Lost Planet: Extreme Condition – RePlay Review

Lost Planet: Extreme Condition – RePlay Review

   Vestea cã Lost Planet urmeazã sã fie lansat şi pentru PC m-a lovit precum canicula dupã o zi întreagã de îngurgitat aer condiţionat. Pur şi simplu nu am înţeles nici atunci şi nu înţeleg nici acum de ce au ales sã se prostitueze producãtorii în halul ãsta. Jocul fusese deja lansat pe Xbox 360, un sistem care beneficiazã de o comunitate şi un serviciu online – Xbox Live – extrem de de bine definit şi implementat. Sã portezi un astfel de joc pe PC însemna sã îi aduci o serie de îmbunãtãţiri care sã îl facã atrãgãtor pentru userii de PC. Logic, nu?
       Suportul pentru DirectX 10 a fost astfel ţapul ispãşitor. Nu ştiu cum se face, însã e consideratã normalã lansarea unor jocuri în momentul apariţiei unei console. Ce jocuri DirectX10 am avut noi când s-a lansat Windows Vista? Poate sunt eu tâmpit, însã nu era frumos sã decurgã totul normal şi sã ne bucurãm şi noi de beneficiile noului sistem de operare? Ei bine, la vremea respectivã nici mãcar nu am avut drivere finale pentru singurele plãci compatibile DX10 (NVIDIA 8800). Ele au apãrut la câteva luni dupã lansarea sistemului de operare, aşa cã degeaba am fi avut noi jocuri DX10 dacã primele drivere nu îţi detectau nici mãcar monitoare cu rezoluţii wide.
       Înţelegeţi acum de ce ardeam de nerãbdare sã îl joc?

       Sincer, încã ard, însã nu de nerãbdare, ci de nervi. O sã încep cu partea cea mai încinsã a jocului, sau, lãsaţi-mã sã mã corectez, partea care ar fi trebuit sã fie cea mai încinsã – multiplayer-ul. El existã, însã e mort. De fiecare datã când am intenţionat sã mã joc, funcţia de cãutare a serverelor mi-a gãsit unul sãu maxim douã servere, dintre care doar unul populat. Cel puţin prima oarã când am accesat modul multiplayer nu am gãsit nici un server, astfel încât mi-am pus întrebarea dacã nu cumva am o problemã de firewall sau router. Am verificat firewall-ul şi totul era în regulã, am dat şi un restart în cazul routerului, doar doar mişcã ceva.
       Apoi m-am uitat la ceas. Era trei dimineaţa şi cred cã asta era de fapt motivul. Sincer sã fiu, aşa dezamãgire mai rar, dar sã revin on topic. Gãsesc pânã la urmã câţiva bezmetici care jucau Team Elimination (un team deathmatch clasic) însã nu în noaptea respectivã, ci într-o altă searã, la o orã mai mult decât respectabilã. Ce fãceau oamenii? Încercau diverse vehicule (numite Vital Suit), nicidecum nu le ardea lor de multiplayer. Îmi pun în mod logic întrebarea (încã de la începutul articolului), lucru pe care nu mi-l amintesc sã îl mai fi fãcut vreodatã, oare de ce ar da cineva 40USD/EUR pentru un single-player de cca 7.5GB? Mânat de curiozitate, am purces la drum şi am trecut prin campania single-player.

   Aţi auzit de expresia "ca prin brânzã"? Campania single-player este compusã din 11 misiuni, fiecare împãrţitã la rândul ei în câteva nivele. Parcursul ei urmeazã urmãtoarea reţetã: gameplay – cut-scene – gameplay – cut-scene – cut-scene – mission successful – cut-scene – eventual cut-scene – gameplay – gameplay – gameplay cu boss – cut-scene – cut-scene – mission successful. Poate nu m-ar fi deranjat foarte tare dacã majoritatea secvenţelor video nu ar fi fost cereri siropoase (nu în cãsãtorie) de genul "Hai mai snow-pirate Wayne, mai fã şi tu ceva pentru noi ca sã îţi dãm nişte energie termalã şi sã te ajutãm când te vei reîntâlni cu Green-Eye." Green-Eye moare dupã câteva misiuni, moment în care te întrebi de ce mai continuã jocul. Stai domne, cã e cu schepsis. Mai e un tip care vrea terraformare, de fapt sunt doi, însã fiecare vrea s-o facã în felul lui. Ce nu v-am spus pânã acum e cã planeta pe care se aflã personajul este învelitã în gheaţã, iar monştrii care o populeazã, Akrid, sunt de fapt furnizorii energiei termale pe care oamenii o folosesc pentru a trãi în asemenea condiţii vitrege.
       Începutul jocului îl prezintã pe Wayne şi pe tatãl sãu fugãriţi de un monstru, viitor boss Akrid, Green-Eye – un fel de şopârlã mai mare. Mult mai mare. Lucrurile se complicã, tu rãmâi aparent fãrã suflare în VS-ul pe care îl controlai, în timp ce tatãl tãu moare. De aici porneşte toatã motivaţia personajului de a cãuta monstrul şi a-şi rãzbuna tatãl. Trucul celui care şi-a consumat jumãtate de creier pentru a scrie povestea, de a-l face pe Wayne amnezic, este o încercare penibilă de a cãuta un mijloc prin care ea sã fie dezvãluitã jucãtorului. Încercând sã aflu mai multe, îmi propun sã descarc manualul jocului şi asta deoarece serviciul Steam îţi permite acest lucru. Surprizã, surprizã! Manualul este identic cu cel al versiunii de Xbox 360. De fapt, toate indicaţiile care ţi se dau în joc sunt pentru controller-ul de Xbox 360, nicidecum pentru tastaturã. Trebuie sã descoperi singur ce şi cum. Eu aproape terminasem jocul şi nu descoperisem tasta pentru PDA (e adevãrat cã nici nu m-am chinuit sã o caut prin opţiuni).

       Gameplay-ul este extrem de simplu. Viaţa este influenţatã de prezenţa energiei termale, care scade tot timpul. Dacã ajunge la zero, atunci şi viaţa începe sã scadã pânã când mori. Din fericire, în fiecare nivel existã diverse metode pentru a-ţi suplini aceastã energie termalã. Ea este lãsatã în urmã de monştrii pe care îi omori, apare când tragi în obiecte ce pot fi distruse – precum maşini sau rezervoare de apã – sau îţi este furnizatã automat în momentul în care activezi câte un data post, un fel de waypoint al nivelului, care îţi furnizeazã o parte din hartã şi ceva energie termalã. De menţionat că deplasarea prin nivel poate fi ori pe jos ori într-un VS.
       Pe parcursul jocului veţi întâlni mai multe tipuri de Vital Suit, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale, însã cel mai important aspect e cã armele folosite sunt mult mai puternice şi, implicit, eşti mai apãrat şi mai avantajat folosind un astfel de vehicul. Ele nu sunt întotdeauna rapide, însã nu viteza e importantã aici, ci armura, manevrabilitatea şi uneori armele prezente. Interesant e cã poţi schimba armele sau poţi culege muniţie dacã e cazul, aşa cã îţi poţi echipa VS-ul cu o puşcã laser în stânga (muniţie infinitã), în timp ce în partea dreaptã ai un gatling gun sau un lansator de rachete – arme cu muniţie finitã, însã cu cadenţă sporită şi cu un timp de reîncãrcare mai mic.