Command & Conquer 3: Kane's Wrath

Command & Conquer 3: Kane's Wrath

La nervi nu e bine sa dezgropi mortii…

 

Cateodata, la ore tarzii si neortodoxe din noapte, stau si ma gandesc melalcoolizata ce jocuri mi-au tinut loc de Barbie in copilarie si cum mi-au afectat ele personalitatea deviata. Dand insa introspectia emo la o parte, seria Command&Conquer nu avea cum sa treaca neobservata pe langa manutele mele de „copchila jucacioasa". Şi nu glumesc cand spun ca  tocmai aceste titluri de confruntari futuriste, aparent inofensive, cu grafica grasuna si inalt abstractizata au condus la mai sus amintita personalitate deviata. Caci, nu stiu cum se face, dar cam toate personajele cheie din seria C&C au probleme cu anger managementul. Asa se face ca unii se razbuna (vezi Yuri din Red Alert), altii se  enerveaza (Kane, o da, Kane) si in final visteria Electronic Arts se umple mai repede decat se raspandeste tiberiumul pe Pamantul post-apocaliptic. Se pare ca si prin expansion-ul la C&C 3, EA reuseste sa fraiereasca gamerii din lumea intreaga, demonstrand ca franciza C&C este o vaca la fel de buna de muls ca si omuletii verzi, sau mai bine zis cu romb verde deasupra capului, din The Sims.

 

Nervi noi?! (partea cu spoilere)

 

Initial, inarmata involuntar cu entuziasmul si rabdarea ce vin cu orice joc nou instalat pe hard, mi-am zis sa las scepticismul in sant si sa ma pun pe treaba. Am scos C&C 3 de la naftalina si am instalat expansion-ul. Am rejucat chiar si o parte din campania originala, ca sa fiu sigura ca neuronii imi sunt pe lungimea corecta de unda. Problema este ca, oriunde te-a lasat campania C&C 3 (fie ca l-ai distrus pe Kain cu tunul Ion in campania GDI, te-ai infiltrat in turnul de origine extraterestra in campania NOD sau ai jurat sa distrugi omenirea cu dulapul *erm* adica Scrin-ul), in Kane’s Wrath nu se mai leaga nimic. De fapt, Kane se incapataneaza sa fie mai ceva ca zombie-ii mitraliati din filmele de groaza si sa apara iar si iar dupa explozii ionice si scheme politice certificate, intr-un format upgradat – de data aceasta acompaniat de accesorii metalice pe fata. Mai ciudat, asta se intampla chiar si in conditiile in care el nu moare in campania Nod originala. Am ridicat nedumerita din umeri si, fiindca ma simteam saturata de discursurile lui pline de fervoare, am dat putin cu fast-forward inspre prima misiune, unde am avut sansa sa distrug roboti mecanizati care imi aminteau vag de Tiberian Sun. Dupa ce am citit si cateva mostre de intelligence, s-a facut in capul meu putina lumina.

Kane’s Wrath nu continua direct intamplarile din Tiberium Wars, ci isi propune mai degraba sa rotunjeasca storyline-ul de la al Doilea Razboi al Tiberiumului incoace. Aceasta insa, din pacate, doar din perspectiva Nod, fapt care face din Kane’s Wrath primul titlu al seriei ce se concentreaza exclusiv pe o singura factiune. Intrerupem articolul pentru un scurt anunt publicitar, cu multe spoilere. Vreti sa stiti ce s-a intamplat cu Kane dupa evenimentele din C&C: Firestorm? Urmariti indeaproape actul intai, in care Kane, din ascunzatoarea sa subterana, incearca sa reuneasca fratia Nod, folosindu-se de personalitatea publica a fratelui Marcion, conducatorul rebel al celei mai mari factiuni ramase. Ati jucat cu GDI in Tiberium Wars si nu stiti unde a disparut Doctorul Giraud? In actul 2, il veti ajuta pe Kane sa il captureze. Apoi, veti afla de fapt ce blonda a fost in spatele atacului asupra Temple Prime-ului (si nu, surprinzator, nu e Kilian). Doar in ultimul act, evenimentele vor avea loc dupa cele din campania principala din Tiberium Wars, cand Kane va va ordona sa recuperati dispozitivul extraterestru Tacitus din mainile GDI-ului. Sfarsitul transmisiei.

Daca nu ati fost inca bagati in ceata, nici personajul pe care il intruchipati nu este acelasi cu cel din titlurile anterioare. Nu mai reprezentati un general din randurile factiunii alese, ci se pare ca ati devenit o inteligenta computationala. Va amintiti de Cabal, AI-ul militar care brusc in Firestorm s-a facut mic si negru si a inceput sa respire greu, exterminand orice picior GDI sau NOD care ii topaia in cale? Ei bine, Kane se pare ca a gasit o metoda sa il imblanzeasca, dand nastere la alter ego-ul vostru din joc, Legion sau Legiunea.

Storyline-ul se dovedeste pana la urma fragmentar, necizelat si nici filmele excelente cu care ne-am obisnuit sa fim rasfatati nu mai salveaza situatia. Aceasta in mare parte datorita distributiei reduse la doar trei actori, care nu reusesc sa contureze o atmosfera convingatoare. Daca Marcion si Kane traiesc cu transpiratia pe frunte momentele din joc, fatuca Natasha Henstridge (care interpreteaza pe Alexa, o orfana fanatica cu sechele) isi priveste unghiile cam jumatate din timp, gandindu-se probabil la vremurile bune cand juca aproximativ dezbracata in „Specii".

 

Suparat sunt Doamne iar

 

Din nou mi-am zis ca nu are a face, doar Command&Conquer egal ciuruiala in masa, fara creier. Dar modul in care au fost gandite misiunile nu lasa loc pentru gameplay-ul molipsitor din jocul fara expansion. In loc sa pot sa imi fac o baza solida si sa incep sa trimit unitati pe banda rulanta spre inamic, in multe misiuni mi se arunca un Commando, cu care trebuia sa nimicesc jumatate de harta de infanterie, doar pentru a distruge o cladire care genera curent electric. Daca nu era cazul sa ma infiltrez in baza dusmanului, jocul imi taia entuziasmul prin harti labirintice sau misiuni de aparare a obiectivelor centrale. Şi probabil pentru a recupera handicapul AI-ului din campanii (ceva mai agresiv decat cel din Tiberium wars, trebuie sa recunosc), in multe misiuni nu dispuneam de un camp de tiberiu destul de mare in apropierea bazei si nici de unitatile de Tier 3 care mi-ar fi facut viata mai usoara. Tactica pe care o poti aplica linistit in campania din Kane’s Wrath este cea de capusa. Te dedici starii latente, construiesti defensiva tinand cont de locatiile, mereu aceleasi, pe unde vin unitatile inamice ca grohaitorii la taiere si astepti sa ai destui bani pentru a iti forta constructia unei baze secundare in apropierea unui camp de tiberiu mai mare. Orice misiune care se termina decent dupa 10-15 minute in Tiberium Wars aici va dura inevitabil peste jumatate de ora.

Desigur, totul este o chestiune de gust, iar cateva misiuni din joc isi au savoarea lor. Confruntarea cu Traveler-59, extraterestrii care controleaza mintile umane, m-a facut sa imi uit intrebarile existentiale legate de Kane’s Wrath si misiunea de capturare a doctorului Giraud e o bucatica impregnata convingator de anihilarea in masa, ca in vremurile bune ale razboaielor tiberiene trecute. Dar majoritatea misiunilor sunt prost gandite, daca nu chiar cazute in pacatul bug-urilor. In topul meu personal de misiuni frustrante am adaugat o misiune din actul final, in care vehiculul GDI pe care trebuie sa il distrugi devine brusc invincibil si se blocheaza in cladiri, dar si una din actul doi, in care esti prins la mijloc intre lupta dintre 2 baze GDI si 2 baze Scrin. Doi se bat al treilea castiga… doar ca tu trebuie sa cuceresti cele patru baze inamice inainte ca ele sa fie distruse de cealalta factiune. Desigur ca in momentul in care capturezi o baza, cealalta baza ramane expusa si risca sa dispara de pe fata pamantului instantaneu. Normele psihologice impun ca nu poti cere de la un fan C&C sa aiba grija ce ucide.

 

Nervi de… geaba

 

Cu asa campanii bacoviene nu e de mirare ca C&C Kane’s Wrath ma face sa plutesc in deriva.  Sunt in punctul in care nu m-as mira sa il vad pe Kane  facandu-mi cu mana de pe un catafalc, in timp ce urla isteric ca s-a intors. In suferinta sa individualista, modul Campaign ignora aproape total celelalte noutati din joc, adica sub-factiunile nou noute care scartaie de curatenie. Din cele 13 misiuni, cam jumatate le veti juca tot cu NOD-ul normal, si nu cu Black Hand (sub-factiune fara unitati  cu stealth si unitati aeriene) sau Marked of Kane (armata cyborg).  Iar sub-factiunile GDI (Steel Talons cu unitati mechwarrior din Tiberian Sun si ZOCOM specializat pe arme sonice)  si Scrin (Traveler-59, mentionat deja si Reaper-17, factiune fara unitati aeriene, dar cu vehicule intarite si tehnici de extragere a tiberiumului mai eficiente) le veti cunoaste doar fragmentar, mai mult din intelligence. Este evident ca datorita inlocuirii anumitor unitati cu altele sau datorita lipsei unitatilor aeriene, aceste factiuni nu sunt prea echilibrate. In plus, noua unitate Mechapede a Scrin-ului, cu toate upgrade-urile realizate, este aproape imposibil de combatut (citez din joc „good against everything"). Unele unitati noi sunt disponibile tuturor gruparilor din factiune, cum este cazul elicopterului Hammerhead a GDI-ului, in timp ce altele sunt particularizari ale unitatilor din campania originala (Purifier-ul este o varianta neupgradabila a Avatarului Nod, echipat in schimb cu un flamethrower).

Tot in modul Campaign vi se vor prezenta cele trei super-unitati pentru fiecare factiune in parte: MARV, Redeemer si Eradicator Hexapod. Oricat de impunatoare ar fi pe campul de lupta si oricat de folositoare ar fi abilitatile lor, mai ales in momentul in care sunt adapostiti ingineri in ele ca sa le repare, aceste trei unitati sunt aproape inutile. In primul rand, un joc skirmish nu dureaza suficient timp cat sa adunati resursele sa le construiti (e nevoie sa aveti tot tech-tree-ul, plus 12000 tiberium cladirea cu unitatea). Apoi, in zadar poate, de exemplu, Redeemer-ul sa controleze unitatile inamice, in conditiile in care are timpul de raspuns de o secunda si ramane la picnic pe orice deal cu galme.

Unitatile speciale nu sunt singura adaugare nefericita la joc. Se pare ca EA vrea sa testeze totul pe gamerii credinciosi si de data aceasta le face terapie cu modul de joc Global Conquest, o clona ieftina „Risk". Eu oricum am ramas recalcitranta la aceste tentative dupa ce am jucat Empire Earth 3. Daca ignoram numarul de bug-uri din EE3, C&C Kane’s Wrath in modul mai sus amintit reflecta cam aceeasi calitate. Ce e si mai stupid este ca puteti castiga orice batalie in modul detaliat, daca aveti posibilitati de constructie in armata de ofensiva, in timp ce auto-matchurile sunt aproape intotdeauna calculate in pierderea jucatorului. Noroc cu multiplayer-ul, ca mai salveaza amintirea atrofiata de gameplay delicios ce ne-a ramas din titlurile anterioare. In fond, modul multiplayer este singurul in care puteti incerca sub-factiunile cum se cuvine.

Poate ma credeti nebuna sau poate ca am dat eu in consumerism. Dar in momentul in care un expansion pack vine cu un serial number care ii permite cumparatorului sa acceseze versiunea beta a mult asteptatului Red Alert 3, se mai poate spune ca NU e vorba de reclama? Poate voiam sa stim cu totii daca extraterestii vor distruge pamantul sau daca o sa moara vreodata Kane, cu voia Celui de Sus. Dar la cum arata situatia, va trebui sa ne tinem cu totii curiozitatea nod in gat, in timp ce EA se va juca senin de-a „uite Kane-ul, nu e Kane-ul", in vecii vecilor, Amin.