Shopping City din Târgu Mureș 

„În urma sesizării depuse la sediul CJPC Mureş în după-amiaza zilei de 23 ianuarie 2024, în care se reclama existenţa gândacilor în incinta unui operator economic, comisarii au desfăşurat o amplă acţiune de control la mai mulţi operatori economici - prestatori de servicii alimentare din complexul Shopping City din Târgu Mureş. Astfel, în patru unităţi de alimentaţie publică s-au depistat gândaci în spaţiile de depozitare a materiilor prime şi producţie, precum şi în spaţiile adiacente (holuri, oficii de depozitare a materialelor de curăţenie, diverse anexe, etc.). S-au dispus măsurile de opriri temporare a prestărilor de servicii de alimentaţie publică (...) Pentru întregul complex Shopping City Târgu Mureş s-a dispus măsura de oprire temporară până la remedierea deficienţelor. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 20.000 lei”, a anunţat CJPC Mureş, într-un comunicat de presă. 

CJPC Mureş a mai constatat şi alte deficienţe, precum: lipsa capacelor la coşurile pentru reziduuri, paie - pentru băuturi - şi şerveţele neambalate individual, neprotejate împotriva contaminării, lipsa graficelor pentru schimbarea uleiurilor uzate, nerespectarea compatibilităţilor în utilajele frigorifice la depozitarea/păstrarea alimentelor, recipiente cu sosuri fără data limită de consum, recipiente cu uleiuri depozitate direct pe paviment şi altele. Sursă foto Dreamstime