Furadan depistat în cadavrele unor animale comunitare din Ploieşti

default

Dimensiune font:

| 25-06-2013 20:34

Cadavrele mai multor animale comunitare, respectiv câini şi pisici, care au fost găsite, săptămâna trecută, în municipiul Ploieşti au fost supuse examenului de laborator, analizele arătând prezenţa substanţei toxice furadan.

Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, Mihai Terecoasă, a declarat, marţi, că atât la nivelul instituţiei pe care o conduce, cât şi la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) Bucureşti au fost efectuate examene de laborator în cazul unor animale comunitare găsite decedate în mai multe zone ale Ploieştiului, în urma analizelor fiind depistată substanţa toxică furadan.



''Au fost ridicate trei cadavre în data de 18 şi cinci cadavre în data de 19. Două cadavre de câini şi o pisică au fost trimise de către aceste asociaţii (n.r. pentru protecţia animalelor) şi la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti pentru examenul de laborator. Noi am depistat, şi noi şi Bucureştiul, şi IDSA, ca substanţă toxică furadanul. Şi la primii trei şi la următorii cinci şi, bineînţeles, şi la cei doi câini şi pisica de la IDSA Bucureşti. Deci, substanţa toxică este furadanul, este un insecticid'', a declarat Terecoasă.



Potrivit acestuia, cadavrele au fost descoperite în mai multe zone ale municipiului Ploieşti, sesizări în acest sens fiind făcute atât din partea unor asociaţii pentru protecţia animalelor, cât şi a Poliţiei.

Reprezentanţii unei organizaţii nonguvernamentale din Ploieşti au depus plângere la poliţie, săptămâna trecută, acuzând că zeci de câini comunitari au fost otrăviţi.

''Zeci de câini fără stăpân au fost otrăviţi în ultimele nopţi de către autori neidentificaţi. Mostre de hrană otrăvită precum şi o parte din cadavrele câinilor otrăviţi vor fi date spre expertiză medico-legală. De asemenea, autori necunoscuţi au săvârşit alte acte cu caracter infracţional, tranchilizând în miez de noapte şi adunând zeci de câini comunitari, nici unul din animalele dispărute neputând fi găsit în incinta adăpostului de câini comunitari de la Bucov'', se arată într-un comunicat al Romanian Stray Dogs Ploieşti (RSDP) dat publicităţii săptămâna trecută.

De asemenea, reprezentanţii ONG-ului avertizează populaţia că este posibil ca în spaţiile publice din Ploieşti să existe reziduuri toxice.

''Având în vedere că vacanţa de vară a început, iar mulţi din copiii noştri vor petrece mult timp în spaţii publice unde a existat şi posibil să continue să existe reziduu toxic, vă rugăm să fiţi deosebit de atenţi când ieşiţi cu copiii la plimbare. (...) Nu dorim să inducem o stare de panică, dar dacă un câine de talie mare precum un Golden Retriever a putut fi otrăvit în timpul plimbării în parc, cu siguranţă că şi copiii de 20-25 kilograme pot fi vulnerabili. Asiguraţi-vă că cei mici nu duc mâna la faţă şi că se spală pe mâini după joaca în spaţii publice'', se precizează într-un comunicat al RSDP.

AGERPRES

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

octavia

Nov 06, 2013

in com. clinceni - ilfov - multi cainii comunitari au fost si sunt omorati cu furadan ..acum furadanul este aruncat chiar si in curtile oamenilor ..in dorinta de a omorai cainii vecinului meu, i-au aruncat furadan in curte ..precizez ca fost aruncat in vecinatatea unui aragaz pe care vecina mea in utilizeaza in curte sa nu murdareasca in casa ..deci puteau muri chiar si ei ! in locul cainilor. carora le era destinat furadanul ..au murit pisicile ..nu va spun cata suparare in acesata familie care adora animalele ! vecinii mei au mers cu pisicile la doctorul veterinar si iml si acestia au confirmat prezența otrăvii furadan în trupul pisicilor si au eliberat actele/dovezile necesare. in stomacul pisicilor a fost gasita acesata otrava de altfel interzisa si a fost sesizata politia clinceni care a venit la fata locului si a fost solicitata demararea unei anchete care sa stabileasca proveniente furadanului si sa identifice persoanele care detin si/sau aceasta substanta ( fiind intr-o comuna va dati seama ca se stie sunt persoanele care au omorat cainii si cine detine furadan dar deocamdata nimeni nu vorbeste ). sa speram ca fiind obligati, cei care stiu vor marturisi adevarul pentru a evita moartea altor animalute si evitarea ca si persoane /copii sa moara din acesta cauza, furadanul fiind o otrava extrem de periculoasa. fiind vorba de o substanta interzisa, aceste persoane - eu le numesc criminali - risca intre 3 si 15 ani de inchisoare, conf.art.312, alin . 1 si 2 din codul penal sa speram ca politia isi va face datoria si ca se vor sesiza protectia animaleleor si toate celelalte organe in drept sa ia masurile de rigoare. daca mai este cineva aici care ne poate ajuta sa rezolvam acesta problema si sa evitam alte crime va rugam sa ne ajutati ..multumim

liv

Jun 25, 2013

furadanul are regim special si este interzis la comercializare, dar directiile de salubritate pot face rost- toate suspiciunile duc catre primaria ploiesti- blestemati sa fie!

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei