Batman: Arkham Asylum Review

Batman: Arkham Asylum Review

Dacă ignorăm goana după bani a publisherilor şi repercusiunile ei asupra designului, principala hibă pe care orice joc cu super-eroi o are e însăşi natura personajelor. Să fim serioşi, ce explicaţie savantă poţi găsi pentru ca Superman să poată fi înfrânt la un moment dat de nişte gigei cu lansatoare de rachete, fără să cazi în ridicol? Plus că în momentul în care intri într-un asemenea rol, orice frică pentru propria viaţă (virtuală) dispare din start, mai repede decât de obicei. Fiindcă e deja de la sine înţeles că vei ieşi învingător, că doar vorba aia, eşti Superman. Dacă nici el n-o scoate la capăt, atunci cine?

Poate că de aceea apreciez mai mult personaje precum Oliver Queen sau Bruce Wayne. Fiindcă ei sunt simpli oameni. E drept, oameni ce s-au antrenat ani de zile pentru a avea nişte calităţi fizice deosebite, dar care se bazează doar pe gadget-urile şi pe inteligenţa lor pentru a-şi învinge inamicii. Iar din acest punct de vedere, studiourile Rocksteady au avut la îndemână o mulţime de posibilităţi când s-au apucat să lucreze la Arkham Asylum (AA), atât pentru gameplay, cât şi pentru caracterizare. Nu trebuiau decât să facă alegerile corecte.

După cum reiese din titlu, acţiunea se desfăşoară pe insula Arkham (poate cea mai „pitorească” destinaţie pentru un turist venit să viziteze metropola Gotham) unde Batman tocmai îl înapoiază pe Joker. Numai că, de data asta ceva e în neregulă şi chiar şi Cavalerul Întunecat are dubii în privinţa adevăratelor intenţii ale adversarului său. S-a lăsat prins mult prea uşor şi, cu totul întâmplător, o mare parte din cei mai recenţi „asociaţi” ai Joker-ului au fost şi ei transferaţi temporar în azilul Arkham, din cauza unui incendiu în penitenciarul Blackgate. Iar de aici până la o revoltă a deţinuţilor nu mai e decât un pas.

Unul dintre lucrurile pe care AA le face foarte bine e să te arunce de la început direct în mijlocul acţiunii. Nici nu apuci bine să te aşezi confortabil în scaun, că te şi trezeşti atacat de mai mulţi adversari. O luptă simplă comparativ cu altele, dar care subliniază din start două aspecte importante: vei fi întotdeauna în inferioritate numerică, iar aici nu-i de joacă. Mai departe, îl vei vâna constant pe Joker, care cu toate că e cel puţin dus cu pluta, are propriile motive pentru care vrea să fie în Arkham şi nu oriunde altundeva.

O altă bilă albă poate fi trecută şi în dreptul faptului că, deşi AA face parte din categoria ‘uşor de învăţat, greu de stăpânit’, acest lucru nu e evident de la început. Să luăm lupta menţionată anterior, în care trebuie să foloseşti numai două butoane, unul pentru atac, unul pentru contracarări (mai târziu o să ai unul şi pentru năuciri).

Dacă vezi nişte fulgere deasupra unui inamic, înseamnă că e pe cale să te atace, deci e recomandat să apeşi al doilea buton când vrea să te pocnească. Simplu şi la obiect. Însă pe măsură ce îi umpli de pumni pe nefericiţii care s-au găsit să-ţi stea în cale, observi că odată cu fiecare lovitură reuşită se tot schimbă o cifră în stânga sus; x1,x2, x3, x4… hopa, m-a lovit unul dintre ei şi s-a resetat numărul. Hmm, deci cu cât lovesc în lanţ mai mulţi inamici fără să primesc una în moalele capului, cu atât o să crească acel multiplicator.

Acesta e principiul care stă la baza sistemului de luptă „Freeflow”, iar cu cât ai un multiplicator mai mare, cu atât o să obţii mai multe puncte de experienţă. Simplu, nu? Ai vrea tu, pentru că mai încolo o să întâlneşti deţinuţi cu bastoane electrice sau cuţite, care nu sunt la fel de bătuţi în cap precum alţi colegi de celulă. Asta în cazul în care nu te împuşcă direct. Aşa că „button mashing”-ul nu ţine decât până la un anumit punct. Dacă vrei să ajungi cu bine la final, mai ales pe dificultatea Hard (unde sus-numitele fulgere nu mai sunt prezente să te ajute), va trebui să fii atent la comportamentul inamicilor şi la animaţiile lor pentru a anticipa corect următorul atac.

Ete scârţ, dacă n-o să fiu atent ce-o să se întâmple? Mare şmecherie, primesc câteva lovituri şi trec mai departe. Da, numai că apar două probleme: una, minoră pentru unii, e că n-o să poţi debloca toate Realizările (Achievements) incluse de producători, printre care şi obţinerea unui combo de 40 de lovituri. A doua problemă, mult mai spinoasă din punctul meu de vedere, e că nu vei obţine numărul maxim de puncte de experienţă, ceea ce înseamnă că vei primi mai târziu acces la anumite îmbunătăţiri pentru gadget-uri. Pe acestea din urmă (Gelul Exploziv, Batclaw, Ultra Batclaw, Line Launcher-ul, dispozitivul pentru hacking) le primeşti în puncte fixe din joc, dar îmbunătăţirile trebuie să ţi le „cumperi”.

Deşi ideea în sine este bună, m-a deranjat un pic faptul că anumite upgrade-uri sunt puse mai mult ca să fie o listă mare din care să alegi. Nu de alta, dar nu pot să cred că la început Batman nu poate arunca decât un batarang, dar „învaţă” pe parcurs să folosească două şi în final trei în acelaşi timp. Sau descoperă subit că poate folosi acelaşi batarang şi în timpul combo-urilor. Nimic de zis, faptul că ai atâtea chestii de deblocat te încurajează să obţii un multiplicator cât mai mare şi îţi oferă un sentiment de avansare foarte satisfăcător, doar că unele opţiuni mi s-au părut un pic fanteziste.

În privinţa utilităţii însă nu am ce să reproşez, fiind toate îmbunătăţirile se pot dovedi folositoare la un moment dat şi îţi oferă numeroase posibilităţi, mai ales când vrei să elimini deţinuţii fără să te ştie nimeni. Da, uneori e mai simplu să îi iei la palme, dar când ai de-a face cu arme automate, se schimbă datele problemei. Nu eşti Superman, remember?