Cea mai valoroasă companie din România. Cine a detronat OMV Petrom de pe primul loc
Dimensiune font:
S-a schimbat liderul în topul celor mai valoroase companii din România. Hidroelectrica devine pentru prima dată cea mai valoroasă companie din România, devansând OMV Petrom.
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a fost evaluat anul acesta la 2,9 miliarde de euro (13,1 mld. lei), în creştere cu 16% faţă de 2015. Cu acest rezultat, compania de stat, care în iunie anul acesta a ieşit din insolvenţă, a devenit pentru prima dată cea mai valoroasă companie din România.
Topul din acest an mai vine cu o premieră: pentru prima dată nicio companie locală nu mai reuşeşte să atingă pragul de evaluare de 3 mld. euro.
Podiumul este completat de OMV Petrom şi Orange, prima evaluată la 2,84 mld. euro potrivit capitalizării sale bursiere, în scădere cu 31% faţă de anul trecut, în timp ce Orange a fost evaluată la 2,35 mld. euro, un minus de 2%.
Cele mai valoroase 100 de companii din România au fost evaluate în acest an la 60,5 mld. euro, în creştere cu 5%
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau