„Purtăm cu noi Lumina pe care o transmitem mai departe”

1daciana branisteanu

Dimensiune font:

| 28-03-2023 05:11

 Dialog cu prof. univ. Daciana Brănișteanu, coordonatorul Clinicii de Dermatologie din cadrul Spitalului CFR, cadru didactic la UMF „Grigore T. Popa” Iași, fondatorul multor manifestări medicale de elită

Și-a dedicat viața frumosului și iubirii de oameni, cu încrederea că toți pașii îi sunt îndrumați de o forță divină în care crede fără putere de tăgadă. Este un medic de succes, un profesor remarcabil, un mentor și un profesionist desăvârșit, de numele căruia se leagă multe realizări. Dacă ar fi să amintim doar îndrumările oferite studenților în toți anii de carieră, lucrările semnate și publicate în ediții de prestigiu, apartenența la asociații și organizații medicale naționale și internaționale care, dincolo de proceduri, stabilesc planuri de terapie pentru bolnavi, și tot ar fi prea puțin pentru a crea un portret al medicului Daciana Brănișteanu, profesor universitar la UMF „Grigore T. Popa”, șeful Clinicii de Dermatologie din cadrul Spitalului CFR Iași și fondatorul Primăverii Dermatologice Ieșene, o manifestare națională cu participare internațională care de 12 ani reunește la Iași cei mai buni specialiști în domeniu din lume. Un CV fabulos, completat de un tablou al omului care a crezut în toate ideile avangardiste pe care le-a lansat în carieră. De această dată, ne-am dorit să stăm de vorbă cu femeia Daciana Brănișteanu, omul din spatele halatului alb în dreptul căruia sunt cuprinse toate aceste realizări.

- Am făcut deja o scurtă prezentare, în urma căreia vine și o întrebare oarecum anticipată - cine este Daciana Brănișteanu?

- (zâmbește lung și oarecum întrebător) Continuu să mă descopăr și sunt convinsă că până voi pleca într-o altă lume voi afla multe lucruri despre mine, voi fi conștientă de alte valențe. La maturitatea pe care o trăiesc plenar acum sunt mai aproape ca oricând de echilibru, care a venit la pachet cu anii în care am încercat să-l stabilesc în ceea ce privește viața personală și cea profesională. Nu aș putea vorbi doar despre Daciana Brănișteanu ca medic, profesor, key opinion leader, așa cum sunt cunoscută, luptătorul pentru mai bine în medicină și în învățământul superior medical.

- Îmi doream un astfel de răspuns pentru că astfel pot schimba registrul, intrând ușor-ușor în cel personal, unde tablourile se dezvăluie poate mai greu. Ce faceți atunci când nu sunteți medic?

- Sunt mereu o mare surpriză pentru cei din jurul meu, dar și o provocare. Sunt Scorpion, o zodie pe care multă lume o admiră. Cel puțin așa spun... Suntem percepuți drept persoane răzbătătoare, tăioase, severe – o atitudine bună, dar de care nu mereu sunt mândră, în ciuda aparențelor. Am văzut Scorpioni de toate felurile, este o zodie care lasă semne serioase asupra caracterului. Sunt amprente care pot fi modificate prin educație, dacă le conștientizezi, și prin credință, dar tot rămân. Mai cred că suntem persoane extrem de plăcute în anumite circumstanțe, pe care oamenii vor să le aibă în preajmă, dar uneori și greu de suportat... Când fac aceste afirmații mă gândesc la soțul meu (prof. univ. dr. Daniel Brănișteanu – n.r.), o persoană demnă de admirat care mă face să o iubesc și mai mult pentru că mi-a oferit echilibru. Eu sunt foarte temperamentală. Greu îmi găsesc un echilibru și atunci când iubesc, când sunt fericită, dar și când sunt mâhnită.

- Ați atins un punct sensibil pentru fiecare dintre noi, echilibrul. Stăpâniți poate o magie...

- Da, credința în Dumnezeu, am o legătură strânsă cu Divinitatea. Mi-am modelat caracterul încă din timpul facultății, iar în centrul vieții mele îl am mereu pe Dumnezeu. Biblia este înaintea oricărei alte cărți din viața mea, este cartea esențială a parcursului meu personal. Fie că sunt la un moment de răscruce sau la unul de mare fericire ori de tristețe, îmi amintesc că niciodată nu sunt singură. Dumnezeu a creat nu ființe perfecte, ci perfectibile, iar dacă îmi întorc ochii către El voi afla și ce pot schimba în viața mea ca să mă fiu bine în special cu mine.

- Îl aveți mereu alături, i-ați simțit ocrotirea.

- Da, a fost mereu acolo, dar am conștientizat acest lucru abia la vârsta de 26-27 de ani, când l-am lăsat să intre în viața mea. Divinitatea este mereu acolo și doar de noi depinde dacă îi permitem ajutorul sau mergem pe un drum greșit, împinși de orgolii, de viață, apoi ne plângem că ne este greu.

- Zugrăviți lumea în tablouri cu tușe blânde, pe care fiecare dintre noi le-am putea realiza dacă am fi atenți la sufletul nostru, la trăiri, la ceea ce facem pentru cei din jur. Vă place foarte mult frumosul. Cred că nici meseria (medic dermatolog – n.r.) nu a fost întâmplător aleasă.

- Universul pe care l-a creat Dumnezeu este minunat, de aici înclinația pentru frumos. Eu trăiesc cu deplina convingere că tot ce este lăsat de Divinitate este într-o armonie completă. Este doar Lumină și frumusețe. Umbrele care vin pun în valoare frumusețea, iar urâtul este absența esteticului așa cum cred că întunericul este absența Luminii. Nu Dumnezeu a creat urâtul și Întunericul, ci au apărut atunci când frumosul și Lumina au fost alungate din viața oamenilor și din Univers. Din această cauză, oamenii care îl poartă pe El în suflet găsesc ceva frumos în orice.

- Este minunat să putem trăi cu astfel de sentimente, dar nu mereu este ușor. Trăim într-o cultură toxică, lucru care se poate vedea cu ochiul liber, în care este tot mai greu să-ți păstrezi echilibrul. Dvs cum reușiți?

-  Eu am fost binecuvântată din toate punctele de vedere. Pe deoparte, bagajul pe care Dumnezeu l-a pus în mine este unul generos și sunt conștientă de aceste daruri. Nu o spun ca o laudă, ci ca o datorie. Sunt perfect încredințată de faptul că mult ai primit, mult trebuie să dai mai departe. Când am conștientizat cât de multe mi-a oferit soarta, am înțeles, cu bucurie ce mare datorie am. În acest Univers, a întoarce cuiva Lumina din sufletul tău este o bucurie. Nu este o obligație, nu este o oboseală, ci doar o plăcere. Secretul meu este unul simplu - sunt fericită atunci când muncesc! Îmi place absolut tot ce fac. Atunci când tratez un bolnav mă bucur pentru că îl pot ajuta și pleacă mai fericit din cabinetul meu. Eu cred în oamenii care vin lângă mine măcar și doar pentru o clipă de odihnă, care se bucură de prezența mea, de ceea ce fac. Noi suntem doar niște vase care purtăm Lumina pe care o transmitem mai departe. De multe ori sunt un canal, accept cu mare larghețe să curgă energia prin mine, este mare lucru să fii intermediar între Divinitate și cei din jur, să porți Lumina cu tine. Cel de Sus își vede de planul Lui, noi trebuie doar să-l urmăm. Nu noi suntem cei care facem oamenii fericiți sau mai buni, ci Dumnezeu. Noi suntem doar purtători ai Luminii. Acceptăm, învățăm... Eu am urmat un proces de învățătare.

- Unul ușor sau dureros?

- (zâmbește unor gânduri pierdute departe) Dureros atunci când nu am urmat planul divin, când nu am ascultat ce Mi-a spus. Este dureros atunci când consideri că tot ceea ce ți se întâmplă este nedrept. De fapt, ar trebui să te uiți atent, să înțelegi că este o lecție care trebuie să aducă o schimbare, să înveți ce ai de învățat și să mergi mai departe. Este important să acceptăm că în această lume suntem un mesager al binelui, nu doar un beneficiar. Îmi place frumosul în orice formă. Îmi place să cânt, am cântam mereu și cred că aș fi putut avea și o carieră în muzică. Am prezență scenică și aș fi putut fi o actriță foarte bună în sensul motivării celor din jur. Mi s-a oferit o scenă medicală de pe care pot să transmit informații de înalt nivel științific într-o formă plăcută și ușor de asimilat. De fapt, acestea sunt atuuri pe care trebuie să le aibă oricine își dorește a fi un speaker foarte bun, alături de integritate, care te face să fii un key opinion leader. Dar să știți că doar integritatea și probitatea profesională nu sunt suficiente fără generozitate. Oamenii te urmează dacă ai capacitatea de a te sacrifica pentru ei, dacă nu te pui pe tine înaintea nevoilor lor. Nu am realizat că sunt un lider pentru cei din jur decât mai târziu, când oamenii mi-au cerut ajutorul nu doar ca medic, ci și ca prieten, când au simțit că vor mai mult de la soarta lor. Am luptat ca să fiu un lider, poziție pe care nu o câștigi decât dacă faci dovada experienței profesionale, a integrității, a seriozității și când toate acestea sunt sigilate de dragostea și respectul celor din jur. Respect pe care nu îl poți primi dacă nu îl dăruiești, dacă nu te bucuri de lumina din ochii oamenilor și de căldura din inimile lor oferite drept recunoștință nu doar pentru că i-ai ajutat ca medic, ca profesor sau ca mentor, ci poate pentru că le-ai fost alături, măcar și pentru o secundă, ca Om.

Ca în fiecare an, dedicăm luna martie tuturor doamnelor și domnișoarelor cu rezultate deosebite în ceea ce fac. Tuturor le dorim să aibă o viață frumoasă, să își împlinească toate visele și să aducă mereu bucurie în jur.

 

A consemnat Maura ANGHEL

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Caz halucinant la Cluj-Napoca. Pacient cu accident vascular, transferat cu elicopterul la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici
05/05/2024 09:50

 Un pacient cu accident vascular a fost transferat cu elicopterul SMURD la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici. Practic, in tot Centrul Universitar Cluj nu s-a găsit o clinică unde să fie oper ...

Urșii își fac de cap la Slănic Moldova
05/05/2024 09:35

Un grup de turişti, din care făcea parte şi un britanic, s-a intalnit, vineri, cu patru urşi pe traseul ‘300 de scări’ din Slănic Moldova, a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău ...

Poveste de film tragic: O femeie din Vaslui a fost ucisă de o mașină fix în timp ce mergea la Înviere
05/05/2024 09:12

O femeie de 85 de ani a murit, in noaptea de sambătă spre duminică, pe un drum din judeţul Vaslui, după ce a fost lovită de un autoturism in timp ce se indrepta spre biserică, să asiste la slujba de Inv ...

„Școala modulară” de la Colegiul Pedagogic va fi realizată în patru luni!
05/05/2024 08:15

* primarul Mihai Chirica a semnat luni, 29 aprilie, contractul privind amenajarea platformei modulare in care urmează să-si desfăsoare activitatea elevii si cadrele didactice de la Colegiul Pedagogic „ ...

Parteneriate care salvează vieți sau cum să fii un catalizator pentru schimbare în comunitate
05/05/2024 07:30

9 ore. Atat a stat pe masa de operatie Ana, fiica Roxanei Ciuhulescu. Vorbim de o interventie chirurgicală pe coloană care i-a redat nu doar bucuria de a face din nou balet ori demnitatea de a merge pe strad ...

Încendiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, Neamț
05/05/2024 06:26

Un incendiu a izbucnit, in noaptea de sambătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu fla ...

Chinul lui Andrei, băiatul de 14 ani omorât de tată într-un sat din Vaslui. Pedeapsă minoră primită de criminal
05/05/2024 06:01

Un bărbat din Vaslui si-a rănit mortal fiul pe fondul consumului de alcool si al unor probleme psihice netratate. Băiatul era maltrat de tatăl său de ani de zile, care de multe ori il bătea fără motiv. ...

Continuă războiul surd, pentru Cheile Bicazului, între Secuime și Neamț. Alt proces pierdut de Harghita
05/05/2024 05:30

De ani de zile, autorităţile din Harghita incearcă, fără succes, să preia in administrare celebrul defileu, considerand că li se cuvine. Recent, au pierdut un nou proces, la fel ca multe altele. „Inal ...

Gheorghe Flutur: Foarte mulţi creştini cu zâmbetul pe buze au venit să primească Sfânta Lumină- Uitaţi-vă cum pleacă de la Suceava către Cernăuţi
05/05/2024 04:45

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a afirmat, sambătă seară, după ce Lumina Sfantă a ajuns la Suceava, că foarte mulţi creştini au venit să ia această lumină, iar de a ...

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extragerea cheagului
04/05/2024 21:47

Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sambătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extrage ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei