tank, ca războiul din Ucraina va fi unul „lung” si că ”vom lupta” ...

Adrian Severin: Liderii ADU sunt anti-români, anti-democratici și anti-naționali
05/05/2024 07:23

Adrian Severin a analizat noua situatie de la Bucuresti, unde au fost schimbati candidatii pentru PMB in urma retragerii medicului Cătălin Cirstoiu. In viziunea lui Adrian Severin, cei mai nocivi candidat ...

Cornel Nistorescu:Încercările vulpii și șmecheriile Gabrielei Firea
05/05/2024 07:16

Nu stiu cite acatiste a pus Vulpea peste tot ca bucata de cascaval să-i cadă corbului din Cioc. Si cit a tremurat sub stejar pină cind dorinta ei fierbinte a mai făcut un pas spre implinire. La cite buc ...

Premieră la Londra – Sadiq Khan, al treilea mandat
05/05/2024 06:42

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi in Anglia, devenind astfel primul edil al capitalei britanice care obţine un al treilea mandat. Khan, 53 de ani ...

Italia îl trage de mânecă pe Macron. ”Nu înţeleg rostul”
04/05/2024 20:57

Ministrul italian al apărării , Guido Crosetto, a apreciat că declaraţiile preşedintelui francez, Emmanuel Macron, despre posibilitatea trimiterii de trupe occidentale in Ucraina, „sporesc tensiunile”. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei