Cei mai de temut proxeneţi ieşeni, la un pas de a pierde tot

1proxeneti

Dimensiune font:

| 05-12-2022 23:58

 * iniţial, li se confiscasere doar telefoanele, bijuteriile, trei autoturisme, precum şi aproape un milion de lire sterline * acum au rămas şi fără apartamente * au încercat, în zadar, schimbarea încadrării juridice * urmează sentinţa definitivă


Despre Iulian Focşa (zis Pălămidă), Diana Florina Iftime, prietena acestuia şi Mihai Andrei Păduraru (zis Gonzo), de departe cei mai prolifici proxeneţi ieşeni, am mai scris în urmă cu ceva timp. În patru ani de activitate (2013-2017), trioul a făcut o avere însemnă pe spatele a doar patru femei, una dintre ele fiind chiar soţia lui Focşa, Roxana.

Pălămidă şi Gonzo au racolat fetele prin extrem de uzitata metodă „lover-boy”, în timp ce Diana s-a ocupat de „şcolarizarea” lor. Roxana n-a avut nevoie de lecţii. Când Diana a considerat că prostituatele sunt suficient de bine pregătite, acestea au fost trimise la produs în Londra, fiind cazate în locuinţe închiriate. Bărbaţii au rezolvat cu actele necesare ieşirii din ţară, în timp ce Diana a trecut pe contabilitate. În plus, atunci când prostituatele rămâneau însărcinate accidental, Diana se preocupa de identificarea unităţilor medicale din Londra şi programarea fetelor pentru întreruperi de sarcină. Profita de faptul că era femeie, nu stârnea nici un fel de suspiciuni şi se deplasa personal cu gravidele la unităţile medicale.

Afacerea a demarat spectaculos, fetele ajungând să producă în jur de 1.00 lire pe zi. Fiecare. Ca să nu dea de bănuit autorităţilor române şi să camufleze provenineţa banilor, proxeneţii au deschis o casă de amanet.

După doi ani de activitate în Marea Britanie, trioul şi-a mutat afacerea în Germania, Austria şi ulterior în Elveţia. Tot mai prudenţi, Pălămidă & Co şi-au înfiinţat firme-paravan, precum o societate de curăţenie, una ce derula activităţi de intermediere vânzări autoturisme şi două spălătorii auto.

Meticuloasă, Diana ţinea un registru în care trecea programările pentru clienţi, datele de contact ale acestora, precum şi preferinţele lor sexuale. Fetelor nu le era permis sa iasă singure pe afară, nici măcar la cumpăraturi, fiind mereu însoţite de unul din cei trei.

Proxeneţii s-au dovedit foarte prevăzători, dar luxul în care trăiau a atras atenţia procurorilor DIICOT, care au început filajul şi interceptările telefonice. La sfârşitul lui septembrie 2017, investigatorii au demarat o amplă acţiune, care s-a lăsat cu mai multe perchiziţii, confiscându-se laptopuri, telefoane şi diverse acte ce ar fi putut ajunge probe în instanţă.

Ani grei de închisoare, dar încă n-au ajuns după gratii. Tot soiul de contestaţii

Niciunul din cei trei n-au recunoscut acuzaţiile, găsind tot felul de alibiuri. Pălămidă chiar a sfidat. În cursul activităţii de percheziţie informatică, prevalându-se de faptul că doar el cunoştea modelul de deblocare, precum şi codul pin de acces în propriul telefon mobil, a refuzat să furnizeze organului de anchetă acestea, motivând că le-a uitat.

Procurorii n-au abandonat, au trimis rechizitoriul în instanţă la sfârşitul lui 2017. A urmat un proces îndelungat, fiind nevoie tot felul de expertize, de analiza fluxurilor financiare, de audierea a zeci de martori, unii prin ordin european de anchetă. În toţi aceşti ani, Diana, Pălămidă şi Gonzo au sperat că vor scăpa. Din nefericire, mărţişorul primit alaltăieri, a fost unul cumplit pentru ei. Plămadă, 14 ani închisoare. Gonzo, zece ani şi opt luni, iar Diana a scăpat doar cu cinci ani. Li s-au confiscat telefoanele, bijuteriile, trei autoturisme, precum şi aproape un milion de lire sterline. Prin sentinţa iniţială, apartamentele au rămas sub sechestru penal.

Au urmat tot soiul de contestaţii, inculpaţii folosind toate căile pentru a lungi judecarea apelului lor. De exemplu, Pălămidă nu şi-a recunoscut niciodată vinovăţia şi nici nu s-a împăcat cu ideea de a sta atâta vreme în spatele gratiilor. Ca atare, imediat după condamnare, a făcut apel, solicitând sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare cu privire la interpretarea unor norme din dreptul U.E. care ar avea legătură cu una dintre soluţiile pronunţate de prima instanţă. Mai precis, el a socotit abuzivă incriminarea faptei de a obţine foloase patrimoniale de pe urma prestaţiilor soţiei sale.

