Medieval 2: Total War Review

Medieval 2: Total War Review

  În industria de jocuri, să creezi o serie de succes este o sabie cu două tăişuri. Pe de o parte, dacă măcar două sunt titluri foarte bune, te poţi baza după aceea pe sprijinul unei comunităţi dedicate de fani. Pe de altă parte însă vine problema inovaţiilor pe care le poţi aduce fiecărui joc. De fapt, întrebarea ar fi: cât de mult poţi să tragi de o reţetă până când fanii vor ajunge la concluzia că de fapt jocul X+3 e la fel ca X, doar că are o grafică mai bună şi doar câteva elemente minore schimbate sau îmbunătăţite? Dupã ce Rome Total War a făcut un mare pas înainte pentru genul strategic din mai multe puncte de vedere, seria Total War are acum parte de un nou titlu. Şi chiar dacã acesta nu aduce la fel de multe noutãţi, pãstreazã totuşi elementele care au fãcut Rome Total War celebru, iar cu îmbunãtãţirile aduse reuşeşte sã impresioneze.
        Aşa cum o sugerează şi numele, Medieval 2 Total War se desfăşoară în timpul Evului Mediu, cuprinzând astfel şi cruciadele care s-au desfăşurat în acea perioadă. Campania single-player acoperã câteva secole, tipul de unităţi care se vor perinda sub comanda voastră variind de la arcaşi la tunuri. La începutul campaniei veţi putea alege una dintre cele cinci facţiuni puse la dispoziţie (Anglia, Franţa, Imperiul Roman, Spania, Veneţia) fiecare oferind anumite avantaje şi dezavantaje în ceea ce priveşte trupele cât şi obiectivele primite. De asemenea, pe lângã campania principală a jocului, în single-player mai aveţi posibilitatea de a juca şapte bãtãlii istorice cât şi bãtãliile create după bunul plac, având pentru aceasta la dispoziţie suficient de multe opţiuni pentru modificarea acestora.
        Ca şi Rome Total War, Medieval 2 Total War este alcătuit din douã componente. Existã partea strategicã în care vã veţi muta trupele şi agenţii pe harta globalã şi apoi partea de strategie în timp real în cadrul căreia se vor desfăşura bãtãliile, dacă alegeţi să le conduceţi personal.

        Partea strategicã a jocului a suferit cele mai multe schimbãri faţã de titlurile precedente, şi din fericire majoritatea în bine. Un element nou introdus este diferenţierea între oraşe şi castele. Oraşele sunt mult mai mari comparativ cu castelele, numprul de clãdiri ce pot fi construite fiind şi el mult mai mare. Oraşele reprezintă în acelaşi timp şi principala sursã de venit al regatului pe care-l conduceţi. Partea proastă e că oraşele nu oferã aceeaşi fortificare precum castelele, fiind mult mai expuse în timpul unui rãzboi. De partea cealaltă, castelele nu se pot susţine singure din punct de vedere financiar dar acestea sunt principala sursã de creare a trupelor în vederea unui rãzboi. Astfel, pentru un regat cât mai puternic va trebui sã creaţi un echilibru între oraşe şi castele, având de asemenea în vedere poziţionarea lor faţã de inamici.
        Spre deosebire de celelalte titluri din seria Total War, de data aceasta se pune un accent mai mare pe religie. Papa are un rol politic foarte important, putând porni cruciade împotriva necredincioşilor şi excomunica conducãtorii Creştini necooperativi. În general Papa are grijã sã-i facã pe toţi sã se lupte cu cine trebuie. Acest element poate fi atât în folosul jucãtorului cât şi cel mai mare ghimpe în spate. Construind biserici, având grijã ca majoritatea populaţiei din regat sã fie creştinã şi îndeplinind misiunile pe care le oferã Papa vã vor aduce uşor în favoarea acestuia. Fiind un stat susţinut de Papă veţi avea avantajul de a putea sugera pornirea cruciadelor împotriva unui anumit oraş. Partea grea vine atunci când încercaţi sã vã pãstraţi poziţia în ochii Papei. În funcţie de deciziile diplomatice, pânã la urmã unul dintre celelalte state creştine vor decide sã vã atace, şi din acel moment totul poate scăpa uşor de sub control. Dupã puţin timp Papa va ordona încetarea ostilitãţilor, iar dacă nu îi respectaţi ordinul vã va excomunica. Odatã excomunicati veţi fi ţinta numãrul unu din joc, putându-vã alãtura iar statelor creştine doar dupã moartea Papei sau regelui vostru. Neţinând cont de deciziile Papei nu va face decât să îngreuneze jocul.

    La capitolul agenţi, jocul deschide noi posibilitãţi economice cu introducerea negustorilor, pe harta globalã fiind împrãştiate resurse ce pot fi capturate de cãtre aceştia. Nu este tocmai un element cheie de care trebuie ţinut cont neapãrat, dar poate aduce un bonus economic necesar, mai ales în momente de crizã. Tot ca agenţi deloc de neglijat mai sunt asasinii, spionii şi de asemenea prinţesele şi diplomaţii. Spionii se pot furişa în oraşe şi castele pentru a afla cât de fortificate sunt acestea şi cu ce trupe aveţi de-a face în vederea unui atac.
        Asasinii pot fi asul din mânecã, eliminând personaje cheie sau distrugând anumite clãdiri ale statelor adverse fãrã a atrage atenţia asupra voastrã. Prinţesele, ca şi diplomaţii, pot negocia cu celelalte state, şi în plus se pot mãrita cu anumiţi conducãtori pentru îmbunãtãţirea relaţiilor sau pot atrage generalii adverşi de partea voastră, sporind astfel familia regală. Rata de success a agenţilor depinde în cea mai mare parte de experienţa lor, experienţã câştigatã la îndeplinirea misiunilor. Pe acelaşi principiu însă, experienţa agenţilor scade atunci când dau greş într-o misiune, astfel încât pentru a avea la îndemânã un agent bun va trebui sã-l puneţi continuu la treabã.
        Spre deosebire de alte RTS-uri, aici deciziile economice şi diplomatice pot face într-adevăr diferenţa între victorie şi eşec. Rãzboiul nu este întotdeauna cea mai bunã cale iar astfel diplomaţii se pot dovedi unelte esenţiale pentru a vă atinge scopurile. În timp ce experienţa diplomaţilor conteazã atunci când negociaţi ceva, depinde foarte mult şi statul cu care aveţi de-a face, şi mai exact modul în care sunteţi perceput de către acesta. În timpul negocierilor se va schimba şi starea de spirit a diplomaţilor în funcţie de eventualele (ne)înţelegeri deja formate, facilitând (sau îngreunând) urmãtoarele negocieri. Personal, atunci când am fost nevoit să negociez cu alt stat, am încercat întodeauna sã obţin dreptul de schimburi (trade rights) şi informaţii geografice (map information). Dreptul de schimburi între state va fi întotdeauna cel mai uşor de obţinut, el aducând un beneficiu ambelor pãrţi, pe când informaţiile geografice vă vor fi oferite doar de statele care sunt cel mai puţin predispus la rãzboi. Jucând cu Anglia, am cerut aceste informaţii Franţei când eram aliaţi şi mi-am înrãutãţit relaţiile cu aceştia, în timp ce Scoţia, cu care eram neutru, mi-a oferit informaţii geografice şi o sumã modestã de bani pe deasupra în schimbul drepturilor de schimburi între statele noastre.

        În privinţa bătăliilor nu au fost aduse foarte multe îmbunãtãţiri. Cea mai mare problemã rãmâne interfaţa, care încã suferã prin lipsa anumitor elemente. Controlul unitãţilor a rãmas la fel precum era şi în Shogun Total War, lipsa unor comenzi elementare fiind cel puţin bizarã ţinând cont cã existã altele precum oprirea sau accelerarea timpului în momentul bãtãliilor. Tot aici veţi mai întâlni câteva lucruri ciudate. Spre exemplu dacã aveţi un castel atacat şi distrugeţi catapultele şi berbecul inamicilor, lãsându-i în imposibiltatea de a pãtrunde în castel, AI-ul acestora nu se va retrage şi lupta va continua la nesfârşit, voi fiind nevoiţi sã vã scoateţi trupele din castel pentru a respinge complet asediul.
        Fiecare facţiune are parte de un numãr suficient de variat de unitãţi, fiecare aducând anumite avantaje. Tipul unitãţilor disponibile jucãtorului depind atât de clãdirile disponibile cât şi de epoca în care se desfãşoarã jocul în momentul respectiv. În general trupele au parte de trei upgrade-uri: nivel (unitãţile putând avea pânã la maxim trei nivele), atac (creşte puterea de atac) şi apãrare (armură îmbunătăţită). Aceste îmbunãtãţiri pentru fiecare pluton în parte vor fi obţinute în urma bãtãliilor în funcţie de cum se descurcã pe câmpul de luptã. Tipul şi experienţa unitãţilor reprezintã un factor important, astfel încât o armatã mult mai numeroasã poate fi nimicitã de trupe mai experimentate, dar reduse ca număr. Acest factor este prezentat la începutul bãtãliilor printr-o comparaţie procentualã între armate, şi este lucrul de care se ţine cont în caz cã alegeţi ca bãtãliile sã se desfãşoare automat.