Battlefield 3 – RePlay Review

Battlefield 3 – RePlay Review

Pentru orice gamer care a avut de-a face cu FPS-urile ultimului deceniu, „Battlefield” duce cu gândul la hărţi vaste, cu mulţi jucători care au la dispoziţie o sumedenie de vehicule şi un arsenal atent modelat după perioada războiului abordat. Primul joc din serie  a fost lansat în perioada de vogă a shooter-elor ce aveau ca subiect al Doilea Război Mondial (2002) şi miza pe un multiplayer complex şi spaţii largi, în contrast cu abordarea mult mai arcade şi cinematografică a seriei Medal of Honor.

În timpuri mai recente, Battlefield a virat puternic spre elemente nespecifice pentru a-şi extinde clientela. Cum ar fi adăugarea unei poveşti în single-player odată cu lansarea lui Bad Company pe console în 2008, sau elemente narative tipice lui CoD (perspective multiple, motivul morţii seci a unora dintre protagonişti sau secvenţe quick-time în punctele culminante).

Multiplayer-ul însă a păstrat cam aceeaşi linie: multe vehicule, hărţi mari, împestriţate cu vegetaţie şi obstacole naturale, plus reintegrarea unui mod în cea mai recentă lansare pe care nu l-a mai văzut Battlefield de la 1942 (jocul, nu anul) încoace: Team Deathmatch. Iar priceperea celor de la DICE vizavi de ce înseamnă o experienţă online de calitate s-a îmbunătăţit notabil şi în prezent oferă un arsenal foarte larg în lupta împotriva plictiselii.

Single-player

Campania single-player are o poveste destul de similară cu cea a blockbuster-ului The Peacemaker, în care un dement fură focoase nucleare de la ruşi ca să pedepsească state occidentale pentru că sunt… occidentale. Motivul antagonistului este destul de ambiguu şi se face referire o singură dată la natura intenţiilor lui: un agent rus menţionează răzbunarea. Nu se specifică exact pentru ce anume. Trebuie doar să ştiţi că există.

Relatarea evenimentelor începe cu punctul culminant al poveştii şi descrie evadarea unuia dintre cei patru protagonişti din mijlocul unui interogatoriu cu cătuşe în care e acuzat de ceva extrem de grav, urmând ca succesiunea misiunilor să te poarte prin şirul de evenimente care explică cum s-a ajuns la arestarea acuzatului, sergentul Blackburne. Personajele sunt pe alocuri fade şi în orice caz nu la fel de memorabile precum cele din seria CoD, iar povestea împrumută multe elemente din multe surse dar în cele din urmă se dovedeşte a fi o pastişă prea lipsită de sare şi piper ca să dea pe spate.

Vizual însă, deşi nu e nici pe departe la fel de dens sau de supradozat cu scene de acţiune precum Modern Warfare 3, există momente în care campania lui B3 vă va încânta privirile: paraşutări printre straturi realiste de nori, cutremure care întrerup lupte stradale sau strecurări prin ruine, pe sub patrule care te caută promiţând ajutoare de război. Efectele de lumină şi umezeală ajută mult imersiunea, însă level design-ul foarte liniar şi restrictiv seamănă un pic prea mult cu seria CoD pentru propriul bine. E adevărat, ai mai mult spaţiu de flancat şi zonele deschise sunt ceva mai dese decât  cele din seria produsă de Infinity Ward, dar ruta e prestabilită şi din când în când ai senzaţia unui şoarece ghidat printr-un labirint claustrofobic.

Oricum, campania e destul de scurtă şi în ciuda coridoarelor înguste, repetitivităţii obiectivelor şi AI-ului jalnic al aliaţilor şi adversarilor, nu apuci să te plictiseşti. Misiunile nu sunt lipsite de scene în care jucătorul e introdus în vehicule sau interfeţe de bombardare aeriană, iar sound design-ul conferă o atmosferă destul de realistă când vine vorba de comunicare militară. Pe de altă parte, relaţiile dintre personaje şi schimburile de replici colocviale sunt destul de sterile şi unidimensionale.

Muzica e folosită puţin şi doar pentru a puncta momente de maximă tensiune, dar există o instanţă când mi-a adus aminte parcă de un film de Michael Mann: în misiunea nocturnă, în care trebuie să acoperi strecurarea unor camarazi printr-un oraş patrulat de PLR, ies în evidenţă câteva momente în care o orchestră de sintetizatoare ilustrează magistral singurătatea şi concentrarea tensionată a unui asasin trecut de ora de culcare. Pe alocuri, existe scene în care aranjarea narativă te convinge că eşti în pielea unui puşcaş marin prin Johnny Cash-ul din surdină, dar per-total, muzica e acolo ca să susţină momente din Battlefield 3, nu să-i ofere o coloană sonoră continuă. Pentru asta avem ploaia de gloanţe, grenade şi rachete.

Variaţia în arme acoperă cam toate jucăriile din multiplayer şi, mai ales pe Hard, încurajează jucătorul să facă uz de gadget-uri pentru a trece de anumite zone fără să fie ciuruit – fie că e vorba de luneta cu nightvision şi amortizor într-o misiune nocturnă sau minele antipersonal atunci când trebuie să apere o poziţie într-un mall.

Cooperativ & Multiplayer

Battlefield 3 are o componentă de misiuni cooperative, asemănătoare cu formatul analog din Modern Warfare  3. Există misiuni de tip survival (sau „horde mode”), pilotarea unui elicopter, strecurare, tir cu luneta şi asalt. Şase, în total, cu fundaluri inspirate din single-player. Numărul maxim de jucători pentru co-op e 4, dar în cele din urmă nu oferă mai mult de trei ore de joc în plus, iar conţinutul nu e strălucitor în privinţa rejucabilităţii.

Mult mai vast şi bogat în opţiuni este multiplayer-ul competitiv. În stil Bad Company, avem patru clase din care să alegem: Assault, Support, Engineer şi Recon, o distribuţie între cele două echipe tradiţionale (ruşi sau americani), iar punctele de experienţă obţinute cu fiecare dintre ele individual deblochează arme, accesorii şi echipament nou. În alte departamente, cum ar fi distrugerea mediului, Battlefield 3 pare că s-a domolit de la BC2, fiindcă deşi vor exista urme ale sutelor de obuze lansate în fiecare meci, meciurile nu se mai sfârşesc cu hărţi care să arate precum partea întunecată a Lunii.

Înţelegerea şi aprecierea lui Battlefield 3 ia mult mai mult timp decât iniţierea în arcade-ul mult mai concentrat al lui MW3 şi depinde de mult mai mulţi factori. Un meci public, haotic, cu necunoscuţi îşi va lăsa mult mai adânc amprenta în shooter-ul celor de la EA şi e nevoie de o abordare tactică, în acelaşi format împărţit pe squad-uri de câte 4 oameni din Bad Company.