Civilization V Review

Civilization V Review

Jocul de faţă a ajuns la mine pentru că m-am plimbat de-a lungul tuturor civilizaţiilor apărute pe parcursul anilor. Dar mai ales pentru că toată lumea a fugit de el ca dracu’ de tămâie. Iar dupa sute de ture de strategie, la început plictisitoare, la mijloc extrem de pline şi la final incredibil de satisfăcătoare, îi invit înapoi pe toţi cei care au şters-o pe uşa din dos. Civilization V este unul dintre cele mai prietenoase jocuri din serie şi oferă exact cât trebuie atât pentru începători, cât şi pentru veterani.

Într-un fel, putem considera Civilization o abordare Total War care a fumat etnobotanice. Dacă TW ţine de realism până în vârful ultimei suliţe sau muschete, Civ întoarce totul pe dos. Napoleon se întâlneşte cu Oda Nobunaga în 3460 Î.Hr, Ecaterina a Rusiei dă nas în nas cu Hiawata şi discută despre cel mai tare ornament de pene; Darius I al Persiei protejează Singapore şi Copenhaga, aflate în mod bizar pe acelaşi continent, cot la cot, pândind lacomi următoarea etapă de dezvoltare pentru a pune gheara pe o mină. Iar exemplele pot continua, pentru că Civilization nu dă doi bani pe acurateţea istorică, ci doar o foloseşte ca pretext pentru a oferi libertate totală jucătorilor în a duce pe culmile gloriei una dintre cele 18 naţiuni (sau 19, în versiunea Steam).

Banzaaaaaaai!!!!

Cum nu există vreun fir narativ sau o poveste, jucătorul nu are decât să pornească în aventura colonizatoare fie pe setări aleatorii, fie personalizându-şi în amănunt alegerile. În al doilea caz sunt disponibile extrem de multe opţiuni, pe toate gusturile şi preferinţele: numărul de naţiuni, de oraşe-stat (nou-introduse), tipurile de victorii, mărimea hărţii şi încă o lungă listă de variabile care să uşureze sau nu gameplay-ul (frecvenţa apariţiei barbarilor sau lipsa lor totală, număr limită de ture, bogăţia de resurse etc).

Drumul japonezilor mei, conduşi de Oda Nobunaga, a început într-o eră demult pierdută, cu un biet Kyoto singurel în mijlocul unui vast continent. Prima noutate de remarcat este transformarea pătratelor care împart harta în hexagoane, element care vine în întâmpinarea noii abordări a luptelor şi tacticii. Fiecare naţiune începe cu un singur oraş şi, pe măsură ce turele trec, urbea creşte şi adaugă noi cetăţeni, ceea ce determină şi creşterea teritoriului deţinut.

Aproape orice hexagon de teren poate fi îmbunătăţit cu tot felul de construcţii, atât pe uscat, cât şi pe apă. Odată creaţi muncitorii aferenţi, ei vor porni să construiască ferme, mine, drumuri, din ce în ce mai avansate pe măsură ce sunt descoperite diverse tehnologii şi treci într-o nouă eră. De asemenea, oraşele construiesc şi ele diverse clădiri şi monumente deosebite, minuni care oferă anumite avantaje.

În orice moment, în funcţie de tactica aleasă şi de opţiunile setate la început, poţi crea colonişti care să tot înfiinţeeze oraşe noi şi să extinzi astfel dominaţia teritorială. Atenţie însă, o dezvoltare prea rapidă poate fi dăunătoare, pentru că multe depind de fericirea oamenilor din oraşele respective. Deşi doar o entitate numerică, supărarea lor va duce la o incredibilă ineficienţă: armatele nu mai fac damage, iar numărul de ture pentru o construcţie tinde spre infinit.

Desigur, toate aceste elemente, cu joc pe ture, cu muncitori de pus la treabă, cu management de construcţii, de tehnologie, cu diplomaţie şi comerţ pot părea la prima vedere mult prea complexe. Şi chiar sunt, doar că cei de la Firaxis au în spate o uriaşă experienţă, ceea ce i-a ajutat să ascundă foarte bine cifrele, Civilization V având dintre cele mai prietenoase şi simple interfeţe pe care le-am văzut într-un joc pe ture. Dacă ai trecut prin Heroes of Might and Magic, Total War sau Disciples, stii ce vreau să zic cu o interfaţă aglomerată, plină de butoane, butonaşe şi butonele cu icon-uri care făceau tot felul de chestii misterioase şi acopereau cel puţin jumătate de ecran.

Aproape orice buton din interfaţă poate fi ascuns şi există şi o perpectivă strategică, bidimensională, pentru a putea analiza totul tactic. În mod normal, doar harta strategică este vizibilă în dreapta jos, iar restul opţiunilor sunt frumos ascunse în butoane drop down: cercetare, armată, diplomaţie, construcţiile din oraşe etc. Astfel, ai la dispoziţie un ecran cât e rezoluţia ta de mare şi nu pierzi niciodată perspectiva de ansamblu.

Strategie nouă

Spre deosebire de jocurile anterioare, Civilization V nu mai permite stacking-ul armatei, adică nu vor mai exista mase uriaşe de soldaţi unele peste altele, cu lupte interminabile, cunoscute drept Stacks of Doom. Fiecare unitate ocupă acum hexagonul ei, cu excepţia muncitorilor care îşi pot vedea de ale lor şi într-o bucăţică cu trupe pe ea. Această abordare unică pentru serie schimbă foarte mult mecanica luptelor, în combinaţie cu regulile piatră-foarfece-hârtie. Mai mult, unităţile ranged chiar luptă de la distanţă, iar într-un joc avansat, artileria este esenţială pentru cucerirea rapidă şi fără prea multe pierderi a unui oraş serios fortificat.

Probabil spre marea dezamăgire a veteranilor, unele elemente au fost scoase cu totul, cum ar fi spionajul sau comerţul cu tehnologii; au dispărut elemente precum sănătatea şi poluarea, la fel şi guvernările sau religia. Toate acestea au fost reorganizate, grupate şi modificate, rezultând o sintetizare mai mare şi, pentru veterani, mult mai puţin control efectiv. Pentru începători însă, eliminarea micromanagementului exagerat e binevenită, fiecare urmând să avanseze în „măruntaile” jocului şi în detaliile de fineţe doar dacă are timp şi chef.

Pe de altă parte, au revenit sfetnicii, un fel de tutorial care poate fi consultat oricând pentru indicaţii preţioase despre direcţia corectă de dezvoltare. Asta nu înseamnă că uriaşa Civilopedie a dispărut, din contră, ea a fost disponibilă sub forma unui .pdf de peste 300 de pagini chiar înainte de apariţia jocului, pentru ca fanii să poată fi deja familiarizaţi cu toate noutăţile.

Punctele culturale se cheltuiesc pe noile politici, structurate în diverse ramuri adesea opuse (şi care, evident, nu pot funcţiona simultan), o cumulare plină de beneficii a fostelor guvernări. Fiecare politică oferă diverse bonusuri şi, odată completate 5 ramuri, se deschide accesul la Utopia Project, condiţia necesară pentru o victorie culturală. Din păcate, AI-ul agresiv nu îţi va da foarte des o astfel de ocazie, mai ales dacă sunt selectate toate posibilităţile de a câştiga. Cel mai des se poate obţine o victorie armată sau la puncte, odată ajuns în anul 2050, considerat limita superioară ca număr de ture.