Moartea emirului Kuwaitului și sfârșitul unei ere

 Marți, 29 septembrie, Orientul Mijlociu și lumea occidentală primea cu tristețe vestea morții emirului Kuwaitului Sabah al-Ahmad al-Jaber al-Sabah care s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani într-un spital din statul american Minnesota după ce suferise o intervenție chirurgicală în Kuwait. Emirul Sabah este și va rămâne recunoscut drept un mediator regional, un lider deschis dialogului și dedicat rezolvării disputelor pe cale diplomatică. Implicarea sa în aducerea la masa negocierilor a tuturor părților implicate într-un anumit conflict pentru a găsi o soluție de comun acord precum și capacitatea lui de a păstra Kuwaitul într-o poziție echidistantă față de diviziunile regionale l-au făcut să câștige încrederea liderilor Orientului Mijlociu, dar și a celor mondiali, în special la Casa Albă, iar moartea sa ar putea avea consecințe nefaste pentru o regiune din ce în ce mai instabilă.

Diplomatul și tatăl politicii externe a Kuwaitului

Deși eforturile sale de mediere a conflictelor din regiune au devenit mai intense și mai vizibile abia după ce acesta a devenit oficial emir al Kuwaitului în 2006, inițiativele întreprinse de acesta în ultimii ani precum și succesele înregistrate reprezintă rezultatul unei lungi cariere în diplomație ocupând funcția de ministru de externe, timp în care și-a consolidat renumele de mediator regional.

Sabah al-Sabah s-a născut în Kuwait City la data de 16 iunie 1929 cu aproximativ douăzeci de ani înainte de începutul epocii de aur a Kuwaitului. În perioada copilăriei și adolescenței sale erau puse bazele statului modern Kuwait. Numeroase inițiative de dezvoltare instituțională inițiate în anii 1930 au pavat calea către obținerea independenței de sub protectorat britanic. În aceeași perioadă au fost semnate înțelegeri între Kuwait și companii din Statele Unite ale Americii și Marea Britanie care confereau acestora din urmă dreptul la exploatarea de hidrocarburi. Procesul a continuat în anii 1950 când eforturile șeicului Abdallah al-Salem au fost îndreptate înspre crearea unui cadru legislativ favorabil pentru obținerea independenței. În acest sens, au fost adoptate legi referitoare la organizarea judiciară, naționalitatea, dar și legi monetare.

În 1961, statul Kuwait își obține oficial independența și pășește în rândul comunității internaționale. Sabah al-Sabah este numit ministru de externe doi ani mai târziu la vârsta de 34 de ani, iar prima sa apariție în lumina reflectoarelor pe scena internațională este susținerea unui discurs în cadrul Organizației Națiunilor Unite ca urmare a aderării Kuwaitului la ONU. Acest moment reprezintă punctul de pornire al activității și eforturilor diplomatice kuweitiene, caracterizate de alăturarea la organizații internaționale precum Organizația Mondială a Sănătății sau Banca Mondială în cadrul cărora Kuwaitul a activat pentru promovarea numeroaselor probleme din lumea arabă.

Cariera diplomatică a șeicului Sabah al-Sabah urma să traverseze numeroase crize. Începând cu războiul civil din Yemen (1962-1970) care a culminat cu retragerea completă a trupelor britanice și egiptene, criza petrolului din 1973, războiul civil din Liban (1975-1990) sau revoluția islamică din Iran (1979) sunt doar câteva evenimente în care ministrul de externe s-a implicat activ pentru a găsi o soluție diplomatică de ieșire din criză. A fost, în același timp, unul dintre cei mai fervenți susținători ai Consiliului de Cooperare al Golfului și martorul epocii de aur a Kuwaitului, perioadă în care țara sa a cunoscut o creștere economică imensă.

Invazia și ocuparea Kuwaitului de către Irakul lui Saddam Hussein a reprezentat fără doar și poate un punct de cotitură, dar și o traumă pentru politica externă a statului din Golf. După ce Kuwaitul a sprijinit Irakul în războiul devastator împotriva Iranului (inițial își menținuse neutralitatea în primii doi ani de conflict armat, dar pentru a contracara influența regimului revoluționar de la Teheran, decide să susțină partea irakiană începând din 1982) cu peste 14 miliarde de dolari, Saddam Hussein invadează și ocupă țara vecină invocând pretextul conform căruia Kuwaitul este în mod natural parte a Irakului, dând naștere primului război din Golf în august 1990. Cel mai probabil, motivele invaziei au legătură și cu incapacitatea Baghdadului de a plăti sumele imense împrumutate pe parcursul războiului.

Sabah al-Sabah, împreună cu alți membri ai guvernului, fuge în Arabia Saudită și se va reîntoarce abia după ce trupele coaliției conduse de Statele Unite ale Americii eliberază Kuwaitul de armatele lui Saddam Hussein ca urmare a Operațiunii Furtună în Deșert demarată în 1991. Luptele și eforturile de a elibera statul din Golf au dus la distrugeri imense, iar procesul de reconstrucție a fost unul încet și greoi comparativ cu ritmul de evoluție al celorlalte state bogate în petrol din Golf. Intervenția americană nu a făcut altceva decât să întărească relațiile dintre Kuwait și Statele Unite urmând ca acestea din urmă să înființeze baze militare care vor fi folosite drept punte de lansare pentru viitoarele invazii americane în Afghanistan și Irak după evenimentele de la 11 septembrie 2001. În prezent, SUA mențin între 13 și 15 mii de soldați în Kuwait reprezentând unul dintre cei mai importanți aliați din zona Golfului.

În același timp cu extinderea și consolidarea relațiilor politice și economice cu Statele Unite ale Americii, din credința sa în multilateralism, care domină politica externă a Kuwaitului din 1991 până în prezent, și din dorința de a păstra pacea și securitatea în regiune, Sabah al-Sabah a căutat să refacă și să îmbunătățească relatiile cu statul vecin, Irak. De-a lungul anilor relațiile dintre cele două țări au devenit cordiale, iar legăturile diplomatice au fost restabilite.

Așadar, numirea șeicului Sabah al-Sabah în funcția de ministru de externe în 1963, la doi ani de la obținerea oficială a independenței, s-a dovedit a fi probabil cea mai bună decizie pentru politica externă a Kuwaitului și pentru imaginea sa în lume. Încă de la începutul carierei sale diplomatice, acesta a urmărit să integreze statul din Golf în organizațiile internaționale și să promoveze dialogul și diplomația drept instrumente în vederea rezolvării disputelor. Din această poziție, de-a lungul anilor, Sabah al-Sabah s-a confruntat cu nenumărate crize și conflicte armate precum războiul civil din Liban, unde Kuwaitul a jucat un rol central în încercările de a pune capăt luptelor precum și în perioada de reconstrucție post-conflict. Invazia Kuwaitului de către trupele lui Saddam Hussein în 1990 a reprezentat un punct de cotitură în politica externă însă ca urmare a acestei traume, Kuwaitul își va concentra viziunea asupra lumii având ca piatră de temelie multilateralismul.

Emirul

După patru decenii în funcția de ministru de externe, Sabah al-Sabah este numit prim-ministru al Kuwaitului în anul 2003. Trei ani mai târziu, în 2006, moartea emirului de la acea vreme dă naștere unei aparente lupte pentru putere în rândul familiei regale. Prințul încoronat Saad al-Abdallah al-Salim al-Sabah este numit succesor la tron. Însă problemele sale de sănătate au iscat îndoieli cu privire la capacitatea acestuia de a conduce țara și, astfel, nouă zile mai târziu, parlamentul votează retragerea titlului de emir. În schimb, va fi numit în funcție vărul acestuia, Sabah al-Ahmad al-Jaber al-Sabah.

De-a lungul celor trei ani în care a ocupat funcția de prim-ministru, acesta și-a îndreptat mai mult atenția înspre chestiunile politice interne. În acest timp a reușit cu succes să medieze numeroase dispute apărute în rândul facțiunilor politice rivale și a jucat un rol crucial în promulgarea de către parlament a unei legi care acorda femeilor drepturi politice depline. Dacă pe parcursul celor patruzeci de ani în care a ocupat funcția de ministru de externe Sabah al-Sabah s-a confruntat cu numeroase crize în regiune, perioada de emir nu va fi mai puțin provocatoare.

Eforturile sale diplomatice în această perioadă s-au îndreptat în două direcții majore: În primul rând, emirul a depus eforturi constante în a media rivalitatea dintre Arabia Saudită și Iran pentru a evita escaladarea acesteia până în punctul pericolului izbucnirii unui război de proporții între cele două state. În al doilea rând, a jucat un rol crucial în încercările de a reconcilia părțile implicate în blocada impusă împotriva Qatarului de către Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Egipt în 2017. În tot acest proces, Kuwaitul și-a menținut neutralitatea care i-a adus apreciere și rolul neoficial de mediator regional.

Relațiile Kuwaitului cu Iranul au cunoscut mai degrabă o traiectorie sinusoidală, cu urcușuri și coborâșuri, cu perioade de tensiune și perioade de calm. Între 2006 și 2008 războiul din Irak atingea apogeul, iar Kuwaitul urmărea cu îngrijorare finanțarea considerabilă de către Iran și acțiunile grupării paramilitare șiite Kata'ib Hezbollah. În 2011, când valul de proteste cunoscut sub numele de Primăvara Arabă cuprindea întregul Orient Mijlociu producând contestări fervente ale regimurilor din regiune, emirul a acuzat brigăzile al-Quds parte a Gărzii Revoluționare Iraniene de întreprinderea unor acțiuni subversive în Kuwait menite să destabilizeze statul.

În același timp, Kuwaitul a menținut relații cordiale cu regimul de la Teheran în numeroase ocazii. Emirul a fost unul dintre principalii susținători ai acordului nuclear cu Iranul, cunoscut sub denumirea Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), care urma să ridice sancțiunile impuse asupra Iranului în schimbul stopării programului nuclear și a cursei pentru obținerea de capabilități nucleare. Sabah al-Sabah a văzut acesta acord drept un pas important pentru pacea și securitatea în regiune pe când o poziție dură ar fi putut împinge Iranul spre adoptarea unei strategii mai agresive cu privire la Statele Unite ale Americii, occident, și țările arabe lucru ce ar fi crescut posibilitatea iscării unui conflict armat.

De asemenea, în 2016 când ambasada Arabiei Saudite la Teheran a fost luată cu asalt de protestatarii care demonstrau împotriva execuției clericului șiit Nimr al-Nimr de către Riad, emirul Kuwaitului a luat decizia de a menține legăturile cu Iranul deși Arabia Saudită și Bahrainul și-au închis reprezentanțele diplomatice din Teheran. Un alt pas semnificativ pentru relațiile dintre cele două state este opoziția Kuwaitului față de decizia președintelui american Donald Trump de a retrage Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul, mișcare susținută ferm de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Însă emirul Sabah al-Sabah era conștient că sprijinul său pentru Iran nu avea să treacă neobservat de vecinul de la sud. Pentru a evita o dispută sau înrăutățirea relațiilor cu Arabia Saudită, acesta a căutat să echilibreze balanța și, astfel, în 2015 Kuwaitul și-a exprimat sprijinul pentru intervenția militară saudită în Yemen. În același timp, Sabah al-Sabah și-a exprimat respectul și determinarea de a proteja norma suveranității statelor percepând rebelii Houthi drept un pericol pentru securitatea regională. Însă lucrurile au evoluat, iar Kuwaitul a ales să devină un forum pentru dialog și diplomație în chestiunea războiului din Yemen.

A doua chestiune asupra căreia emirul și-a concentrat atenția a fost blocada impusă de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Egipt impotriva Qatarului sub pretextul că acesta din urmă susține financiar diverse grupări teroriste. În această situație, nu doar că emirul a refuzat să boicoteze Qatarul în timp ce celelalte state au întrerupt orice fel de relație cu acesta, dar la doar câteva ore de la anunțarea impunerii blocadei, Sabah al-Sabah făcea un apel la dialog între toate părțile implicate și își deschidea ușile pentru a susține rezolvarea disputei pe căi diplomatice. Emirul nu a reușit să soluționeze criza dintre cele cinci state, însă eforturile sale au jucat cu siguranță un rol crucial în prevenirea evoluției acesteia, după ce regele Salman al Arabiei Saudite i-a propus lui Donald Trump un plan de invadare a Qatarului.