Nici cu schimbarea încadrării juridice n-a mers

A depus la dosar declaraţia ei, cum că a practicat de bună voie şi legal prostituţia, că activitatea a fost înregistrată la organele competente din Germania, că Roxana a plătit impozite şi taxe pentru sumele câştigate, că a avut carte de muncă şi carnet galben de liberă practică. Iar ei, fiind căsătoriţi, e vorba de venituri comune, nicidecum de proxenetism. A ajutat-o să se angajeze în cluburi unde se practică legal prostituţia. Iar prin sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Pălămidă spera să primească o confirmare a susţinerilor sale.

Încă o dată, ghinion. Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au concluzionat că solicitarea de sesizare a CJUE pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare „nu este pertinentă cauzei şi, prin urmare, nici nu ar putea fi necesară pentru soluţionarea fondului cauzei în apel”. Respingere. 

Deşi pedepsele stabilite de prima instanţă au fost drastice, niciunul dintre inculpaţi n-a ajuns încă în penitenciar. Au folosit toate căile de atac posibile, ultina lor găselniţă fiind solicitarea de schimbare a încadrării juridice.

Proxeneţii au susţinut că în niciuna din probele administrate nu se dovedeşte că ar fi traficat minore, că pot fi acuzaţi doar de proxenetism şi că mai mult au ajutat fetele, n-a fost vorba de nicio constrângere, ele se prostituau şi înainte de a intra sub oblăduirea grupului.

Curtea de Apel Iaşi le-a respins şi acest demers. „Pentru existenţa infracţiunii de grup infracţional organizat nu este necesar ca scopul pentru care acesta a fost constituit să fie şi atins, ci este suficient ca acest scop să fi fost urmărit, dorit de cei care au constituit grupul”, au motivat magistraţii decizia luată. Proxeneţii au rămas şi fără apartamente, iar spectrul puşcăriei e tot mai aproape. Urmează pronunţarea în legătură cu apelul lor, încadrările juridice rămânând cele iniţiale. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
SUA au aprovizionat Ucraina cu rachete cu rază lungă de acțiune, în secret
26/04/2024 10:39

Statele Unite furnizează in secret Ucrainei, de cateva săptămani, rachete de croazieră cu rază lungă de actiune, pe care Kievul le-a folosit deja de două ori pentru a lovi tinte rusesti in spatele liniil ...

Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăuziei, a fost trimisă în judecată
26/04/2024 10:07

Procuratura Anticorupţie din Republica Moldova a anunţat miercuri că a finalizat urmărirea penală şi a trimis-o in judecată pe Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăuziei. Ea este acuzată că ar fi acce ...

Un asistent al eurodeputatului de extremă dreapta Maximilian Krah a fost plasat în arest pentru spionaj în favoarea Chinei
24/04/2024 12:29

Un asistent al eurodeputatului de extremă dreapta Maximilian Krah a fost plasat in arest pentru spionaj in favoarea Chinei, a anunţat miercuri Biroul procurorului public federal de la Karlsruhe (Parchetul ger ...

CEDO condamnă România pentru revenirea asupra unor sentințe istorice legate de Holocaust
24/04/2024 07:42

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Romania pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, in urma rejudecării şi achitării in anii 1990 a do ...

Se schimbă legea pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin: Anunțul făcut de MAI
23/04/2024 20:12

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anuntat implementarea unei noi legi pentru a reglementa situatia romanilor care nu locuiesc la adresa mentionată in buletin. Această lege aduce schimbări se ...

Începe procesul lui Donald Trump cu actrița porno Stormy Daniels: Va fi cel mai senzațional din istorie
22/04/2024 12:17

Procesul istoric de la New York al lui Donald Trump - primul fost preşedinte SUA judecat penal - intră de luni in făgaşul propriu-zis, după ce săptămana trecută au fost aleşi juraţii care vor trebui s ...

Angajați de la căile ferate, prinși beți la serviciu. Un paznic de barieră avea o alcoolemie de 1,39 mg/l
21/04/2024 12:25

 În primele trei luni ale anului 2024, politistii de la transporturi au depistat 10 cazuri in care angajati de la căile ferate cu atributii in siguranta circulatiei feroviare erau sub influenta bău ...

BREAKING - SUA aprobă 61 de miliarde de dolari către Ucraina: vor primi și activele înghetațe ale Rusiei
20/04/2024 21:26

Camera Reprezentantilor din SUA a aprobat un proiect de lege care permite transferul activelor rusesti inghetate către Ucraina. După luni de negocieri, Ucraina ar putea primi aproape 60,8 miliarde de dolari i ...

Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene
19/04/2024 15:41

Un strănepot indepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă din Franta, a anunţat el vineri intr-un comunicat de presă pentru AFP, preluată de Agerpr ...

Lovitură de Teatru de Ziua Z: Macron îl invită pe Putin în Franța
17/04/2024 10:50

Rusia va fi invitată să participe la ceremoniile dedicate celei de-a 80-a aniversări a Debarcării Aliatilor in Normandia din 6 iunie 1944. O invitatie oficială urmează să fie transmisă curand prin amba ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei