BattleForge – RePlay Review

BattleForge – RePlay Review

Chiar dacă Magic nu prelua de la D&D elementul de „actorie”, prin care jucătorul se identifica din toate punctele de vedere cu personajul său, noul joc de cărţi îşi asuma o parte serioasă din coerenţa lumii fantasy. Cum s-ar traduce această tendinţă în natura umană? Magic: The Gathering este casa celor cu “trac de scenă” care preferă să acumuleze interior explozia de viaţă a universurilor pe care şi le imaginează, savurând în acelaşi timp şi latura strategică oferită de un joc „clasic” de cărţi, unde trebuie să fii tot timpul cu un pas înaintea adversarului.

Dacă adăugăm la asta şi existenţa unor cărţi rare sau foarte rare ce pot întoarce soarta unei lupte la momentul oportun şi numeroasele seturi lansate periodic de către producători pentru a introduce noi posibilităţi strategice, e uşor de înţeles cum de un joc de cărţi colecţionabile a devenit de-a lungul anilor un fenomen social.

Fără imaginaţie

Acest model este însă aproape imposibil de imitat în Battleforge. O analogie ar fi că dacă îi oferi unui copilul jucăriile potrivite, îţi va face cu plăcere din nisip cel mai frumos castel cu putinţă. Construieşte tu însă castelul şi vei vedea cum este distrus fără remuşcări dacă edificiul respectiv nu e pe placul piciului.

Putem înţelege astfel ce risc şi-au asumat cei de la EA Phenomic în momentul în care au ales să îmbine două genuri, să creeze un univers fantasy şi să nu lase jucătorilor posibilitatea de a-l contura după propriile dorinţe. Singurul mod în care Battleforge putea fi un joc bun era să ofere totul la superlativ, să fie în mod incontestabil cel mai frumos castel. Dar, aşa cum ştim, perfecţiunea este greu de atins.

Nucleul pachetului de cărţi specific Magic: The Gathering a fost simplificat pentru a permite doar invocarea unităţilor şi a clădirilor. La rândul lor, cărţile cu regiuni pentru resurse au fost lăsate pe margine, în favoarea unor puncte fixe pe hartă ce oferă fie energie, fie posibilitatea de a construi sfere (orbs) care stochează puterea elementelor.

Pe aceeaşi idee a mecanismelor imediat accesibile, chiar şi numărul elementelor care împuternicesc cărţile a fost redus de la cinci la patru, acum având la dispoziţie doar Foc, Gheaţă, Natură şi Umbră. Şi cum acţiunea nu se mai desfăşoară pe ture, abilitățile creaturilor nu mai sunt invocate odată cu cartea jucată; cele pasive sunt permanente, în timp ce abilităţile active sunt folosite prin apăsarea unui buton.

De asemenea, spre deosebire de Magic: The Gathering, unde cărţile sunt de unică folosinţă, în Battleforge o carte poate fi utilizată de câte ori doriţi, fiind introdusă în schimb o perioadă de inactivitate (cooldown) între folosiri pentru a compensa acest avantaj.

Timpul de aşteptare poate fi redus prin obţinerea unei cărţi duplicat, astfel încât să puteţi folosi cartea de mai multe ori înainte de a fi blocată temporar. Însă nu doar timpul de aşteptare poate fi minimizat, ci şi atributele de bază ale cărţilor pot fi îmbunătăţite prin intermediul aşa-numitelor Boosters. Acestea vor fi şi motivaţia principală pentru a parcurge scenariile, a căror răsplată va fi împărţită între jucătorii participanţi fie în mod aleator, fie pe principiul Need or Greed.

Tenta comercială

Să presupunem însă că nu sunteţi mulţumiţi să vă limitaţi la cele 20 de cărţi cu clădiri şi unităţi pe care le-aţi primit la cumpărarea jocului. Ce e de făcut? Păi, trebuie să căutaţi iar cardul de credit, fiindcă va trebui să scoateţi alţi bani din buzunar.

E nevoie de aproximativ 1000 de puncte Battleforge pentru a completa armata unei anumite facţiuni, asta fără să punem la socoteală cărţile de tip Booster cumpărate din nerăbdarea de a juca de n ori aceleaşi misiuni pentru a primi cartea dorită. Punctele pot fi obţinute fie de pe site-ul EA (10 dolari = 1000 pcte, 20 dolari = 2250 pcte), fie prin vânzarea cărţilor proprii.

Numărul total de cărţi se ridică la peste 200, aşa că dacă vreţi să le aveţi pe toate, investiţia în personalitatea voastră digitală va fi substanţială. O altă posibilitate ar fi să participaţi la meciurile PvP care oferă recompense unice câştigătorului, cum ar fi cărţi rare ce valorează foarte mult pe tarabele digitale.

Din păcate, jocul nu face deosebirea între cei cu anumite cărţi valoroase în arsenal şi novicii care au doar setul de bază. Singurul criteriu de departajare este nivelul pachetului (maxim 80) care se calculează pe baza numărului de cărţi booster aplicate peste cele de bază. Astfel, cei care au băgat mai mulţi bani în marketplace îşi vor asigura lejer un loc bun în clasamentele oficiale.

În căutarea timpului pierdut

Desigur, jucătorul de rând, cu mai puţină ambiţie şi mai puţini bani, îşi va spune că în loc să se facă mic într-un colţ şi să plângă fiindcă viaţa e nedreaptă, e mult mai reconfortant să se refugieze în coerenţa universului înfăţişat.

Cei care au intrat în contact cu Magic: The Gathering ştiu că această lume nu are doar personajele sale unice, ci şi o întreagă epopee între seturile lansate de-a lungul anilor. Frânturi de naraţiune se găsesc sub formă de citate pe cărţile de joc, iar istoria completă poate fi citită de entuziaşti în romane publicate special pentru ei.

EA nu putea să rămână mai prejos, dar cum identitatea universului MTG este deja bine conturată, designerii de la Phenomic au creat pentru Battleforge o lume nouă la fel de fantasy, dar bazată pe alte principii ale ordinii şi haosului.

Rezultatul e că acum jucătorii nu mai sunt Planewalkers (cei care pot călători între planurile existenţei), ci sunt supranumiţi SkyLords. Aceştia sunt la origine oameni care au fost răsplătiţi de zei prin imortalitate şi cu puterea creaţiei după ce i-au ajutat în lupta împotriva Titanilor, giganţi pe care i-au închis în centrul Pământului (a se vedea influenţa Legendelor Olimpului). Motiv pentru care Titanii au păstrat o ură la fel de legendară pentru rasa oamenilor.

Odată cu trecerea secolelor însă, zeii sunt afectaţi de un blestem şi îşi abandonează supuşii în căutarea vindecării. Astfel, Lorzii rămân să vegheze asupra oamenilor, dar Soarele începe şi el să moară, atins parcă de blestemul celest. Sub influenţa întunericului, lumea se corupe, dând naştere Twilight-ului – creaturi blestemate, simple umbre ale fostei lor existenţe.

În faţa unor asemenea evenimente, singura şansă a oamenilor e să se refugieze sub pământ, unde ajung să ceară mila Titanilor. Aceştia acceptă să le făurească un nou soare, dar până la urmă, ura lor nestinsă pentru cei care i-au întemniţat duce la un nou război, în care omenirea pare pierdută fără protecţia zeilor. Ca SkyLord, jucătorul va avea datoria să sprijine forţele oamenilor împotriva Titanilor şi apoi împotriva Twilight-ului, devenit cea mai mare primejdie.

Povestea, spusă într-o coajă de nucă, este mai incitantă decât evenimentele de care avem parte cu adevărat în joc. Filele ei sunt menţionate doar într-o carte care ne poate fi citită de o voce plictisită, iar misiunile reprezintă doar episoadele nucleu ale acestor povestiri. Dacă jucătorul nu citeşte naraţiunea înainte de a se arunca în mijlocul acţiunii, nu va înţelege o iotă din mişcarea de forţe de pe monitor şi va rămâne doar cu cele trei cuvinte scrise în ecranul de încărcare.

De exemplu, după primele cinci misiuni am înţeles că am ajutat un nene să se lupte cu regele Titanilor şi că am protejat un SkyLord în timp ce încerca să completeze un ritual asupra Sufletului Copacilor (Soultree). Dar motivele pentru aceste acţiuni, intrigile complexe din fundal, aspiraţiile încă umane ale celorlalţi Lorzi, trădarea şi speranţa mi-au rămas ascunse. Este păcat că firul epic nu are parte de o expunere pe cinste, fiindcă schimbările de situaţie şi forţa faptelor prezentate au un potenţial de saga.