Lovitură de la CCR: Pică interceptările, ca probe în dosare

ciocan  codul-penal-18330160

Dimensiune font:

| 17-05-2023 20:02

Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţională modificarea adusă Codului de procedură penală prin care a fost instituit un mecanism de control al folosirii interceptărilor culese de serviciile de informaţii ca probe în dosarele penale.


"Legiuitorul nu a reglementat un control efectiv al elementelor ce ţin de legalitatea înregistrărilor - mijloc de probă în procesul penal - rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii, care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991, cu consecinţe în planul respectării accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil", este concluzia CCR.

Cu unanimitate de voturi, CCR a admis miercuri sesizările formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Avocatul Poporului şi de deputaţi de la mai multe partide şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.I pct.17 (cu referire la art.139 ind.1 alin.(2)) şi ale art.I pct.62 (cu referire la art.595 alin.(1) ind.1 lit.b)) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative.

Ce spune CCR
În esenţă, CCR spune că legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia constituţională, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, cu dispoziţiile Constituţiei, ceea ce este contrar prevederilor art.147 din Legea fundamentală.

"În acest sens, Curtea a constatat că, potrivit normelor criticate, organul competent să verifice legalitatea încheierii prin care s-au autorizat activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, a mandatului emis cu această ocazie, a mijlocului de probă şi a procedeului probatoriu prin care acestea au fost obţinute este judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia îi revine, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşadar o instanţă judecătorească ierarhic inferioară celei care a autorizat activităţile respective.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că legiuitorul nu a reglementat un control efectiv al elementelor ce ţin de legalitatea înregistrărilor - mijloc de probă în procesul penal - rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991, cu consecinţe în planul respectării accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil", a explicat CCR într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

"Totodată, Curtea a constat că este necesar ca legiuitorul să reglementeze, în Codul de procedură penală, o formă de control a posteriori în cazul înregistrărilor ce rezultă din activităţile specifice culegerii de informaţii, care sunt comunicate organelor de urmărire penală şi care dobândesc calitatea de mijloace de probă în dosarul penal în care nu s-a dispus trimiterea în judecată, pentru ca persoana vizată de aceste activităţi, care nu a dobândit în acea cauză calitatea de parte, precum şi inculpatul faţă de care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală sau clasarea să poată contesta legalitatea acestor înregistrări, precum şi elementele ce ţin de legalitatea mijlocului de probă. De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorul are obligaţia de a reglementa şi procedura aplicabilă conservării şi/sau distrugerii acestor înregistrări", a completat CCR. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1683/89/2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. TATATU BAKERY S.R.L. Vaslui, cu sediul în loc. Vaslui, judeţul Vaslui. Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 05.05.2023. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 25.05.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, respectiv până la data de 27.07.2023 la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103.
ANUNŢ privind închirierea prin licitaţie publică a unei suprafete de teren de 15 mp, in curtea Dispensarului Moţca – CF 60052, pentru amplasarea unui container ȋn vederea desfăsurării de activităţi privind vȃnzare produse papetarie, de multiplicare documente, etc. UAT Comuna Moţca, adresa : localitatea Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţul Iaşi, tel : 0232/715777, fax: 0232/715050 , email : comuna_motca@yahoo.com scoate la licitaţie publică o suprafaţă de teren de 15 mp, situat în intravilanul comunei Moṭca, ȋn curtea Dispensarului din localitatea Moṭca – CF 60052. Accesul la imobillul menţionat se face din str. Moldovei. Închirierea se face conform art. 333 – 336 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi Hotărȃrea Consiliului local Moţca nr. 32 din 27.04.2023. Documentaţia de atribuire poate fi achiziţionată, contra cost, de la sediul Primăriei comunei Moţca. Contravaloarea documentaţiei este de 100 lei. Ofertele se redacteazã în limba românã şi vor fi prezentate conform documentaţiei de atribuire. Data limitã pentru depunerea ofertelor este 31.05.2023 ora 9:00. Adresa la care trebuie depuse ofertele : Primãria comunei Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţui Iaşi. Data limitã pentru solicitarea clarificãrilor este 25.05.2023. Data limitã pentru transmiterea rãspunsului la clarificãri este 26.05.2023. Licitaţia va avea loc în data de 31.05.2023 ora 11:00 la sediul Primãriei comunei Moţca, judeţul Iaşi. Litigiile de orce fel ce decurg din executarea contractului de concesionare sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Iaşi.
Alegeri în Turcia, turul al doilea
28/05/2023 16:13

Secţiile de votare s-au deschis duminică la ora locală 08:00 (05 GMT) in Turcia, pentru un al doilea tur inedit al alegerilor prezidenţiale, in care preşedintele aflat la sfarşit de mandat Recep Tayyip Er ...

VIDEO Anunțul Guvernului despre greva din educație, cu o zi înaintea începerii înscrierilor la BAC: Aceeași ofertă salarială, deși a fost respinsă categoric
28/05/2023 13:38

 Purtătorul de cuvant al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anuntat că a fost „pregătită” Ordonanta care „va asigura majorări ale veniturilor pentru personalul didactic, auxiliar si nedid ...

Alertă - Cod GALBEN de furtuni și vijelii în aproape jumătate de țară
28/05/2023 11:00

Administratia Natională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atentionare cod galben de vreme rea valabilă pentru jumătate din tară. Potrivit ANM, codul galben este valabil de la ora 12.00 pană la or ...

Furtuni în aproape toată țara. Ploi torențiale, vânt puternic și grindină, sâmbătă - HARTĂ
27/05/2023 14:38

 Meteorologii au emis sambătă o nouă avertizare cod galben de ploi torentiale si vijelii in aproape toată tara.   Avertizarea de instabilitate atmosferică temporar accentuată va fi in vigo ...

Culegători ilegali de „diamantele pământului”, prinşi în Neamţ. Foloseau câini special dresaţi
27/05/2023 07:09

Primii culegători ilegali de trufe din acest an, ciuperci nobile cărora li se spune şi diamantele pămantului, au fost prinşi in Neamţ. Foloseau caini special dresaţi şi au fost aspru sancţionaţi. La ...

Lovitură de grație pentru interlopii României! Operațiune mamut a structurilor de forță: aproape 100 de oameni reținuți în 300 de percheziții domiciliare
26/05/2023 21:02

Poliţiştii şi procurorii anunţă că, in urma amplelor acţiuni care au avut loc la nivel naţional pentru destrucurarea unor reţele, au fost reţinute 97 de persoane, alte 35 fiind plasate sub control jud ...

Transportatori ucraineni, șantajați și bătuți: Suspecţii ar fi cerut 'taxă de protecţie' pentru a le permite să desfăşoare activităţi de transport persoane
26/05/2023 12:31

Transportatori ucraineni, santajati si bătuti: Suspecţii ar fi cerut 'taxă de protecţie' pentru a le permite să desfăşoare activităţi de transport persoane ilegale O grupare care acţiona in Suceava ...

ANM a emis cod galben de ploi, vijelii și descărcări electrice: sunt vizate 31 de județe
26/05/2023 10:56

Meteorologii au emis vineri dimineata o avertizare Cod galben de ploi, descărcări electrice si vijelii, valabilă in 31 de judete din tară. Potrivit ANM, sunt vizate judetele Maramures, Bistrita-Năsăud, M ...

SUA aprobă vânzarea de rachete sol-aer NASAMS către Ucraina
26/05/2023 05:55

Statele Unite au anunţat, miercuri, vanzarea Ucrainei a unor sisteme avansate de rachete sol-aer NASAMS pentru aproximativ 285 de milioane de dolari, pentru a consolida apărarea aeriană a ţării impotriva R ...

Drama neștiută a Tinei Turner. S-a căsătorit de frică și a fost abuzată: „M-a dus la bordel în noaptea nunții”
25/05/2023 13:18

Vestea că Tina Turner a murit la 83 de ani a venit ca un fulger in lumea muzicală. Artista fusese diagnosticată cu insuficientă renală si cancer de intestine, insă a reusit să supravietuiască după ce a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei