Măsuri de securitate sporite pe aeroportul din Geneva. Poliția elvețiană, în stare de alertă!
Dimensiune font:
Poliţia din Geneva a primit informaţii de la omologii francezi în baza cărora au fost sporite măsurile de securitate pe aeroportul Cointrin, a declarat miercuri un purtător de cuvânt.
'Investigaţia va determina care sunt faptele, dar nu depinde de noi... Investigatorii francezi ne vor ţine la curent', a spus Guillaume Gentil.
'Situaţia de pe aeroport este calmă', a adăugat el.
Poliţia din Geneva a instituit miercuri o serie de controale în jurul aeroportului Cointrin după ce a primit informaţii despre o posibilă ameninţare şi i-a avertizat pe pasageri în privinţa unor întârzieri.
Publicaţia Tribune de Geneve relatează că în noaptea de marţi spre miercuri autorităţile au primit o informaţie pe care au luat-o foarte în serios, pe fondul situaţiei de securitate din Europa şi a ultimelor atentate din ţările vecine, Franţa şi Germania.
Accesul în incinta aeroportului a fost restricţionat. În exteriorul aeroportului, chiar şi vehiculele care se deplasează spre aeroport sunt controlate, potrivit unor martori. În proximitatea aeroportului s-au format ambuteiaje.
Poliţia din Geneva a confirmat pe contul său de Facebook că a sporit nivelul de securitate. 'Ca urmare a informaţiilor primite, în curs de verificare, şi în contextul actual al controalelor sporite, la Geneve-Aéroport sunt în curs de desfăşurare controale preventive pe durată nedeterminată', menţionează poliţia din Geneva. Poliţia îi roagă pe pasageri 'să ia în calcul o întârziere suplimentară pentru formalităţile de înregistrare'.
antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau