Ministerul Sănătăţii din Sudan contrazice bilanţul victimelor comunicat anterior
Dimensiune font:
Aproximativ 46 de persoane au murit în urma protestelor organizate în Khartoum, a transmis Ministerul Sănătăţii sudanez, negând că bilanţul ar fi atins 100 de morţi, informaţie comunicată de un grup medical, relatează Reuters.
Bilanţul revizuit a fost transmis joi, prin intermediul agenţiei de presă naţionale SUNA.
Comunicatul Ministerului Sănătăţii a fost emis după ce un grup medical sudanez a transmis că cel puţin 100 de persoane au fost ucise, după ce armata a atacat o tabără de protestatari.
Incidentul a atras critici la nivel internaţional, inclusiv din partea Naţiunilor Unite, Uniunii Europene şi Uniunii Africane.
Discuţiile dintre Consiliul Militar, care a preluat puterea după înlăturarea preşedintelui Omar al-Bashir, şi grupurile de opoziţie, au stagnat în urma diferenţelor de opinie privind conducerea perioadei de tranziţie.
Sudanul ar trebui să treacă în următori trei ani printr-o perioadă de tranziţie spre democraţie. MEDIAFAX.RO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau