Istoria celor mai ploioase veri și recordurile ce rezistă de aproape 140 de ani
Am văzut cu toții că verile au fost tot mai calde în acest secol și zilele cu peste 35 de grade tot mai numeroase. Sunt tot mai dese episoadele climatice extreme, iar între ele se numără și ploile furioase, astfel că într-o singură zi poate să plouă cât în 3 luni de vară, arată datele ANM. Ultimii ani au depășit recorduri vechi, dar altele încă mai rezistă, deși sunt din secolul 19.
Informația pe scurt
- Recordul absolut de ploaie pentru 24 de ore este dintr-o zi de iulie 1999, la Drobeta Turnu Severin: 224 mm înseamnă că într-o zi a plouat de patru ori mai mult decât media pe întreaga lună iulie.
- Printre polii ploilor de la noi se numără stațiile meteo montane Stâna de Vale, Bâlea Lac, Semenic și vârfu Omu,
- Cea mai mare cantitate de precipitații din lume căzută într-un interval de 20 de minute a fost de 206 l/mp și s-a înregistrat la postul pluviometric de la Curtea de Argeș, pe 7 iulie 1989. Despre controversele legate de acest record puteți citi pe larg aici.
- Recordul pentru cea mai ploioasă lună de vară a fost stabilit în iunie 2011, când la Bâlea Lac au căzut aproape 600 mm de ploaie.
- Unul dintre cele mai vechi recorduri este din 1884, când la Timișoara a plouat fantastic de mult în iunie: 375 mm.
- În iulie 2021, la Câmpulung Muscel și Baraolt cantitatea de precipitații a trecut de 115 mm, depășind recorduri vechi de 46 de ani pentru acele locuri.
Recorduri de ploaie și de secetă pentru România
Iunie 1969 a fost cea mai ploioasă lună din cele peste 800 de luni care s-au succedat în ultimii 70 de ani. Abaterea față de normal a fost de peste 80%.
Fantastic de ploioase au fost lunile august din 2005 și 2006, cu abateri uriașe față de normal: 131%, respectiv 107%.
Totuși, acest mileniu a adus multe veri secetoase, iar luna cu cele mai puține ploi în toată țara a fost august 2003, când precipitațiile au fost cu 68% mai mici decât normalul ultimilor 60 de ani. Și august 2000 a fost super-secetoasă, la fel iulie 2015 și 1989, dar și luna iunie, în 2003, 2000 și 1968.
Au fost și ani în care în zone precum Calafat, Giurgiu, Alexandria sau Bechet nu a căzut nicio picătură de ploaie mai mult de o lună de zile.
Cele mai ploioase zile de vară (cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore)
12 iulie 1999, 224 mm la Drobeta Turnu Severin - record absolut național. 224 mm înseamnă de patru media pentru întreaga lună iulie.
30 august 1924, 219,2 mm la Sulina
3 iunie 1940, 204 mm la Calafat
28 august 2004, Constanța, 201 mm
30 iulie 1969, Drobeta Turnu Severin, 171,7 mm
4 iulie 1915, Călărași, 149,4 mm
16 iulie 1906, Alexandria, 144,2 mm
25 august 1970, Iași, 136,7 mm
7 iunie 1910, București Filaret, 136,6 mm
29 iulie 1991, Piatra Neamț, 132 mm
16 iulie 1998, Târgu Jiu, 131,8 mm
Într-o singură zi de iunie, în 1910, precipitațiile au totalizat 136 mm la București Filaret, iar la Iași au fost 110 mm într-o zi de iunie, în 1985.
În doar 24 de ore au căzut 201 mm în august 2004, la Constanța, ceea ce înseamnă de șase ori mai mult decât plouă în general toată luna. Într-o singură zi de august, în 1970, a plouat 136,7 mm la București, de peste două ori mai mult decât media întregii luni.
La Iași, într-o zi de iulie a anului 1969, cantitatea de precipitații a totalizat 125 mm. La vârfu Omu a fost extrem de ploioasă o zi de iulie din 1929.
Cele mai ploioase luni de vară
Iunie 2011, 588,4 mm la Bâlea Lac
Iunie 1969, 552,2 la Semenic
Iulie 1980, 519,1 mm la Stâna de Vale
August 2002, 449,7 mm la Stâna de Vale
August 2006, 422,8 mm la Semenic
Iunie 1948, 407,5 mm la Vf Omu
Iulie 1997, 385,4 mm la Semenic
August 1937, 372 mm la Omu
Iulie 1980, Vlădeasa, 320,9 mm
Stâna de Vale este „polul ploilor” în România, cu o medie multianuală de 1.631 mm, din care 192 mm în iunie. La Vlădeasa 1800 media anuală este 1.151 mm, dintre care 174 mm în iunie. La Omu, media este de 999 mm, dintre care 140 mm în iunie.
În cărțile de specialitate mai vechi era trecut un record înregistrat într-o comună din Dolj, Ciupercenii Vechi: 493,6 mm în iunie 1925, dintre care mai mult de două treimi au căzut într-o singură zi (348 mm în 26 iunie 1925).
Luni de vară extrem de ploioase în câteva orașe mari
Iunie 1884, Timișoara, 375 mm
Iunie 1940, Craiova, 298,5 mm
Iunie 1897, București, 297,9 mm
Iunie 1985, Iași, 291,9 mm
Iunie 1924, Tg Mureș, 277,1 mm
August 2004, Constanța, 259,2 mm
Iulie 1913, Satu Mare, 232,8 mm
August 2005, Târgu Mureș, 227,7 mm
August 1923, Craiova, 229,2 mm
Iulie 2001, Cluj, 218,2 mm
Iulie 1991, București, 212 mm
Iulie 1974, Iași, 202,2 mm
Ploile în vara lui 2021
În iunie anul trecut a fost secetă în vest, la Timișoara a nu a plouat aproape deloc și au fost și +39 de grade, în timp ce în sud-est a fost excedent de precipitații. Maximul a fost la Galați unde, cu 285 mm, a fost depășit cu mult precedentul record ce data din 1985.
Mai mult, pe 23 iunie 2001, tot la Galați, cantitatea de precipitații s-a apropiat de 80 mm, depășind un record ce data de acum 120 de ani. La Hârșova a fost doborât un record lunar de precipitații ce data din 1941.
În iulie au fost locuri unde nu a plouat aproape deloc - Giurgiu, Videle - dar și unele unde s-au doborât recorduri de precipitații pentru 24 de ore. Spre exemplu, la Câmpulung Muscel și Baraolt cantitatea de precipitații a trecut de 115 mm în 20 iulie 2021, depășind recorduri vechi de 46 de ani.
În august au fost locuri unde nu a plouat aproape deloc - de exemplu Calafat (doar 2,6 mm) - în timp ce la vârfu Omu a fost doborât un record de acum aproape 100 de ani. Mai exact, pe 29 august au fost 101 mm, cu 20% peste valoarea din 18 august 1928. În întreaga lună august de anul trecut, la Câmpulung Muscel a plouat de 70 de ori mai mult decât la Calafat.
Foarte mult a plouat pe 29 august și la Câmpulung Muscel, 104 mm, fiind depășit un record din 1958.
Ploile în vara lui 2022
În iunie a plouat foarte puțin, în unele locuri fiind precipitații de 15-20 de ori sub valorile medii. Cel mai mult a plouat la Bâlea Lac, 112,8 mm.
Și în iulie a fost secetă, și o lungă perioadă de caniculă, dar au fost și ploi serioase. Cel mai mult a plouat la stația Sinaia 1500, 196,6 mm. Într-o singură zi a plouat la Câmpina în cantitate de 72,6 mm.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Un inginer a pierdut 350.000 de euro, toate economiile lui, după ce s-a uitat la o reclamă:
Ce zile libere se acordă de Paște pentru angajați. Românii vor beneficia de mai multe minivacanțe în următoarea perioadă
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
VIDEO-Depășire sinucigașă pe un drum din Iași. Accident frontal evitat la limită într-o curbă periculoasă
SUA oferă recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
ANALIZĂ Alegeri în Ungaria: Viktor Orbán, în fața celei mai mari provocări politice din ultimii 16 ani. Implicații pentru Europa
VIDEO-Trafic de coșmar în Păcurari: coloana de mașini se întinde de la Podul Octav Băncilă până spre capăt Păcurari
Firmele de pompe funebre ar putea scumpi înmormântarea. Motivul: bani mai mulți de la stat pentru ajutorul de deces
Meteorologii ANM anunță o inversiune termică în România: Un val de aer polar lovește țara noastră și temperaturile scad brusc
Descinderi ale poliției în zona Gării din Iași. Șofer prins fără permis și tânăr reținut după o agresiune
Ce poți să faci dacă mergi în Sicilia, Italia? Iată ce locuri spectaculoase oferă!
Timpul petrecut online de tinerii din Iași poate aduce aproape 1 milion de euro pe an rețelelor sociale
Ieșenii care predau la Oxford, Cambridge, Stanford și Yale
La Muzeul „Regina Maria”, vechiul Iași a fost tradus pe limba copiilor
Școala născută din știință și Lumină
Cum a ajuns o femeie din Suceava să fie acuzată de bigamie. Motivul incredibil pentru care nu a spus că era căsătorită din 2004 cu fostul partener
Ratele de fertilitate din Europa continuă să scadă: care sunt țările cu cele mai ridicate rate și cele mai mari scăderi? Unde se situează România?
Ce insule poți vizita în Grecia? Iată unde poți să-ți petreci concediul în 2026!
Comoara Iranului: cel mai mare diamant roz din lume și tezaurul de miliarde din Teheran
Orchestra simfonică a Filarmonicii MOLDOVA va susține un concert la Casa de Cultură a Studenților Iași
Pasarelă pietonală, în zona Doi Băieți!
Poli Iași își putea spăla toate păcatele sezonului, în Ghencea!
Un inginer a pierdut 350.000 de euro, toate economiile lui, după ce s-a uitat la o reclamă:
De unde iei cel mai ieftin credit de nevoi personale? Topul băncilor cu cele mai avantajoase oferte
Ce zile libere se acordă de Paște pentru angajați. Românii vor beneficia de mai multe minivacanțe în următoarea perioadă
Așa arată o stradă din zona centrală a Iașului! Denivelările, praful și gropile îi scot din sărite pe oameni: „Când trec cu mașina, mi se taie răsuflarea”
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
VIDEO-Depășire sinucigașă pe un drum din Iași. Accident frontal evitat la limită într-o curbă periculoasă
SUA oferă recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
Intersecția din Iași care reprezintă un pericol pentru pietoni și șoferi! Recent, a avut loc un accident, însă oricând se poate repeta
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
„Ca femeie, aș alege, pe lângă indispensabila onestitate, eleganța comunicării”
Ghid complet pentru alegerea plăcii de păr potrivite: ce trebuie să știi înainte să o folosești
FOTO - „Câtă frunză și iarbă!” Zeci de camioane UMB surprinse pe șantierul A7 Bacău – Pașcani
Vizită cu miză strategică: Nicușor Dan merge la Varșovia pentru discuții cruciale despre securitatea Europei
Medicamente noi pentru pacienții bolnavi de cancer
România a pierdut aproape 10.000 de pensionari în februarie 2026. Cât a fost pensia medie
I-auzi una!
Accident rutier pe Șoseaua Bucium din Iași: două persoane rănite după impactul dintre patru autoturisme
PSD Iaşi acuză Consiliul Judeţean de lipsă de responsabilitate, după ce ambulanţele nu au putut ajunge la doi pacienţi din cauza noroiului de pe un drum judeţean / Un bebeluş şi un bărbat au murit înainte de sosirea echipajelor medicale
La o cană cu tuș
Bronz național pentru Stomart Iași! Parcurs spectaculos al echipei U17 la turneul final
Primăria a scos la licitație șantierul cu sensuri unice și tramvai la bordură, din jurul Palatului
2 pauză, 1 final. Prietenii știu de ce!
Alimentele fermentate: ce beneficii au și ce este, de fapt, doar marketing
Sistemele medicale cedează: tot mai multe femei se confruntă cu anxietate severă
Dacă Adam și Eva nu ar fi mușcat din fructul oprit...
Ploaie de miliarde de la buget pentru autostrăzile din Moldova!
Neymar, implicat într-un nou scandal! Starul brazilian a fost dat în judecată pentru neglijență
S-a aflat, în sfârșit, motivul afecțiunilor provocate de vaccinul împotriva Covid-19: Mulți oameni au avut de suferit
Autostrăzile Moldovei prind viteză
Iașul, 11 nominalizări explozive la „Destinația Anului 2026”
Chirica: „Pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş”
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
Guvernul declanșează reforma totală: audituri, reduceri de cheltuieli și puteri noi pentru primării
„Ca femeie, aș alege, pe lângă indispensabila onestitate, eleganța comunicării”
Primăria Bălțați, executată silit. Un localnic i-a vândut toate mașinile și utilajele și nu se oprește aici!
Top 10 orașe din Transilvania pe care trebuie să le vizitezi cel puțin o dată
De ce nu are președintele succesuri
Statul nu este interesat de relele tratamente aplicate minorilor!
Bucovina și comorile sale mai puțin știute care te poartă într-o altă lume
Interviu
Roluri în trei filme pentru actorul ieşean Ionuţ Cornilă
„Trebuie să producem peste 7 tone de grâu pe hectar doar pentru a acoperi cheltuielile de înființare a culturii”
Ce whisky se bea la Camera Deputaților
„Ia unește lumi. Și o face fără grabă, fără zgomot, cu rost”
„Medicina în dar și credința în vindecare”
„Fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, iar lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis”
Politica
Video: Nicușor Dan, după ședința CSAT: România analizează solicitarea SUA privind trimiterea de forțe și echipamente la baza Mihail Kogălniceanu
Nouă conducere la PSD municipiul Iași: Adrian Florin Boca preia organizația
Maia Sandu rupe zvonurile: „De ce aş face asta?” — nici vorbă de președinția României!
Lovitură pentru „băieții deștepți” din evaziune! Statul închide portița prin care firmele cu datorii erau pasate oamenilor vulnerabili
Vizită cu miză strategică: Nicușor Dan merge la Varșovia pentru discuții cruciale despre securitatea Europei
Planul lui Bolojan care poate schimba harta administrației locale: primăriile de lângă marile orașe ar putea deveni „sectoare”
Ultima Ora
Timpul petrecut online de tinerii din Iași poate aduce aproape 1 milion de euro pe an rețelelor sociale
Ieșenii care predau la Oxford, Cambridge, Stanford și Yale
La Muzeul „Regina Maria”, vechiul Iași a fost tradus pe limba copiilor
Școala născută din știință și Lumină
Cum a ajuns o femeie din Suceava să fie acuzată de bigamie. Motivul incredibil pentru care nu a spus că era căsătorită din 2004 cu fostul partener
