default

Dimensiune font:

Institutul Elie Wiesel cere autorităţilor să ia măsuri privind interzicerea organizaţiilor şi faptelor cu caracter fascist

| 20-02-2018 15:17

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” protestează faţă de orice formă de cult public sau încercare de reabilitare a celor condamnaţi pentru genocid sau crime de război. În weekend, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania au organizat la Oradea un eveniment comemorativ cu caracter public dedicat lui Albert Wass, persoană condamnată printr-o sentinţă definitivă pentru crime de război.

 

 Reprezentanţii institutului cer autorităţilor statului cu atribuţii în astfel de cazuri să ia măsurile legale care sunt impuse de lege, conform OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

„Reamintim că în România, în ciuda unei legislaţii care interzice acest lucru, încă există nume de străzi, de entităţi juridice (publice sau private) şi monumente aflate pe spaţiul public care poartă numele sau sunt dedicate unor persoane condamnate pentru crime de război sau infracţiuni contra umanităţii”.

În plus, ei atrag atenţia asupra derapajelor grave care pot exista în urma tratării „cu lejeritate” a manifestărilor de gen.

„Chiar dacă din România lipsesc evenimentele de comemorare a figurilor reprezentative ale extremei drepte de amploarea celui care a avut loc în Bulgaria weekendul trecut sau declaraţiile care relativizează tragedia evreilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial venite din partea unor înalţi demnitari, aşa cum recent s-a întâmplat cu premierul Poloniei, considerăm că tratarea cu lejeritate a manifestărilor precum evenimentul de la Oradea pot duce la derapaje mai grave”.

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

EURO-SIMCOS IMPEX S.R.L. Nr. de înreg. ORC: J33/1391/1994, CUI: 6180733, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. numit conform Sentinței nr. 163/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 9950/86/2013, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006 și ale H.A.C./12.11.2018, anunță scoaterea la vânzare, prin licitație publică cu strigare, la data de 08.11.2019, ora 14.00, a activelor: Stație Peco amplasată în oraș Frasin, Calea Bucovinei, nr. 8, jud. Suceava ce include spațiu comercial, platforma betonată, pompă distribuție cu sistem managerial, distribuitor automat tip FBD 2036R pentru 3 produse cu 6 furtune, cuva cu 3 rezervoare oțel pentru depozitare combustibil, separator grăsimi și bazin vidanjabil pentru apă menajeră. Identificare cadastrală: - Teren cu suprafața de 1.515 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 30399/Suceava, nr. top. 3526/2; - Teren cu suprafața de 1.000 mp, înscris în Cartea funciară veche nr. 30398/Suceava, nr. top. 3526/100, pe care se află edificat Corpul C1 – Stație PECO cu regim de înălțime P+M (mansardă nefinalizată) cu suprafața construită de 47 mp; Valoare de pornire a licitației (lei, fără T.V.A.) - 232.570,00. Poate participa la licitație orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 07.11.2019, orele 14.00 la sediul lichidatorului judiciar toate documentele prevăzute în caietele de sarcini care se pot procura din mun. Suceava, strada Mihai Eminescu, nr. 10, județ Suceava în fiecare zi de luni până vineri până la data de 07.11.2019. Relații suplimentare se pot obține: Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. la telefoanele: 0232/243864, 0757545545, 0755132476.
Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. BARNAR GRUP S.R.L., cu sediul în Sat Holda, oraș Broșteni, nr. 43, cătun Barnar, camera 2, jud. Suceava, C.U.I. RO 23279681, nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J33/299/2008, numit potrivit Încheierii de ședință nr. 393/2017 din data de 30.06.2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 5528/86/2016, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la data de 28.11.2019, ora 12.00, a următorelor active: Nr. Activ - Denumire şi descriere active - Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire licitație (lei, fără T.V.A.) Activ 1 Utilaje de lucru prelucrare lemn compuse din: Linie de debitat buşteni, Wood-Mizer, tip LT 300S, seria 012007 54 B1.02; Gater universal tip RP50, an fabricaţie 1992; Bandă tăiere (bandă transportoare), Doma; Maşină de calibrat (marca Maweg, tip SE 2, serie 202056 7879, an fabricaţie 1972); Maşină de ascuţit+accesorii (Wood Mizer); Maşină de rosturi în coadă, Leone; Motoferăstrău Sthil; Motoferăstrău Sthil; Circular radial; 144.200,00 lei, 72.100,00 lei. Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 27.11.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activului scos la vânzare este cuprinsă în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 27.11.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore de la primirea dovezii de achitare). Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: # 0755132475; 0757545545; 0232/243864, fax: 0232/212231, e-mail: vanzari@insolventa.ro.
LEXINSOLV I.P.U.R.L. Suceava, lichidator judiciar desemnat în dosar nr. 4520/86/2014 al Tribunalului Suceava, scoate la vânzare prin licitaţie publică, individual, bunuri imobile și mobile aparţinând debitorului S.C. MICA INDUSTRIE ȘI PRESTĂRI SERVICII S.R.L., cu sediul în oraș Cajvana, nr. 1996, jud. Suceava, CUI 756668, aflat în procedura falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2006, constând din: Activul format din teren curți-construcții în suprafață totală de 7.331 mp, din care 2.500 mp cu nr. cadastral 1557 înscris în cartea funciară nr. 30457, 4.831 mp cu nr. cadastral 30429 înscris în cartea funciară nr. 30429 a comunei cadastrale Cajvana, pe care sunt amplasate un număr de 10 construcții cu nr. cadastral 1557 – C1, 30429 – C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, C9, situat în oraș Cajvana, nr. 1996, jud. Suceava, prețul de pornire al licitațiilor publice fiind de 1.417.550 lei, exclusiv TVA; Bunurile mobile proprietatea debitorului S.C. MICA INDUSTRIE ȘI PRESTĂRI SERVICII S.R.L. Cajvana, din care o parte sunt evaluate ca materiale refolosibile, Autoturism Skoda Fabia, nr. înmatriculare SV99MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 1.930 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară Mercedes Benz Sprinter 208 D KA, nr. înmatriculare SV90MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 2.436 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară Dacia furgon, nr. înmatriculare SV06SXI, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 1.379 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară Gaz Gazelle, nr. înmatriculare SV97MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 3.447 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip FT85CF 380, nr. înmatriculare SV94MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 7.170 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Schwartzmuller SPA 3E EURO, nr. înmatriculare SV80HXX, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.170 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip FT85CF 380, nr. înmatriculare SV95MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 8.410 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Schwartzmuller SPA 3E EURO, nr. înmatriculare SV80HXU, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.170 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip FT85CF 380, nr. înmatriculare SV98MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 9.582 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Schwartzmuller SPA 3E EURO, nr. înmatriculare SV88MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.170 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Kogel, tip SN 24P 100/1060, nr. înmatriculare SV83MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 6.848 lei, exclusiv TVA; Linie de panificație, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 31.825 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară Mercedes Benz Sprinter, nr. înmatriculare SV91MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 1.724 lei, exclusiv TVA; Autoutilitară MAN 19362, nr. înmatriculare SV02ZDC, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 6.319 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip TE85XC/CF 85 380, nr. înmatriculare SV93MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 6.319 lei, exclusiv TVA; Autotractor DAF tip FT85.430 380/4X2, nr. înmatriculare SV07FGY, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 6.319 lei, exclusiv TVA; Semiremorcă Schwartzmuller SPA 3E EURO, nr. înmatriculare SV88MPS, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.170 lei, exclusiv TVA; IFRON D204, preț de pornire al licitațiilor publice în sumă de 5.285 lei, exclusiv TVA. Prețurile de pornire reprezintă 50% din valorile stabilite prin rapoartele de evaluare existente la dosarul cauzei. Licitaţia va avea loc la data de 27.11.2019, ora 11:00, la sediul LEXINSOLV I.P.U.R.L. din mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 5, jud. Suceava. În vederea participării la licitaţie, licitatorii au obligaţia de a depune 10% din preţul de pornire al licitaţiei în contul de lichidare judiciară nr. RO42BTRLRONCRT00W6312002 deschis la Banca Transilvania pe numele debitorului S.C. MICA INDUSTRIE ȘI PRESTĂRI SERVICII S.R.L. Cajvana. În caz de neadjudecare licitaţia publică se va repeta în aceleaşi condiţii în data de 20.12.2019 ora 11:00. Prezenta publicaţie de vânzare constituie şi notificare către creditori, debitor şi orice persoană fizică sau juridică interesată în dosarul în cauză. Informaţii suplimentare la sediul lichidatorului judiciar sau la tel./fax 0230/551784, 0745635896, e-mail: lexinsolv@yahoo.com, www.lexinsolv.ro.
Francezii i-au arestat pe piratii strazilor, romanii care au speriat Europa
15/11/2019 08:33

 Autoritatile franceze au arestat 10 romani, "adevarati pirati ai strazilor", care au speriat Europa cu modul in care reuseau sa sparga camioane... in timp ce acestea se aflau in mers pe sosea. ...

Ankara, ultimatum pentru Washington: Erdogan îl avertizează pe Trump că orice discuție pe tema sistemelor S-400 va fi considerată atentat la suveranitate
15/11/2019 08:14

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat joi că, in discuţia avută in ajun cu omologul său american Donald Trump la Casa Albă, a exclus renunţarea la achiziţia sistemului de apărare antiaerian ...

Meteo: Cand revine soarele
15/11/2019 07:53

 Ultima zi lucratoare a saptamanii vine cu averse si racoare, dar de sambata iese din nou soarele si vom reveni la temperaturile peste normalul perioadei. Pentru vineri se anunta averse doar i ...

Tudorel Toader, reacţie la zvonul că Guvernul Orban ar putea cere revocarea sa din Comisia de la Veneţia: 'Era previzibil acest demers'
15/11/2019 07:42

Rectorul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei şi fost judecător al Curţii Constituţionale, reacţionează la informaţia că şi-ar putea pi ...

Adina Vălean, avizată comisar european de comisia pentru Transporturi a PE
15/11/2019 07:26

Adina Vălean, propusă comisar european pentru Transporturi, a primit aviz favorabil in Comisia pentru Transporturi a Parlamentului Uniunii Europene, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice de la Bruxelle ...

Atac armat la un liceu din apropiere de Los Angeles: O persoana a murit
14/11/2019 22:21

 O persoana a fost ucisa si mai multe au fost ranite la un liceu din Santa Clarita, la nord de Los Angeles, in urma unui atac armat, potrivit unui bilant provizoriu anuntat de postul local al NBC. Una d ...

Scene INCREDIBILE: Polițiști din Bihor bătuți cu pumnii, picioarele și cu bolovani când aplanau un conflict
14/11/2019 16:17

Doi politisti din localitatea Ciumeghiu, judetul Bihor, au fost bătuti cu pumnii, picioarele si cu bolovani, in timp ce interveneau pentru salvarea unei tinere insărcinate, care fusese răpită si bătută. O ...

Bilanț după furtună! 35 acoperișuri desprinse, 7 copaci căzuți, 13 mașini afectate
14/11/2019 09:54

Efecte de vreme rea s-au inregistrat in patru localităti din judetele Brasov, Hunedoara si Sibiu, unde s-a intervenit pentru degajarea a 35 de acoperisuri desprinse, 7 copaci căzuti pe carosabil, 2 panouri pu ...

Scandal în PNL Brașov: Adrian Oprică, președintele organizației municipale, acuzat de delapidare, evaziune, fals și uz de fals, de asociatul lui
14/11/2019 08:04

Dezamăgit că plangerile sale nu sunt luate in considerare, Cristi Nită a recurs la acest gest disperat de a da publicitătii toate neregulile, in speranta că acest caz, al influentului lider PNL Brasov, va ...

Un incendiu PUTERNIC a izbucnit în Bistrița Năsăud, fiind cel mai violent din ultimii ani: Care sunt pagubele
14/11/2019 08:01

Un incendiu puternic, cel mai violent din ultimii ani din Bistrita-Năsăud, a distrus patru case de locuit, un atelier de tamplărie si două anexe gospodăresti din localitatea Sant, la fata locului interveni ...