„Îmi place teribil să fiu femeie, vulnerabilă, feminină. Și să mă îndrăgostesc de bărbați”

1nicoleta Dabija

Dimensiune font:

| 25-03-2023 09:12

* dialog cu poeta Nicoleta Dabija, coordonatorul Casei Muzeelor 

 O întâlnire cu un scriitor nu este niciodată ușoară, mai ales când vrei să-i propui un interviu. Este nevoie să te gândești bine la întrebări ca nu cumva vreuna să i se pară nelalocul ei sau de-a dreptul absurdă (ca să nu mai zic de banală....). Iar când scriitorul este și poet, deci și mai sensibil, lucrurile par mai complicate. Doar par, iar dialogul cu poeta Nicoleta Dabija, coordonatorul casei Muzeelor, confirmă această impresie. Am stat de vorbă într-un mod mai diferit decât de obicei, într-un martie postpandemic al unei primăveri mult așteptate.

- Dacă ar fi să fiți portretizată într-un tablou, cum v-ar plăcea să arătați? Dar dacă ar fi să fiți descrisă într-o poezie, cum ar suna?

- De fiecare dată când a încercat vreun artist să-mi surprindă trăsăturile, a ieșit prost. Unul dintre ei, pentru a ieși din impas, mi-a pictat întocmai corpul, iar capul l-a lăsat așa, fantomatic, un fel de ghem de lumină. Se pare că nu am un chip care să se lase imortalizat (ce cuvânt urât!). Și oricum, aș prefera să-mi fie căutat sufletul prin Camera din Arles a lui Vincent van Gogh. În poezie, cred că am reușit să mă descriu și singură: sunt tot mai subțire/mai ferită de carne/o funie neagră liniștind/un grumaz înflorit.

- Am lansat o provocare despre care nu știam cum va fi primită.

- Se pare că am acceptat-o, nu? De ce Camera din Arles? E tabloul care mă tulbură teribil la orice vedere și revedere. Pentru că fiecare piesă de mobilier care-l compune e un strigăt de ajutor, un urlet al singurătății artistului. Deopotrivă, este spațiul în care toți cei care scriem, pictăm, compunem etc, ne regăsim, e nevoie să ne regăsim ori ... măcar să ne căutăm. Și apoi, sunt sclipirile acelea de galben ale nebuniei, lamele existenței, atât de luminoase, de calde încât nici nu simți când ți-au tăiat venele. Despre poezie, ce să zic? E definiția mea de vreo doi ani. Iar definițiile nu se prea comentează.

- Cine este dna Nicoleta Dabija? Cum v-ați ales profesia? De ce poezie?

- Habar n-am cine sunt, dar știu cine încerc să fiu: un om căruia să nu-i fie rușine cu nimic din ce este și trăiește. Uneori îmi iese, alteori nu. Important e să nu renunț... Cum am renunțat la profesii, în ultimele decenii. Dar gata, m-am liniștit. Acum coordonez Casa Muzeelor. Sunt, de fapt, muzeograf. Și am libertatea să fac tot felul de proiecte, iar de idei nu duc lipsă. Cred că e profesia care răspunde cel mai mult firii mele mereu în căutare de ceva nou, mereu luptând să-și depășească limitele, chiar să le sfideze, dacă se poate.

Poezia nu e compatibilă cu niciun de ce. Nici nu vreau să chem în ajutor clișeul cu ea m-a ales pe mine. Pentru că, în realitate, aș vrea să înțeleg dacă ea face parte, într-adevăr, din destinul meu. Seamănă, mai curând, cu un oaspete care vine și pleacă, un oaspete foarte intim, pentru că-i permit să vină pe neașteptate și să dispară tot așa. Îi permit orice, doar să se întoarcă. Mda, ca-n dragostea unică în viață, pe care o lași să te facă pilaf, cum spunea Brumaru, pentru că e prea mult și prea intens, scapi frâiele.

- V-ați simțit vreodată marginalizată din cauza statutului de femeie? Ce ați făcut în acel moment?

- Singurul loc în care mă simt marginalizată e dimineața, la piscină. Mai ales când sunt toate culoarele ocupate. La ora 8.00, sunt exclusiv bărbați în bazinul de înot. Iar când înoată vertiginos și mă fac să mă simt ca un peștișor în derivă, chiar sufăr. Dar nu înjur, pentru că n-am învățat până la vârsta aceasta măcar atâta lucru.

- Se vorbește multe despre discriminarea feminină. V-ati simțit vreodată discriminată în raport cu domnii? Sau poate cu unele doamne? Cum a fost acel moment?

- Se vorbește. În ultima vreme, exagerat de mult. Aproape ni se bagă degetele în ochi. Iar discriminarea feminină e doar o felie din tortul cu discriminări. Sigur că ele există și sunt condamnabile. Sigur că nu ne fac bine, nici cinste. Și fiindcă nu-mi amintesc, din experiența proprie, un exemplu concret, îmi dați voie să am o oarecare reticență la exagerări? Poate am fost doar inconștientă și nu le-am observat, dacă ele s-au întâmplat cu adevărat în viața mea. Însă nu, nu m-am simțit vreodată discriminată (nici nu discriminez). Ba, dimpotrivă, m-am simțit protejată, oriunde am mers, intrat, trăit, de bărbați. Nu știu, poate atitudinea mea de fetiță neajutorată îi face să fie atenți, să se poarte cu grijă. Sunt norocoasă. Să nu mai spun că îmi place teribil să fiu femeie, vulnerabilă, feminină. Și să mă îndrăgostesc de bărbați. Și sper să-mi placă la fel de tare și-ntr-o viață viitoare.

- Într-o lume a divergențelor, în care domnii par să domine, ce rol vă oferiți? Și de ce?

- Rolul de a fi om, înainte de orice. Mi se pare cel mai greu și, totodată, cel mai demn de râvnit. Restul e interpretare, cum ar zice filosoful. Sigur, n-am obținut nimic repede, fără multă muncă. Dar am satisfacția că m-am construit și am construit un rost pentru fiecare etapă a existenței mele. Mi-am pierdut, în repetate rânduri și ca fiecare, încrederea în unii oameni, bărbați sau femei, nu contează, am suferit, m-am ridicat și am continuat de unde am rămas. Când a murit sora mea, la 32 de ani, mi-am mai luat o viață de trăit. În două e mai bine, muncim în echipă. Eu vin cu ideea, ea îmi dă curajul.

- De ce scrieți și pentru cine scrieți? Ce v-a atras la condei?

- Puneți întrebări bune. Îmi dau seama de asta fiindcă nu știu să răspund la ele. Scrisul e pentru mine, foarte simplu spus, cea mai frumoasă și mai plină de sens formă de a fi. Așa îl simt, așa l-am simțit de când i-am dat de gust. Și e un gust tot mai rar. Pe măsură ce trece vremea, sunt tot mai exigentă, păstrez tot mai puțin din ce scriu. Din păcate, și scriu mai puțin. Reversul faptului că-mi place prea mult munca de la Casa Muzeelor.

Mi-e un pic rușine să recunosc, dar scriu pentru mine. Procesul în sine, retragerea aceea deplină pe dinăuntru, sunt ale mele. Din fericire, nici nu se pot împărți. Dai celorlalți ceva ce s-a terminat, ceva un pic mort, în definitiv.

M-a atras condeiul însuși. Îmi place să scriu de mână. Și dacă tot îmi place, m-am hotărât într-o zi să scriu ceva cu rost. De fapt, au fost niște modele, masculine, iată!, care m-au încurajat să scriu.

- Cum sunt privite doamnele în literatura română? Care vă sunt cele mai dragi? Dar din spațiul internațional?

- În ultimii ani, cel puțin, scriitoarele sunt tot mai vizibile, nu am nicio îndoială în această privință. Și e specială și prețioasă literatura scrisă de femei. Mă inspiră adesea. Cel mai mult, din spațiul românesc, o citesc pe Nora Iuga. Iar din cel internațional, pe Anne Sexton, o poetă americană din secolul XX. Mai e poezia Alejandrei Pizarnik, pe care am descoperit-o în urmă cu câțiva ani, absolut fabuloasă.

- Ce alte pasiuni aveți? Ce faceți atunci când nu sunteți la masa de lucru?

- Masa de lucru a devenit, cum scriam și mai devreme, un fel de desert, pe care nu prea mi-l mai permit, din nefericire. Însă nu intru în panică, am învățat asta în timp, știu că așa funcționez, cu perioade de scris intens și altele fără scris ori foarte puțin scris. E bine, nu avem mereu ceva esențial de comunicat, de ce aș forța, ce rost ar avea? Cât despre pasiuni... Iubesc oamenii și marea, să citesc, să merg la teatru, să văd expoziții de artă, să ascult muzică clasică. Și să visez. Pasiuni pe viață.

A consemnat Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
MOTIVARE Doctorița din Suceava condamnată cu suspendare după ce a luat mită vrea ca denunțătorii ei să fie pedepsiți
04/05/2024 15:12

Fosta sefă a Sectiei Oncologie a Spitalului Judetean Suceava Anca Ababneh Dumitrovici, care a recunoscut că a primit mită de 280 de ori in mai putin de o lună, a depus o plangere penală impotriva rudelor p ...

Locotenent-colonel în sutană. Misiune specială în Kosovo, de Paşti, pentru un ofițer al Armatei Române
03/05/2024 16:19

Dumitru Bighiu este preot militar in cadrul Bazei 3 Logistică „Zargidava“ din Roman, judeţul Neamţ şi are gradul de locotent-colonel. Cea mai recentă misiune a insemnat trimiterea in Kosovo. Ofiţerul ...

Razii ale Poliției pe lacul de acumulare de la Bicaz. Au fost găsite mai multe construcții lacustre ilegale
03/05/2024 16:11

In judeţul Neamţ, lacul de acumulare de la Bicaz este locul ideal pentru amplasarea unor construcţii lacustre, luciul de apă fiind căutat şi de pescari. Numai că, unii fac aceste lucruri in mod ilegal. ...

Învierea, sărbătoarea luminii
03/05/2024 10:32

Se pare că denumirea de Paşte a fost folosită de primii creştini la inceputul comemorării anuale a Cinei celei de taină care avea loc in seara zilei de 13 Nissan sau in Joia de dinaintea Duminicii Î ...

Legumele și fructele din piețele ieșene, verificate la nitrați
03/05/2024 10:27

În paralel cu actiunea de verificare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale de către membrii comisiei mixte constituită prin Ordin al prefectului, in această perioadă, in pietele agroalimentare ...

La Iași, șase din zece șomeri sunt bărbați
03/05/2024 10:15

Numărul şomerilor inregistraţi oficial in judetul Iasi a crescut in luna februarie 2024 comparativ cu aceeasi lună a anului trecut, arată datele făcute publice de conducerea Directiei Judetene de Statisit ...

Istoria și disciplinele Socio-umane aduc premii la Iași
03/05/2024 10:00

Elevii ieşeni au venit acasă cu premii binemeritate, atat de la Olimpiada Natională de Stiinte Socio-Umane, organizată la Baia Mare in judetul Maramures, cat si de la Olimpiada Natională de Istorie, organi ...

Barometrul crizei: de 1 mai, „privaţii” nu şi-au mai luat liber
03/05/2024 09:24

 Atat datele prezentate de către Guvern, cat şi statisticile puse la dispoziţie de către INS nu dau motive de ingrijorare romanilor. Nu suntem in criză, viitorul se prefigurează unul roz, se incearc ...

Primarul Iașului, mesaj de încurajare pentru maestrul Florin Piersic
03/05/2024 09:00

În preajma Sfintelor Sărbători ale Pastelui, primarul Mihai Chirica i-a transmis un mesaj de incurajare maestrului Florin Piersic, aflat in aceste clipe pe patul de spital după interventia chirurgical ...

Un copil din Bacău, prins conducând autoturismul pe DN 12A
03/05/2024 08:45

Politistii Sectiei 7 Politie Rurală Brusturoasa au depistat, pe 1 mai, in flagrant delict, un tanăr de 15 ani, din localitate, in timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, fără a detine permis de conducere ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei