Halucinant! CEDO condamnă Cehia pentru refuzul de a schimba CNP-ul unui cetățean non-binar și obligă țara să îi plătească suma de 2000 de euro
Dimensiune font:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că Republica Cehă a încălcat dreptul la viață privată al unui cetățean non-binar. Motivul este halucinant. Țara a refuzat să modifice un CNP atribuit la naștere
Decizia, publicată joi, reprezintă o victorie parțială pentru reclamantul identificat ca T.H. El a susținut că s-a confruntat mult timp cu identitatea masculină atribuită la naștere, dar a ales să nu recurgă la operație din motive de sănătate.
Potrivit publicației Echo24, T.H. și-a schimbat legal numele și a obținut un nou act de identitate în 2012. Autoritățile cehe au refuzat să modifice codul numeric personal, care reflectă genul persoanei. Legea națională prevede că persoanele trebuie să fie supuse unei intervenții chirurgicale înainte ca genul să poată fi schimbat oficial.
CEDO a considerat că această cerință legală reprezintă o încălcare a Articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea a obligat Republica Cehă să-i plătească lui T.H. suma de 2.000 de euro pentru a acoperi parțial cheltuielile legale. Instanța a concluzionat că recunoașterea încălcării drepturilor în sine constituie o satisfacție morală suficientă.
Cazul ajunsese anterior și la Curtea Constituțională a Cehiei. Aceasta s-a pronunțat împotriva lui T.H. în 2022, afirmând: „În Republica Cehă, oamenii sunt împărțiți în femei și bărbați. Această înțelegere a existenței binare a speciei umane nu își are originea în voința statului, în sensul voinței autorităților publice, deoarece acestea doar au acceptat-o ca o realitate socială.”
„Dacă este acceptat constituțional, ba chiar prevăzut de ordinea constituțională, că oamenii sunt împărțiți în bărbați și femei… atunci pare logic ca statul să înregistreze informații despre gen,” a mai adăugat la acel moment Curtea cehă.
Oana Ivan r3medi.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Adauga comentariul tau